ar fi fost încadrate mental de imaginea propriului ei frate care jucase fotbal în echipa liceului în campionat şi fusese odată lăsat inconştient la un fault, dar continuase să joace aparent fără ca acest lucru să-i afecteze sănătatea. Sau poate fusese ea însăşi sportivă în liceu sau în facultate şi considera că a avea „propriul ceas de glorie" făcea parte din regulile competiţiilor sportive. În mod ideal, analiza ei trebuia să fie bazată pe literatura ştiinţifică
privind efectele traumatismelor cerebrale, care demonstrează
gravitatea extremă a neraportării şi netratării a unor contuzii.
Psihologa a decis că, din cauza riscurilor implicate, îi putea cere direct pacientei să îi spună medicului care este situaţia. Ea a ales să îi ofere tinerei informaţii clare şi lipsite de echivoc despre efectele potenţiale ale continuării activităţii sportive cu un traumatism tratat necorespunzător. Totuşi, ea a încorporat unele principii de optimizare a calităţii în intervenţia sa, împărtăşindu-i părerea sa pacientei, lucrând cu aceasta pentru a obţine mai multe informaţii (implicarea în tratament) şi consemnându-şi cu acurateţe intervenţiile. În discuţia cu pacienta, psihologa a mai luat în considerare şi abordarea aspectului legat de riscul asupra sănătăţii publice la care era expusă aceasta, având un antrenor care demonstra o asemenea ignoranţă cu privire la -
sau nedoritor să se folosească de - informaţiile de bază privind siguranţa în ceea ce priveşte contuziile, şi care putea fi în situaţia de a-şi încălca propriile standarde etice insistând cu privire la păstrarea secretului.
Dileme etice în psihoterapie■ Principiul binelui general. ..
262 Pericolul posibil al unui eveniment viitor Uneori pericolul este legat de un eveniment viitor. De exemplu, mama victimei unei omucideri a declarat că avea intenţia să-l omoare pe atacator la ieşirea acestuia din închisoare. Într-o altă situaţie, un pacient a ameninţat că „o să le facă ceva" soţiei lui şi prietenei acesteia dacă soţia avea să-l părăsească. O altă
pacientă a povestit că o rudă a ei care era în închisoare i-a spus că, atunci când avea să iasă de acolo, avea de gând s-o omoare pe martora care îl băgase în puşcărie.
Pot fi relevante aici şi recomandările cu privire la pacienţii cu planuri de suicid (Gutheil şi Schetky, 1998). Faptul că pacienţii le povestesc psihologilor lor despre asemenea posibile evenimente sugerează că ei pot avea sentimente ambivalente în legătură cu planurile lor; dacă lucrurile stau aşa, poate fi absolut necesară explorarea acestor sentimente în profunzime. De obicei, în asemenea cazuri psihologii au suficient timp să lucreze cu pacienţii înainte ca evenimentele anticipate să aibă loc.
Unul dintre primii paşi este acela de a determina gradul de pericol. Acestor pacienţi le pot fi adresate câteva dintre întrebările care le sunt puse de obicei şi altor pacienţi ce prezintă
riscul iminent al unor comportamente periculoase. Există indicii că pacientul sau potenţialul atacator chiar va face ceea ce ameninţă că vrea să facă? Există fantezii recurente legate de evenimentul anticipat sau e mai mult un gând tranzitoriu? Pacientul sau atacatorul s-a gândit pur şi simplu la acel gest sau a făcut deja lucruri în sensul punerii în practică a ameninţării (de exemplu, şi-a făcut un plan detaliat sau a cumpărat o armă)? Dacă da, care au fost circumstanţele în care a apărut violenţa, şi a simţit pacientul satisfacţie sau vinovăţie în legătură cu aceasta? Aparţine SAMUEL). KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
