trăită ca atare, izolat de aspectul cognitiv, intelectual şi de aspectul conativ al conduitei. Viaţa sentimentelor ne deschide calea spre înţelegerea personalităţii ca întreg. Iubirea fiecăruia are notele ei particulare în funcţie nu numai de situaţie, ci şi de ,structura personalităţii, de obiectul iubirii şi de întreaga experienţă
a persoanei în continuă interacţiune cu alţii. Inten
ţia noastră de a trata viaţa sentimentelor reprezintă
un efort de abstracţie ; vorbim despre sentimente ne�
glijînd în mod intenţionat întregul, ca şi cum sentimentele ar avea viaţa lor proprie şi independentă.
20
A. Semne generale
(1) Efortul nostru de abstracţie este îndreptăţit în parte de faptul că stările afective au particularităţi deosebite de ale fenomenelor intelectuale. O notă distinctivă a lor este aceea de subiectivitate.
Pentru a înţelege acest caracter specific trebuie să-l deosebim de înţelesul epistemologic, care conferă nota de subiectivitate oricărei idei, prin faptul că este o stare mentală, internă şi simbolică, deosebită de un fapt extern. O stare se numeşte însă subiectivă şi prin faptul că aparţine unui subiect.
Cu toate că orice stare psihică este, în acest sens, subiectivă, starea afectivă este subiectivă mai ales prin faptul că ea este o atitudine particulară chiar faţă de stările intelectuale sau volitive, faţă de convingerile, ideile, precum şi faţă de faptele noastre. După definiţia curentă, starea afectivă este „trăirea unei atitudini faţă
de ceea ce cunoaştem sau facem" . In starea afectivă, ponderea cade nu pe informaţia despre natura obiec
tului şi relaţiile acestuia cu alte obiecte, ci pe informaţia privind gradul în care obiectul convine sau nu subiectului. Prin starea afectivă se dezvăluie mai mult natura şi trebuinţele subiectului, decît natura şi proprietăţile obiectului. Acesta este sensul subiectivităţii stărilor afective în general. Desigur că ambele aspecte informaţionale sînt inseparabile ; ca să avem informaţia afectivă despre gradul de potrivire a însuşirilor obiectului la trebuinţele subiectului se presupune că aprecierea subiectivă, valenţa afectivă este în parte determinată de informaţia obiectuală.
(2) O altă notă, comună tuturor sentimentelor, dar în acelaşi timp diferenţială faţă de aspectul perceptiv, intelectual sau conativ este însuşirea apreciativă, time�
tică (grec. timao = a aprecia, a estima). Spre deosebire de semnificaţia structurilor intelectuale sau matare, sentimentul posedă un sens, un înţeles timetic.
Orice obiect este legat de interesele biologice ale organismului. Explicaţia atît a declanşării unei reacţii 21
cît şi a direcţiei acesteia se află numai în instabilitatea echilibrului exprimat prin tensiunea . afectivă.
Legătura funcţională dintre organism şi mediu se efectuează prin interesele biologice ale individului ; obiectul există pentru organism numai în măsura în care el prezintă o valoare biologică de conservare sau de perpetuare. Obiectul apare numai o dată cu schema mentală, o dată cu structura intelectuală în care se poate încadra. Sub influenţa societăţii, a noilor conduite, ca acea intelectuală şi a limbajului, solidaritatea funcţională şi trăită, între organism şi mediu, începe să se scindeze şi obiectul poate fi gîndit la distanţă ca ceva străin. Situaţia trăită şi indiviză „organism-mediu"
se polarizează în semnificaţia mentală a două realităţi distincte : subiect-obiect, eu-noneu. Inţelesul subiectiv şi timetic se subordonează cu încetul înţelesului rela
ţional, schematic, simbolic, intelectual. Sub influenţa acestor forme permanente viaţa afectivă suferă o modificare în sensul obiectivării, stabilizării, a socializării şi generalizării.
Inţelesul timetic are importante rezonanţe sociale.
Astfel, succesiunea zilelor nu este un fenomen pur obiectiv, ştiinţific, de natură astronomică. Ea este o succesiune de valori ce nu se poate modifica decît o dată
cu transformarea afectivă. Ziua nu este atît un „feno-: men natural", o convenţie, un simbol, cît o valoare cu o fizionomie şi rezonanţă specifică, constitutivă zilei trăite. ,,Sărbătoarea" are o fizionomie cu totul deosebită
de a „zilei de lucru", ziua „Anului nou" de ziua sfîrşitului de an etc.
Realitatea ni se prezintă ca o ierarhie de valori sau ca un cîmp de forţe din care unele sînt atractive altele respingătoare. La aceeaşi „formă" animalul poate reac
ţiona ca la „hrană", ,,primejdie" sau „obiect de satisfacţie sexuală". Inţelesul de partener sexual se transformă la unele specii de păianjen, după consumarea actului, în înţeles de „obiect alimentar", masculul fiind devorat de femelă.
Intr-o conştiinţă dezvoltată, înţelesul timetic constituie un acompaniament surd, un halo, o atmosferă sau 22
