caracter şi oameni fără caracter şi că el nu folosea acel cuvânt 279
decât atunci când se referea la cei din urmă. ,,În regulă", a zispsihologul, ,,dar poţi fi luat drept rasist atunci când îl foloseşti."
Pacientul a răspuns că înţelege ce-i spune psihologul, iar conversaţia a deviat către alte probleme.
Psihologul a reacţionat repede la situaţie şi nu a avut timpsă facă o analiză etică amănunţită. Nu s-a gândit dinainte cumar putea răspunde la o asemenea situaţie. Aşa cum sugera Haidt(2001), el nu a identificat în mod conştient principiile moraleaplicabile, nu a analizat alternativele, nici nu s-a gândit să
păstreze echilibrul între principiile morale şi aşa mai departe.
Până la urmă, el a considerat că principiul binelui generalprevalează asupra stării de bine a pacientului, probabil alegândo strategie undeva între separare şi integrare, cu toate că a încercat să minimizeze daunele produse prin încălcarea principiului stării de bine.
Aceasta poate fi o variantă a temei conflictului interior deinterese (Stark, 2005). Nu exista niciun conflict evident extern deinterese; psihologul şi pacientul nu aveau relaţii de afaceri sausociale anterioare, curente sau viitoare care ar fi putut compromite obiectivitatea psihologului. Cu toate acestea, putea existaun conflict intern de interese: în virtutea rolului său, psihologulîl putea influenţa pe pacient să adopte unele valori ale sale cuprivire la justiţia şi corectitudinea socială.
În această situaţie, psihologul ar fi putut merge mai departecătre o strategie de separare şi ar fi putut acţiona mai mult dinperspectiva ofensei sale morale, fiind chiar mai sever cu pacientul - continuând, de exemplu, discuţia cu privire la motivelepentru care acel termen nu este niciodată adecvat. Terapeutul aales să nu abordeze sistemul de credinţe subiacent al pacientului.
Dileme etice în psihoterapie■ Justiţia socială
