Prestigiul este de neînvins. Superioritatea copleşitoare a forţei provoacă aici ura neputinţei, a inferiorităţii.
Ura Annei este riposta fiinţei slabe, conştiinţa omului 1 A n d r e J o u s s a i n, Les passions humaines, E. Flammarion, Paris, 1928, p. 38.
69
învins, care nu poate nici tolera, nici înlătura greutatea poverii.
Primul atac al forţei asupra victimei are un efect aproape paralizant. ln lumea animală găsim echivalentul în „reflexul de imobilitate", iar la copil în „sensibilitatea la prestanţă", la adolescent şi tînăr, în „crize de timiditate". Nu trebuie să uităm că trecutul feminin este de supunere în faţa dominaţiei politice şi sociale a bărbatului. Să nu neglijăm şi faptul că scena se petrece cu o jumătate de mileniu în urmă.
Efectului aproape hipnotic, exercitat de forţa lui Gloster, îi urmează o serie de acţiuni magnetice, deli.,.
cate, subtile, care învăluie victima cu o ţesătură fină ce se transformă într-o carapace de oţel, imobilizînd victima, paralizîndu-i orice încercare de împotrivire.
Ofensiva, agresivă la început, a Annei este anihilată, neutralizată de atitudinea, cu totul surprinzătoare, a lui Gloster. Surpriză dublă : în locul fiinţei brute şi crude, închipuite de Anne, - fire blindă, supusă, docilă, plină
de duioşie şi dragoste pentru Anne. ln loc de a se vedea, în oglinda conştiinţei lui Gloster, ca fiinţă detestată, Anne se vede îndrăgită, idealizată, generoasă, iertătoare şi plină de milă. Atracţia exercitată asupra Annei de această imagine nu se poate asemui decît cu fascinaţia simţită de Narcis în faţa propriei sale imagini oglindită în apă. Imaginii lui Gloster, întunecată şi hidoasă, din conştiinţa Annei, îi răspunde · imaginea ideală şi adorată a Annei din conştiinţa lui Gloster.
Dialogul s-ar putea schematiza şi caricaturiza astfel : Ea : ,,Demon, putere infernală !"
El : ,,Dulce sfîntă ! înger caritabil ! "
E a : ,,Monstrule ! Hidoşenie infectă ! "
El : ,.,Frumuseţe angelică, perfecţie divină !"
E a : ,,Broscoiule !"
El : ,,Soarele vieţii mele, l umina ochilor mei ! "
Această luptă între întuneric şi lumină, hidos şi frumos, demonic şi angelic, se termină cu victoria ipocriziei şi înfrîngerea naivităţii. Ripostele mieroase ale lui 70
Gloster o dezarmează pe Anne. Invectivele ei nu numai că nu întîmpină rezistenţă, dar, ca prin miracol, nu-şi mai ating ţinta, oprindu-se în zbor. In adevăr : ura cuiva se alimentează din ura adversarului ; un mijloc suprauman de a te smulge din cercul vicios este reacţia de mieluşel a lui Gloster ; scuipatul Annei nu-i provoacă
decît o întrebare blajină :
,,Pentru ce mă scuipi ? "
Doar un sfînt, un ipocrit sau un îndrăgostit pasîonat ar putea realiza un asemenea act de depersonalizare totală ! Astfel, Anne află cu surprindere că se găseşte în faţa altei persoane decît aceea închipuită de ea, iar pe sine se vede în conştiinţa lui Gloster altfel decît îşi imaginase.
Arta lui Gloster este inegalabilă în transformarea situaţiilor. Criminalul devine victimă. Anne este transformată în autorul moral al crimelor săvîrşite. Incercarea de ucidere a lui Gloster de către Anne se transformă în sinucidere prin nimicirea imaginii adorate a Annei din conştiinţa lui Gloster, iar tentativa de sinucidere a Annei capătă semnificaţia asasinării lui Gloster de către Anne prin repercusiunile acestui act asupra existenţei ducelui. Culmea derutei, provocată de răsturnarea şi inversarea sensurilor o exprimă starea conflictuală, creată de Gloster în conştiinţa Annei, între tendinţa ei violentă de răzbunare şi mila ce se deşteaptă
în mod legitim la o femeie ideală ca Anne.
Iată, cu încetinitorul, secvenţele dialogului : (1) Anne : ,,Pricină şi unealtă morţii-ai fost".
Glositer : ,,Doar frumuseţea ta a fost pricina, Căci frumuseţea ta mă chinuia
In somn, şi-aş fi ucis o lume-ntre.agă
Spre a trăi un ceas la sînu'l tău".
Aceeaşi idee :
Anrne : ,,Tu ochii-mi molipseşti".
Gloster : ,,Dar ochii tăi i-au molipsit pe-ai mei . "
71
