care pot influenţa pozitiv sau negativ comportamentul oameni-45
lor (a se vedea Shapiro şi Neuberg, 2007).
O combinaţie a acestor tendinţe o reprezintă descoperirea faptului că oamenii se dovedesc a fi posesorii unei pete oarbe de distorsiune, prin care percep distorsiunile la alţii, dar le neagă
la ei înşişi (Pronin, Gilovitch şi Ross, 2004). Această pată oarbă
este generată în mare parte de supraevaluarea acţiunilor şi motivaţiilor proprii, cuplată cu un discernământ inadecvat datorat naturii inconştiente a distorsiunii şi limitării introspecţiei.
Teoria esti mării şanselor şi evitarea pierderii Judecăţile etice ale practicienilor pot fi influenţate de tendinţa lor de a percepe rezultatele posibile ale dilemelor etice în termeni de câştig şi pierdere. Studiile realizate de Kahneman şi Tversky (1979) asupra percepţiei oamenilor cu privire la rezultate au culminat cu dezvoltarea teoriei estimării şanselor, care arată că
posibilitatea unei pierderi are mai multe şanse de a fi luată în calcul în luarea unei decizii decât posibilitatea unui câştig.
Kahneman (2012) a spus mai târziu că aceasta s-a dovedit a fi cea mai semnificativă teorie pe care el şi Tversky au elaborat-o vreodată (p. 271). Acest fenomen poate genera în mintea oamenilor aversiunea faţă de pierdere: ameninţarea unei pierderi duce la decizii grăbite şi adeseori mai riscante în efortul de a evita ceea ce este perceput ca o situaţie potenţial mai ameninţătoare (Kahneman şi Tversky, 1979). Pentru a complica şi mai mult lucrurile, stresul îi poate face pe oameni să se concentreze în mod excesiv asupra posibilelor pierderi (Pronin, Puccio şi Ross, 2002) şi îi pot determina să se bazeze în mod exclusiv asupra evitării suferinţelor viitoare. Să analizăm următorul exemplu: Dileme etice tn psihoterapie■ De ce sunt alegerile etice atât de dificile?
46
Un supervizor impulsiv
Când un supervizor a întrebat cum progresează terapia pacientei studentului său, studentul a spus că o încheiase. Din cauză că studentul şi pacienta se întâlniseră doar de câteva ori, supervizorul a întrebat de ce. Studentul a spus că pacienta îşi exprimase interesul sexual faţă de el şi că el încheiase relaţia profesională, în mod unilateral, pentru a evita orice posibilitate ca o continuare a contactelor sale cu pacienta să poată conduce la o relaţie inadecvată din punctul său de vedere.
Aici, studentul licenţiat a fost atât de preocupat de evitarea eventualelor pierderi sau daune, încât a eşuat în a lua în considerare modalităţile în care ar fi putut să o ajute pe pacientă, precum şi modul în care acţiunea lui de încetare a terapiei i-ar fi putut dăuna acesteia.
Într-un alt exemplu, un pacient nemulţumit a încheiat prematur terapia, plângându-se că psihoterapeuta nu l-a ajutat.
Pacientul a ameninţat-o pe aceasta că îi va face o reclamaţie la comisia de disciplină dacă nu îi returnează banii. Terapeuta i-a scris de îndată un cec returnându-i banii.
Ce au aceste două exemple în comun? Procesele de gândire care au loc în Sistemul 1 le inhibă pe cele din Sistemul 2. Atât studentul, cât şi psihoterapeuta s-au concentrat prea repede şi excesiv asupra predicţiei miei posibile pierderi şi au acţionat cu prea mare grabă în sensul reducerii disconfortului propriu. În primul exemplu, pacientei îi poate dăuna încetarea prematură
a terapiei. În cel de-al doilea, relaţia ar fi putut fi păstrată, iar pacientul ar fi putut avea de câştigat dacă psihoterapeuta ar fi încercat să identifice şi să lucreze cu pacientul problema respectivă. Pentru a complica şi mai mult lucrurile, acţiunea psihologei SAMUEL J. KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
