272
După ce s-a luptat cu această problemă, ea a abordat-o pe pacientă, care, cum era de aşteptat, s-a înfuriat pe ea pentru că voia „să o toarne". Psihologa şi-a apărat punctul de vedere, i-a explicat argumentele pe care îşi baza decizia, i-a explicat importanţa aspectelor morale privitoare la integritatea personală şi a discutat cu fata despre modalitatea optimă în care să îi informeze pe părinţi. În prezenţa psihologei, fata le-a telefonat părin
ţilor şi le-a povestit ce făcuse. Părinţii nu ştiuseră nimic până
atunci şi au fost extrem de recunoscători pentru că le-a fost dezvăluită fapta fetei; ei i-au cerut terapeutei să continue să o trateze pe fiica lor. Cu toate că fata a fost furioasă şi nefericită
câteva săptămâni, acest episod a devenit mai târziu un aspect al terapiei care s-a dovedit extrem de benefic pentru ea.
În acest caz, psihologa a făcut ceea ce trebuia să facă, chiar dacă nu s-a simţit confortabil. Au fost necesare căteva săptămâni până când să realizeze, în sfârşit, că decizia ei avusese un rezultat bun. Totuşi, acest lucru nu înseamnă că nu avusese îndoieli şi că nu pierduse multe nopţi între timp.
Ameninţări la adresa psihologilor
Psihologii şi alţi specialişti în sănătatea mentală sunt uneori ţinte ale ameninţărilor. DeMayo .(2000) a constatat că mulţi psihologi începători sunt hărţuiţi de pacienţi care fac observaţii de natură sexuală, le cer să iasă împreună, să întreţină relaţii sexuale ori se freacă de ei, îi ating, îi apucă, sau li se expun stagiarilor fără consimţământul acestora. În mod tipic, făptaşul este un pacient bărbat, iar victima este o psihologă sau o stagiară
femeie. În plus, Gentile, Asamen, Harmell şi Weathers (2002) au raportat că 10% din psihologi sunt hărţuiţi de pacienţi. Spre SAMUEL J. KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
