pacientul unei subculturi care susţine violenţa? Este consumator 263
de alcool sau alte droguri? Poate fi, de asemenea, utilă înţelegerea motivelor pacientului sau ale potenţialului atacator. Sunt aceste motive legate în primul rând de răzbunare sau există şi aspecte de autoprotecţie implicate în acea ameninţare, din cauză
că pacientul la rândul său se simte ameninţat?
Asemenea întrebări pot scoate la iveală mai multe fapte care vor ghida procesul de decizie cu privire la gradul şi iminenţa pericolului. Totuşi, poate fi la fel de important ca psihologii să
ia în considerare influenţa propriilor lor sentimente sau a altor factori nonraţionali asupra deciziilor lor. De exemplu, poate fi greu pentru un psiholog să se concentreze asupra stării de bine a pacientului în condiţiile în care simte presiunea de a acţiona din teama că s-ar putea întâmpla ceva grav, pentru care el ar putea fi tras la răspundere. O a doua problemă poate apărea atunci când psihologul are resentimente faţă de pacient pentru deranjul pe care i-l produce acesta, provocându-l la o serie de judecăţi şi decizii atât de dificile, în condiţiile în care mintea lor este preocupată de cu totul alte probleme. Astfel, psihologii trebuie să ţină seama de efectul ameninţării îndepărtate şi de reacţiile lor imediate la aceasta; ambele pot afecta natura intervenţiilor terapeutice.
Motivaţia primară de a-l ajuta pe pacient poate fi influenţată
într-un mod excesiv de frica terapeuţilor şi de dorinţa lor de a îndepărta ameninţarea cât mai rapid şi mai facil cu putinţă. Ei ar putea supraestima riscul neluării niciunei măsuri imediate, omisiune care, se tern ei, ar putea duce la procese în instanţă şi poate chiar la pierderea dreptului de practică. În mod ironic ( dar predictibil), o asemenea gândire îi poate face pe terapeuţi să
ia măsuri pripite care pot atrage riscuri chiar mai mari. De Dileme etice în psihoterapie ■ Principiul binelui general. ..
264
exemplu, ei ar putea să nu folosească în mod util timpul de lucru cu pacientul pentru a face o evaluare corectă a gradului de pericol. S-ar putea baza pe aspectele cele mai pregnante ale situaţiei - de exemplu, potenţialul de violenţă şi urmările acesteia - şi să nu analizeze în mod adecvat alte aspecte, precum ambivalenţa pacientului, evidenţiată de faptul că i-a povestit psihologului despre planurile sale.
Dacă psihologii ar gândi cu claritate, ei ar lua în considerare combinarea principiului stării de bine cu cel al dreptăţii. De exemplu: Acest pacient mă sperie şi mă face să mă îngrijorez cu privire la siguranţa mea. Dar a cui este problema aceasta? Înseamnă
acest lucru că pacientul merită să am mai puţină disponibilitate pentru el decât am pentru ceilalţi pacienţi ai mei? Mai mult, sub aspectul fidelităţii, cum pot justifica faptul că îi acord pacientului mai puţină disponibilitate decât i-am promis?
Probleme specifice de pericol la copii
şi adolescenţi
Adolescenţii prezintă probleme specifice prin faptul că se pot angaja în comportamente riscante în care poate fi greu de determinat gradul de posibilă vătăm�re. Să analizăm acest exemplu: O adolescentă imprudentă
O fată de paisprezece ani a povestit că începuse de curândsă aibă contacte sexuale vaginale neprotejate cu prietenul ei.
Psihologa considera că relaţia sexuală neprotejată avea să
