Go to page:

Text Size:

268

evaluarea corespunzătoare a sentimentelor le impune psihologilor să ia în calcul argumentele etice (sau lipsa argumentelor etice) pe lângă ce au simţit şi gândit până atunci. Cum pot implementa psihologii conceptul de implicare în terapie a pacientului şi în acelaşi timp să îşi manifeste compasiunea doar în limitele rolurilor lor profesionale? Ce obligaţii le survin odată cu asumarea rolului terapeutic? Ce tehnici pot (trebuie) să folosească terapeuţii la care prietenii sau familia unui pacient nu au acces? Ce le spun studiile de cercetare (pe lângă experienţa lor profesională) psihologilor despre rezultatele probabile şi metodele terapeutice care îi vor ajuta să cântărească alternativele?

Parte din procesul decizional implică şi luarea în calcul a posibilităţii ca uneori dezvăluirea către părinţi a unor informaţii să nu aibă ca rezultat îndepărtarea pericolului - ci doar să înrăutăţească lucrurile. De exemplu, părinţii ar putea reacţiona exagerat, ar putea să aplice pedepse inutile sau restricţii contraproductive fetei, ar putea încerca să o facă de ruşine sau, în circumstanţe extreme, chiar să o maltrateze. Dacă lucrurile ar sta aşa, relaţia profesională cu fata ar fi compromisă, iar situaţia ei ar putea să nu prezinte un grad mai mare de siguranţă decât înainte; deci, dezvăluirea ar putea să nu fie în cel mai bun interes al fetei. La cealaltă extremă, părinţii ar putea să ştie deja despre comportamentul ei; rezultatul net al dezvăluirii ar fi în acest caz doar slăbirea încrederii în relaţia dintre terapeut şi pacient.

Întrebările cu privire la influenţa terapiei asupra reducerii comportamentelor problematice ale pacienţilor adolescenţi ridică unele probleme. De exemplu, propria motivaţie a psihologului de a-i ajuta pe alţii îi poate influenţa judecata într-un mod care să nu fie justificat de datele concrete ale realităţii. În consultaţiile cu psihologi aflaţi în asemenea situaţii, le cerem participanţilor SAMUEL]. KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN

să reflecteze la motivaţiile acţiunilor lor, la valorile şi temerile 269

lor de a nu fi poate daţi în judecată, de a eşua, de a se face de râs din cauză că s-au implicat prea mult şi aşa mai departe (Gottlieb, Handelsman şi Knapp, 2013).

Dacă terapeuta din cazul nostru ar decide să le spună părin

ţilor împotriva voinţei adolescentei (considerând că starea de bine sau binele general trebuie să prevaleze asupra respectului faţă de autonomia pacientei), ea ar putea reduce daunele produse prin încălcarea principiului moral al respectului faţă de autonomia pacientului, de exemplu cerându-i pacientei câteva idei despre cum ar fi mai bine să le spună părinţilor. O poate întreba pe pacientă dacă ar vrea ca părinţii ei să vină la cabinet sau mai bine să le telefoneze ca să le transmită mesajul? Dacă

părinţii vin la cabinet, ar vrea şi adolescenta să fie prezentă la discuţie? Ar vrea poate adolescenta să le spună chiar ea însăşi părinţilor ei sau ar prefera să le spună psihologa? Terapeuta o mai poate întreba pe pacientă cum ar vrea ea să fie formulate informaţiile când le sunt prezentate părinţilor. Aceste bune practici clinice sunt excelente şi din punct de vedere etic, pentru că iau în considerare şi pun în balanţă principiile etice aplicabile.

Asemenea situaţii întăresc importanţa unei alte strategii de integrare: adoptarea unei atitudini de compasiune în procedurile de implementare a obligaţiilor legale. Ajută, de asemenea, la realizarea unui proces riguros de obţinere a consimţământului informat care, din perspectiva relaţiei profesionale, include şi discutarea aspectelor legate de confidenţialitate, cu toate părţile implicate. Deşi psihologilor le este imposibil să prezică natura exactă a comportamentelor de mare risc ce pot apărea, de obicei ei se pot raporta la principiile subliniate în întâlnirile iniţiale cu Dileme etice în psihoterapie ■ Principiul binelui general. ..