laşitate). Aplicând teoria la procesul decizional etic, prea puţină
63
emoţie, la fel ca şi prea multă, poate afecta calitatea procesului luării deciziilor.
Interferenţa emoţională îi poate împiedica, de asemenea, pe psihologi să recunoască unele procese cognitive de tipul euristicii disponibilităţii (Kahneman, 2011), care ar putea influenţa procesul de decizie. De exemplu, după un conflict armat foarte mediatizat, în mintea multor membri ai comunităţii, inclusiv în mintea psihologilor, va fi prezentă ameninţarea reprezentată de bolnavii mental care folosesc arme de foc. În consecinţă, psihologii ar putea deveni mai sensibili la probleme precum folosirea armelor de foc în şcoli şi identificarea corectă a celor care se dedau la asemenea acte, dar pot greşi în sensul supraevaluării riscului pe care îl reprezintă pacienţii lor pentru cei din jur, deşi în realitate aceştia nu sunt periculoşi.
Dr. Yasuto, de pildă, trebuie să genereze şi să analizeze alternative posibile de gestionare a situaţiei pacientului său, care are gânduri suicidare foarte serioase. Ea are opţiunea de a urmări principiul promovării stării de bine/evitării daunelor şi de a hotărî spitalizarea pacientului, dar, în acelaşi timp, ar putea fi tentată
să ia această decizie doar pentru a-şi reduce propria anxietate.
Pe de altă parte, ea ar putea respecta autonomia de decizie a pacientului şi i-ar putea permite acestuia să rămână neinternat.
