fie pentru că devenise conştient de faptul că tatuajele sale nu 281
reprezentau ceea ce crezuse el iniţial. Acest tip de abordare educaţională poate fi folosit cu copiii, care se poate să nu fi avut de unde să înveţe care cuvinte sunt ofensatoare şi care nu. În asemenea situaţii, psihologii acţionează în sensul implementării atât a primatului stării de bine a pacientului, cât şi a binelui public general, cel puţin în măsura în care îşi protejează pacienţii de potenţialele greşeli sociale care le-ar putea crea dificultăţi. În cazul menţionat, intervenţia nu a generat un conflict între principiile etice generale.
Experienţele cu pacienţii rasişti pot, însă, să nu se termine întotdeauna cu bine. Uneori, pacienţii pot manifesta un rasism asumat şi pot să demonstreze că nu au nicio remuşcare atunci când în terapie este abordată această problemă. În asemenea situaţii, psihologii trebuie să pună în balanţă binele public cu binele pacientului sau cu obligaţia pe care o au de a promova starea de bine a pacienţilor lor. Este posibilă şi construirea unor scenarii în care psihologii ar putea să nu găsească alternative la prevalenţa stării de bine a pacientului faţă de binele public, sau a beneficiilor terapiei pentru pacient faţă de binele general şi, drept urmare, să lase neabordate comentariile rasiste sau antisemite. Beneficiile terapiei pentru pacient sau pentru membrii familiei pacientului pot fi mai importante decât vătămarea cauzată de orice comentariu discriminatoriu.
Desigur, experienţele personale, sentimentele şi identitatea rasială sau culturală pot influenţa răspunsurile psihologului la asemenea situaţii. O psihologă lucra cu un cuplu de părinţi care descriau cu multe detalii dezgustul şi extrema lor dezaprobare faţă de bărbatul pe care îl iubea fiica lor, din cauza originii hispanice a acestuia. Psihologa era ea însăşi de origine Dileme etice in psihoterapie ■ Justiţia socială
