tere de viaţă ; supravieţuirea şi longevitatea ei este greu de prevăzut; interesele autorului nu corespund totdeauna cu ale cititorului şi nici ideile nu sînt înţelese la fel.
Ce este un sentiment ? A şti ce este un lucru, un fenomen, spun unii, înseamnă a te pricepe în arta şi ştiinţa de a-I construi, de a-I crea. A şti ce este un sentiment înseamnă mai întîi a-I trăi. Pentru aceasta se cere să deschizi ochii asupra lumii din jurul tău, asupra celor de Iîngă tine, asupra celor ce te-au precedat şi te vor urma; înseamnă apoi să te apleci atent asupra operelor oamenilor de ştiinţă, opere care îţi vor produce marea bucurie de a-ţi dezlega o parte din
„enigmele universului" ; înseamnă a-ţi îndrepta paşii spre marii poeţi ai umanităţii, spre celebrii romancieri şi dramaturgi; mai înseamnă să pătrunzi în misterele lumii formelor, a culorilo'r şi a luminii ; înseamnă să
te Iaşi vrăjit de armonia (şi disonanţele!) lumii sonore ...
Astfel, vei trăi sentimente mari : sociale, morale, intelectuale, estetice. Dar nu este suficient. A şti mai înseamnă a comunica, iar a comunica presupune aducerea la un nivel superior de conştiinţă o stare trăită, simţită. 1n fine, dacă vei reuşi să stăpîneşti arta de a crea sentimentele respective, atunci te poţi declara mulţumit : ştii, într-o măsură, ce este un sentiment.
Se poate ca un om de ştiinţă să aibă rezerve faţă de modul de prezentare a acestei lucrări : ,,Multe din afirmaţii - va spune el - nu sînt dovedite şi controlate experimental" ; ,,în Ioc de argumente ştiinţifice, autorul ne oferă exemple şi imagini literare ; or, ficţiunea nu constituie o garanţie a adevărului".
La aceste obiecţii se poat_e răspunde că şi ficţiunea literară este o realitate psihologică şi poate fi fecundă, cînd şi-a atins scopul şi este corect interpretată. 1n ultima instanţă ajungem şi aici Ia sancţiunea efectuată de realitate, de viaţă. 1n cazul cînd nu s-a făcut încă sau nu este posibil experimentul şi controlul ştiinţific, riguros, nu înseamnă că trebuie să renunţăm Ia interpretarea faptelor, Ia ipoteze. 1n domeniul sentimentelor, sîntem obligaţi să ne aplecăm încă în mare măsură asu-8
I
pra mărturiilor empirice, adesea vagi şi ambigue, individuale şi sociale, interpretîndu-le în contextul ideilor pe care ni le oferă ştiinţa. Cred că este înţelept să ne mulţumim deocamdată cu aceasta, chiar dacă faptele nu pot fi exprimate încă prin formule matematice şi trecute prin reţelele unui creier electronic.
In cazul cînd cuprinsul lucrării l-a interesat pe cititor, provocîndu-i satisfacţia unui acord sau dezacord cu părerile exprimate, autorul va avea şi el sentimentul că şi-a atins scopul.
Iaşi, 1 O iunie 1969
Buletinul
CAPITOLUL I
de identitate
1. Dovadă de existenţă
PRIMUL act cu care o fiinţă se deschide spre lumea din afară se declanşează sub semnul întrebării : ,, Ce este ? ". In acest prim con tact se con turează dialogul între om şi ambianţă, atitudinea fiinţei faţă de lume, orientarea conştiinţei faţă de existenţă, poziţia subiectului faţă de obiect. Este momentul de încordare a conştiinţei spre a localiza fenomenul în constelaţia lumii interne, în arhipelagul semnificaţiilor familiare. Reflexia ulterioară desprinde însuşirile esenţiale, le ordonează în clase, genuri, specii, spre a pregăti astfel pentru „noul venit" ,,buletinul de identitate". Un asemenea act reglementează relaţiile între subiect şi „excitant" sau „stimul". Identificat fiind, stimulul din „anonim" devine „ceva", se transformă, cu ajutorul „codului" de informaţii, în obiect cunoscut, provocîndu-ne exclamaţia de surpriză, reacţia denumită de psihologii germani „Aha-Erlebnis" (,,trăireaaha").
Ce este sentimentul? Să nu ne surprindă întrebarea, fiindcă adesea. fenomenele sau situaţiile cele mai clare în aparenţă se dovedesc la analiză a fi obscure şi uneori chiar inexistente. ,,Există oare - se întreabă
psihologul francez Pierre Janet, în 1889 - un concept mai vag decît al emoţiei şi decît acel al emotivită
ţii?" 1. Ne întrebăm dacă în timp de 8 decenii de la acea dată conceptul s-a mai precizat.
1 Pierre Jane t, L'automatisme psychologique, F'.· Akan, Paris, p. 471.
11
După cum e şi firesc, răspunsul precis nu-l vom căuta în viaţa de toate zilele, în conştiinţa practică a omului. Sensurile vieţii cotidiene ne asigură un minimum de orientare în relatiile interindividuale · ele sînt prelucrate, şlefuite, limpe,zite · şi ordonate de către spiritul ştiinţific după anumite criterii logice, ştiinţifice de descriere şi clasificare. Ce ne poate spune ştiinţa despre sentimente şi viaţa acestora?
Pare paradoxal, dar zorile psihologiei ştiinţifice neglijează aproape cu desăvîrşire această zonă a vietii psihice. Primii paşi ai omului de laborator se îndreaptă
spre forme senzoriale, de recepţie şi spre cele motorii,, de reacţie, spre informaţie şi răspuns. Este adevărat că pe vremea cînd psihologii instalau aparatele lor în laboratoare, pe harta vieţii psihice se aflau deja desenate contururile celor 3 continente ale „sufletului" : cunoaşterea, sentimentul şi voinţa. Harta fusese schi
ţată de un Tetens (1736-1807), validată de autoritatea filozofică a lui I. Kant (1724-1804) şi menţinută
pentru uzul navigatorilor în apele psihicului pînă în zilele noastre. Cu toate că sentimentul, domeniul cel mai agitat şi tumultuos, cel mai viu şi mai mobil al vieţii psihice, a constituit pentru profan obiect de mare interes şi un izvor de nenumărate surprize, nedumeriri şi meditaţii, iar pentru romancieri un inepuizabil rezervor de subiecte atrăgătoare, el a fost lăsat multă
vreme în sala de aşteptare a laboratoarelor ştiinţifice de psihologie.
Plăcerea-Neplăcerea, considerate ca două elemente care însoţeau conţinuturile intelectuale sau reacţiile individului aveau semnificaţia de umbre sau, cum ar spune filozoful, de „epifenomene" ; adică de efecte care nu pot la rîndul lor deveni cauze. Este adevărat că
