Ceea ce un psiholog numeşte emoţie corespunde la alt psiholog înţelesului de afect sau sentiment ; dacă la un psiholog termenul de afect semnifică o reacţie elementară şi situativă, la altul termenul are o accepţie largă, cu sfera cea mai vastă etc. Nici numărul de categorii sau forme afective nu se menţine acelaşi. Astfel, autorul unei monografii despre sentimente stabileşte 7 categorii afective : 1) sentimente simple, 2) sentimente senzitive, 3) emoţii, 4) dispoziţii, 5) pasiuni, 6) sentimente şi 7) afecte.
Cum este posibilă denumirea de ştiinţifică a cercetării unui domeniu în care nu există măcar o elementară uniformitate a termenilor folosiţi, unde starea de mînie sau furie este aşezată de un autor în clasa pasiunilor, de altul în a emoţiilor, de al treilea în clasa afectelor, iar de al patrulea în grupa sentimentelor?
Atîta timp cît profeţia unor psihologi privind dispari
ţia acestor categorii afective din vocabularul psihologic nu s-a împlinit încă, este necesar, credem, pentru a ne face înţeleşi, să ne prezentăm cu vocabularul nostru în acest domeniu.
Terminologia psihologică în domeniul sentimentelor nu variază numai în funcţie de apartenenţa naţională
1 W. M c D o u g a 1 1, Organisation of the affective life, ,,Acta Psychologica", II, 3, 1937, p. 233.
18
a psihologilor, ci ş1 m cadrul aceleiaşi naţiuni. Este demn de remarcat faptul, totuşi, că în ţările neolatine apropierea terminologică este mai mare datorită originii lor latine comune. Acest motiv ne determină şi pe noi să adoptăm terminologia care ne apropie mai mult de sensul originar al cuvîntului.
Astfel prin termenul de emoţie vom denumi stări ca mînia sau furia, spaima sau frica, bucuria şi tristeţea, adică acele stări care se caracterizează prin intensitate mare şi durată scurtă, stări zguduitoare. Să
nu uităm că cuvîntul de emoţie provine de la lat.
emoveo, ere (a mişca din loc, a muta, a zgudui, a scoate din ţîţîni). Termenul german de „Gemiltsbewegung"
redă cel mai fidel sensul originar.
Termenul de sentiment (lat. sentio, ire = a simţi) dă
naştere la echivoc prin dubla lui semnificaţie originară
de simţire senzorială şi afectivă. în al doilea sens, termenul se potriveşte pentru stări moderate ca intensitate, cu o durată relativ lungă, ca plăcerea, neplăcerea, iubirea-ura, mîndria, umilinţa, recunoştinţa etc.
Sentimentele se diferenţiază şi în funcţie de obiect sau situaţie ; vorbim despre iubire maternă sau paternă, de iubire de patrie, de plăcere estetică etc. Tr�buie să observăm că sentimentele superioare adesea sînt denumite emoţii : estetică, intelectuală, morală etc. In acest domeniu se face deosebirea dintre sentimentetendinţe, ca iubirea sau ura şi sentimente-stări ca plăcerea-neplăcerea, mîndria-umilinţa şi altele.
Termenul de dispoziţie (lat. dispono - panere = a aşeza, a pune la cale) îl vom aplica la stări puţin intense, dar mai durabile şi cu caracter mai difuz, mai puţin legat de o situaţie precisă.
In sfîrşit, prin termenul de pasiune (lat. patior -
pati = a suferi, a suporta) vom denumi acele impulsuri care devin dominante şi persistente. In cazul unor dominante superioare şi acceptate de personalitate, termenul se aplică în domeniul artistic, ştiinţific, social sau politic ; în cazurile cînd dominanta este de nivel inferior şi este trăită ca forţă tiranică, provocînd con-19
flicte şi sciziuni ale personalităţii, este mai potrivit termenul de patimă.
Toate aceste forme sau categorii de trăiri le denumim afecte sau stări afective (lat. affecto - are = a căuta., a dori, a te îndrepta spre ceva).
înrudirea stărilor semnalate se poate constata şi din faptul că o stare emotivă de spaimă poate trece spre un sentiment de teamă, angoasă, iar de la acest sentiment spre o dispoziţie deprimantă de nelinişte. La fel, unele sentimente se pot transforma în pasiuni sau patimi (de avariţie, jocuri de noroc ş.a.).
3. Semne particulare
Ne întrebăm mai întîi ce au comun stările afective cu celelalte stări şi procese psihice ? Fiind tot stări de conştiinţă; afectele au totuşi o intenţionalitate particulară : un sentiment este totdeauna o atitudine, favorabilă sau nefavorabilă, faţă de un fenomen, de o situaţie, aşa după cum percepţia, reprezentarea sau noţiunea reflectă un obiect, o situaţie, o relaţie. Starea afectivă surprinde o relaţie dinamică şi valorică
între subiect şi obiect.
Reacţia afectivă este determinată, ca orice conduită
psihică, în acelaşi timp de natura situaţiei şi de structura persoanei. Nu trebuie să uităm totodată că starea afectivă, ca stare de conştiinţă, nu este niciodată
