continue şi se întreba dacă era în vreun fel obligată să îi avertizeze pe părinţii fetei.
SAMUEL) .. KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
Psihologa a decis să apeleze la consiliere juridică. Mai întâi, 265
ea voia să ştie dacă acel comportament sexual nu constituia cumva un abuz asupra unei minore. Al doilea motiv era acela de a afla dacă din punct de vedere legal avea posibilitatea de a-i informa pe părinţi. Ştia deja că o persoană de paisprezece ani îşi poate exprima liber consimţământul pentru tratament, dar reglementările privind consimţământul şi confidenţialitatea le oferă adeseori adolescenţilor drepturi diferite de cele ale adulţilor. După câte se pare, în statul ei copiii care au cel puţin paisprezece ani împliniţi au aceleaşi drepturi cu privire la confidenţialitate ca şi adulţii, astfel că psihologa nu ar fi putut pur şi simplu să le povestească părinţilor tot ce îi împărtăşea fata în terapie.
Psihologii gestionează în mod diferit problemele legate de confidenţialitate. De exemplu, unii psihologi vor insista că adolescenţii trebuie să aibă o zonă de intimitate în care totul este confidenţial, cu excepţia lucrurilor care pun în pericol viaţa persoanelor sau care reprezintă abuzuri asupra copiilor. Alţi psihologi vor fi mai înclinaţi să implice familiile în tratament şi vor primi copilul în terapie doar dacă există un acord cu privire la comunicarea permanentă cu părinţii. Adoptarea unei anumite politici cu privire la confidenţialitate în cazul lucrului cu familii şi copii este o sarcină de aculturaţie interesantă, întrucât cultura psihologiei lasă la latitudinea practicianului implementarea principiilor etice generale. Adepţii unei politici de asigurare a unei zone de intimitate pot argumenta că, în conformitate cu principiul dreptăţii, adolescenţii trebuie să primească acelaşi respect ca şi adulţii. Alţii pot susţine că tratarea adolescenţilor ca şi cum ar fi adulţi înseamnă a trata în mod egal persoane care nu sunt egale, ceea ce reprezintă o încălcare a principiului dreptăţii.
Dileme etice în psihoterapie ■ Principiul binelui general. ..