77
Descrierea şi analiza stendhaliană, tradusă în limbajul modern al psihologiei, merită atenţie. Mai întîi, după cum observă însuşi Stendhal, fenomenul de cristalizare poate fi generalizat : îl putem găsi nu numai în sentimentul de iubire sexuală, ci şi în alte forme de iubire, cum este iubirea de patrie, în pasiunea politică, ştiinţifică, artistică şi altele. Conştiinţa noastră, ,,cristaJ
lizează" şi în sentimente negative, ca ura, invidia, repulsia, dispreţul, teama.
Se cuvine de făcut şi o precizare : sentimentul controlat, trăit în limitele lui normale de intensitate, ne ajută să „descoperim" calităţi sau să „dezvăluim" defecte reale. Devenind pasiune, afectul ia o formă halucinantă ; persoana denaturează realitatea, creînd astfel prilejuri de conflicte cu semenii, de decepţii şi uneori grave depresiuni.
Este de reţinut faptul că naşterea unui sentimenttendinţă are nevoie de un teren de speranţă ; el este însufleţit de ideea posibilităţii de a se satisface. Ideea posibilităţii situează „foamea" într-un cadru intelectual.
Această „foame" se instalează favorizînd un anumit ritm de tensiune-descărcare şi prinde rădăcini prin „succese", cu efectul lor de „întărire", consolidare a tendin
ţei, de reiterare a acţiunii şi revenirii subiectului la izvorul satisfacţiilor.
Fiecare cristal se naşte din dorinţa unei satisfacţii şi speranţa împlinirii unui gol. Incrustarea cristalului în diadema afectivă reprezintă un moment de proiecţie a personalităţii ; lumea dorinţelor transformă lumea realităţii într-un univers de valori ; acesta devine leagănul speranţelor şi temerilor, al viselor şi coşmarurilor noastre ; luminile şi umbrele acestei lumi sînt ale noastre ; paradisul şi infernul sînt proiecţia existenţei noastre. ,,Cristalizarea" reflectă întreaga noastră personalitate, cu tot specificul ei national. Stendhal observă, cu multă fineţe, că ofiţerul bavarez a făurit, în personalitatea doamnei de care s-a îndrăgostit, cristalul bunătăţii, iar englezul ar fi cristalizat, în aceeaşi persoană,
?erul aristocratic de ducesă.
78
tată de ce nu putem ipostazia sentimentele. Ele variază în funcţie . de situaţie şi de personalitatea celui care le trăieşte. Nu există iubire efemeră sau eternă
prin natura ei ; ea este una sau alta prin natura şi experienţa omului care o trăieşte, prin nivelul intelectual şi moral, prin întreaga personalitate a acestuia. ,,Iubirea" ca atare este o abstracţie ; nu există decît oameni care iubesc. Ca orice sentiment, iubirea exprimă structura personalităţii umane, dar nu a individului, ci a unui cuplu. Sînt atîtea iubiri cîte perechi se iubesc. Sentimentul cu acelaşi nume variază ca nivel, complexitate, intensitate, stil, mod de manifestare etc. Cu cît nivelul afectiv este mai înalt, cu atît mai mare este şi gradul nostru de stăpînire asupra sentimentului, pînă cînd încetează de a fi fruct al întîmplării şi fatalităţii. Fără a avea pretenţia de a-l făuri pe de-a-ntregul, sîntem în măsură de a contribui la naşterea şi evoluţia lui.
Impulsul natural se transformă în sentiment durabil prin conştiinţa pe care o dobîndeşte despre scopul său, condiţiile în care se naşte, consecinţele la care ne duce şi înaltul lui rol în evoluţia umanităţii.
Fenomenul cristalizării ne poate apărea ca fiind o aberaţie, o autoamăgire împotriva căreia trebuie să luptăm.
A vedea realitatea altfel decît cum este ea are semnifi-.
caţia de eroare ; cristalizarea fiind sursa erorilor, devine, în acest caz, şi sursa pieirii noastre. Dacă aceasta este adevărat cu privire la ambianţa fizică, ne întrebăm dacă este tot atît de adevărat şi cu aplicaţie la viaţa psihică, socială. Nu trebuie să uităm că „mai binele" şi
,,mai frumosul" se nasc din vis, din „cristalizare". ,,Cristalizarea" este izvorul idealului, iar idealul este anticiparea şi sursa unei realităţi sociale superioare.
Este adevărat că iubirea te face să te „iluzionezi"
asupra calităţilor partenerului. Trebuie oare repudiat acest sentiment şi de adoptat atitudinea „lucidităţii" reci şi raţionale ? Să nu neglijăm faptul că, într-un proces de iubire, iluzionarea este reciprocă : fiecare din îndrăgostiţi îl vede pe celălalt mai bun, mai frumos, mai inteligent. In felul acesta, fiecare se vede în ochii celuilalt aşa cum ar dori el să fie ; fiecare se contemplă în imaginea sa idealizată. Este firesc ca partenerii respectivi 79
