61 Bismarck e un mister, Bismarck e o minune, (fr, germ.) 236

Da, e o minune (germ.). 237 Şi el e o minune?

(germ.) 238

Desigur (germ.) .

62 Cu siguranţă, nu e un rege. (germ.) 2401,0 Nu

era decât un cancelar (fr.).

■! — O, foarte mult, zise

ea, nonşalant. k — Mă

bucur. Aţi observat

florile acestea?

O conduse de-a lungul aleii, iar ea-1 urmă supusă. Winifred veni şi ea, iar guvernanta zăbovi în spate. Se opriră în faţa unor flori de salpiglossis stufoase.

K — Nu-i aşa că sunt minunate? exclamă ea, privindu-le cu interes. hnu’î

îndrăgostite 197

I Era ciudat felul în care admiraţia ei reverenţioasă, aproape extatică îi mângâia nervii. Se aplecă şi atinse florile ca nişte trompete, cu un gest extrem de fin şi delicat. Asta îl umplea de bucurie. Când se ridică, ochii ei, tulburaţi de frumuseţea florilor, se întâlniră cu ai lui.

— Ce flori sunt? întrebă ea.

— Un fel de petunii, mi se pare, răspunse el. Nu prea 1# cunosc.

— Pentru mine sunt total străine, zise ea.

Stăteau împreună, apropiaţi, într-o falsă intimitate, sub im periul nervozităţii. Iar Gerald era îndrăgostit de ea.

Era conştientă de prezenţa lui Mademoiselle din apropiere, fla un cărăbuş, atentă şi cercetătoare. O luă pe Winifred şi le spus#] că merg să-l găsească

pe Bismarck.

Gerald le urmări din priviri, uitându-se tot timpul la trupul molatic, împlinit şi nemişcat al lui Gudrun, înfăşurat în caşmiruj mătăsos. Cât de mătăsos, desăvârşit, cât de moale trebuie să li# trupul ei! II cuprinse un exces de admiraţie, căci ea era înifu totul apetisantă, de-a dreptul frumoasă.

Nu voia decât să vini spre ea, nimic altceva. Nu mai era decât o fiinţă careşi doreti si vină spre ea şi să t se dăruiască.

In acelaşi timp, era în mod subtil şi acut conştient de silueta îngrijită şi delicateţea formelor lui Mademoiselle. Era precum uit cărăbuş gingaş cu glezne subţiri, cocoţată pe tocurile ei înalţe, cu rochia ei neagră, lucioasă, pur şi simplu impecabilă, cu părul negru aranjat într-un coc, o coafură

admirabilă. Cât de respin» gător era aspectul ei desăvârşit şi elegant! O ura.

Totuşi o admira cu adevărat. Era extrem de corectă şi^l de= ranja destul de mult faptul că Gudrun venise •îmbrăeatăfî&şulorl ţipătoare, ca un papagal, când familia era în doliu.. Era exact du un papagal! Urmărea din priviri felul încet cu care-şi ridica picioarele. Iar gleznele ei erau de un galben-pai şi rochia:) un albastru închis. Totuşi asta îl încânta. Ii făcea 0 mare plăcere. Simţea provocarea adresată de înfăţişarea ei, o provocare adrsi sată

lumii fetregi. Şi zâmbi ca la sunetul unei trompete. , ţ

Gudrun şi Winifred intrară în casă şi se duseră în spate, unde se aflau grajdurile şi acareturile. Totul era liniştit şi părăsit, Domnul Crich ieşise la o plimbare cu maşina, iar grăjdarul toc» mai plecase să plimbe calul lui Gerald. Cele două fete se îndreptară către cuşca ce se afla într-un colţ şi se uitară la iepurele mare, alb cu negru.

' ■— Nu-i aşa că-i frumos? O, priveşte cum ascultă! Nu-i aşa că arată

caraghios? râse ea repede, după care adăugă: O, hai să-l desenăm cum ascultă, te rog, ne ascultă cu toată fiinţa lui. Nu-i aşa, drăguţule Bismarck?

li — Putem să-l scoatem

afară? întrebă Gudrun. I —

E foarte voinic. E chiar

foarte voinic.

I O privi pe Gudrun, cu capul înclinat într-o parte, plină de o neîncredere ciudată şi calculată.

I — Dar o să încercăm, nu?

I — Da, dacă vrei. Dar dă din picioare îngrozitor!

Luară cheia să descuie uşiţa. Iepurele ţâşni într-o agitaţie P&lbatică, alergând prin cuşcă.

! — Uneori te zgârie groaznic, zise Winifred, cu însufleţire. Vai, uită-te la el, nu-i aşa că-i minunat? Iepurele se agita teribil în cuş că. Bismarck! strigă fata, cu o însufleţire extraordinară. Eşti groaznici Eşti sălbatic. Winifred îşi ridică

privirile către Gudrun cu oarece presimţire în însufleţirea ei debordantă.

Gudrun zâmbi răutăcios. Winifred scoase un sunet ciudat, uşor, de un entuziasm inexplicabil. Acum s-a potolit! strigă ea, văzând iepurele stând cuminte într-un colţ îndepărtat al cuştii. II scoatem acum? şopti ea emoţionată, misterioasă, privind în sus spre Gudrun şi apropiindu- se foarte mult. II scoatem acum? chicoti ea răutăcios în sinea eil Deschiseră cuşca.

Gudrun băgă mâna şi prinse iepurele mare şi voinic care şedea ghemuit liniştit şi-l apucă de urechile lungi. Acesta se propti pe toate picioarele şi se dădu înapoi. Se auzi un hârşâit prelung în timp ce iepurele era tras afară şi într-o clipă se afla în aer, zbătându-se furios, iar trupul i se întindea ca un resort care se strânge şi se desface, aşa cum se agita în aer, atârnând de urechi. Gudrun ţinu vârtejul acela agitat, alb şi negru, la distanţă, ferindu-şi faţa. Dar iepurele era extrem de puternic şi mai mult nu putea face ca să-l ţină strâns. Aproape îşi pierdu prezenţa de spirit.

—Bismarck, Bismarck! Te comporţi îngrozitor, spuse Winifred cu o voce destul de speriată. O, lăsaţi-1 jos, e sălbatic!

Gudrun stătu o clipă uimită de vijelia care se pornise în mâna ei. Apoi se îmbujora şi o cuprinse o mânie teribilă ca un nor de furtună. Şedea zguduită

câ o casă pe timp de furtună şi de-a dreptul

241™ Ce este un cancelar?'(fr.)

1,2 Nu, domnule, (fr.)

copleşită. Inima îi era inundată de furie din cauza inutilităţii stupidităţii sălbatice a acestei lupte, iar încheieturile mâinii® ar

adânc zgâriate de ghearele sălbăticiunii. O cruzime teribilă o nîîv|

Veni şi Gerald în timp ce ea se străduia să prindă sub iepurele care se zbătea. Observă, cu o apreciere subtilă, pasiim ei enervantă pentru cruzime.

— Ar trebui să-i laşi pe alţii să facă asta în