266
Alegerea politicilor cu privire la gestionarea cazurilor de copii şi adolescenţi poate fi influenţată de cultura etică de origine a celui care trebuie să decidă. Cei care provin din familii sau alte profesii care valorizează dezvăluirea şi deschiderea sau care au atitudini mai protectoare faţă de copii ar putea opta pentru politici în care părinţii sunt mai îndreptăţiţi la informare cu privire la copiii lor. Cei care provin din familii în care intimitatea este mai pronunţată sau independenţa copiilor este mai valorizată
ar putea opta pentru zona de intimitate.
Pentru a continua cu analiza cazului nostru, psihologa îşi stabilise o politică ce putea permite o zonă de intimitate pentru adolescentă, dar cu măsura de prevedere de a-i informa pe părinţi dacă fata s-ar fi angajat în comportamente care ar fi fost în mod iminent vătămătoare pentru sine însăşi sau pentru alţii. Acum, psihologa trebuia să decidă unde să traseze limita dincolo de care un comportament devine atât de periculos încât trebuie să
îi anunţe pe părinţi. Dacă adolescenta ar fi avut o tentativă gravă
de suicid, atunci decizia de a-i anunţa pe părinţi ar fi fost uşor de luat; însă în acest caz ea trebuia să ia o decizie pe baza unei situaţii cu un grad mult mai mare de ambiguitate. Rae, Sullivan, Pena Razo şi Garcia de Alba (2009) au constatat că psihologii şcolari prezintă diferenţe foarte mari de opinie cu privire la punctul unde să traseze linia dintre păstrarea confidenţialităţii şi notificarea, fără consimţământul copilului, a comportamentelor de mare risc. Suspectăm că şi alţi specialişti prezintă probabil o varietate asemănătoare de păreri în legătură cu asemenea situaţii.
Deciziile privitoare la periculozitatea în ceea ce-i priveşte pe adolescenţi sunt adeseori deosebit de dificile, din cauză că ele implică folosirea unor scale de evaluare a comportamentelor de SAMUEL J. KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
risc. Când anume devine un gest stupid un tipar de comporta- 267
