integrate în multe coduri etice contemporane (de exemplu, cel 37
al Asociaţiei Psihologice Americane, 2010) şi au fost denumite valori profesionale ale psihologiei (Handelsman, Gottlieb şi Knapp, 2005). Dar, pe cât a fost de important acest pas, pe atât a fost de insuficient, deoarece procesul de luare a deciziilor etice bazat pe principii se susţine pe o abordare intelectuală, analitică
şi cvasilegalistă a rezolvării de probleme. Această abordare este valoroasă în multe situaţii în care psihologii trebuie să ia decizii etice. De exemplu, ei pot fi în situaţia de a decide referitor la politica de etică a cabinetului în care lucrează cu privire la confiden
ţialitatea în cazurile de lucru cu adolescenţi (Crowley şi Gottlieb, 2012). Stabilirea acestei politici în avans şi în absenţa unor dileme etice concrete le permite psihologilor să analizeze diferite opţiuni, să se gândească la ele cu rigurozitate şi să decidă care dintre ele va putea funcţiona cel mai bine într-un anumit domeniu restrâns de activitate. Şi totuşi, lucrurile nu sunt întotdeauna atât de simple.
Psihologii, dar şi alte persoane cu putere de decizie pot să nu fie întotdeauna nişte gânditori analitici, constatare dovedită de o direcţie de cercetare deschisă cu mai bine de patruzeci de ani în urmă (Kahneman şi Tversky, 1972) cu privire la factorii nonraţionali care afectează procesul de luare a deciziilor. Aceste lucrări constituie ceea ce se cheamă economia comportamentală sau teoria deciziei. Presupunem că, atunci când sunt stresaţi, psihologii folosesc metodele formale de decizie într-un mod mai puţin eficient, în parte şi din cauză că aceste metode necesită prea mult timp şi efort. Chiar în aceste situaţii se poate întâmpla ca luarea cu fermitate a unei decizii etice să devină extrem de importantă.
Teoria deciziei sugerează că valoarea oricărui proces decizional poate fi limitată prin maniera în care cei care iau deciziile, Dileme eticein psihoterapie■ De ce sunt alegerile etice atât de dificile?
38
inclusiv psihologii, procesează informaţiile. La nivelul său cel mai bazal, luarea deciziilor implică factori nonraţionali de care adeseori nu suntem conştienţi:
Cercetarea comportamentală a arătat că judecata nu este înmod necesar corectă şi că oamenii, în mod frecvent, nu secomportă raţional. Deciziile nu sunt bazate pe starea obiectivă
a lumii, ci mai degrabă pe experienţele noastre subiectivedespre lume. La fel şi capacitatea umană de raţionalizare estefinită, iar limitele ei conduc la tendinţe importante şi confuziiproblematice. (Rogerson, Gottlieb, Handelsman, Knapp şiYounggren, 2011, p. 617)
Simon (1983) a exprimat această idee prin consacrarea termenului de raţionalitate limitată, ,,un model comportamental în care capacitatea umană de raţionare este foarte limitată, foarte mult constrânsă de situaţie şi de capacitatea computaţională
limitată a omului" (p. 34). Chug, Bazerman şi Banaji (2005) s-au referit la fenomene similare folosind expresia de etică limitată, care se referă la
limitele impuse asupra calităţii procesului decizional de aspectele etice [care] ... plasează o constrângere importantă asupracalităţii procesului decizional... în moduri sistematice, favorizând inconştient o anumită imagine de sine în judecăţilenoastre. (p. 75; a se vedea, de asemenea, Kern şi Chugh, 2009) Mai târziu, Bazerman şi Tenbrunsel (2001) au scris că etica limitată
