97
Dacă funcţia dominantă a sentimentuiui este de a ne furniza informaţii privind acordul între cererea noastră şi oferta ambianţei, atunci s-ar putea răspunde la întrebarea pusă că soarta sentimentelor este pecetluită ; ele sînt menite să dispară. In adevăr, dacă
viitorul este o integrare perfectă a omului, asemenea echilibru va reprezenta lipsa oricărei surprize, a oricărei noutăţi, a oricărui conflict ; deci, chietudine, pace şi indiferenţă absolută ! Acesta ar fi răspunsul la ipoteza unui · viitor, ca echilibru perfect şi stabil între om şi mediu ; este similar cu imaginea îngheţării universului în virtutea legii entropiei.
Ştiinţa de azi găseşte, în spirit dialectic, că aspiraţiile omului nu se îndreaptă atît spre regăsirea echilibrului trecut sau menţinerea celui realizat, ci în căutarea modurilor noi şi superioare de echilibru. In această
perspectivă, care este mai mult decît o ipoteză, funcţia sentimentelor îşi menţine întreaga ei importanţă. Semnalizarea afectivă va continua să ne indice direcţia activităţii, ne va semnala succesele şi eşecurile, ne va contura speranţele, ne va aprecia cantitatea de energie necesară momentului decisiv, pregătind mobilizarea for
ţelor şi, ceea ce este mai necesar, menţinînd conştiinţa vie şi starea de plenitudine a existenţei, a autorealizării, a legăturii între Eu şi Lume, a poziţiei „Eului
în-Lume".
Este oare exclusă ipoteza apariţiei unei instanţe noi superioare, care să ia locul funcţiei actuale de semnalizare afectivă ? Este cert că şi astăzi aprecierea utilităţii sau nocivităţii unui stimul sau a unei situaţii nu se realizează numai prin sentiment. Experienţa rie-a dovedit că nu totdeauna stimulii plăcuţi sînt şi utili sau cei neplăcuţi sînt dăunători organismului. Numeroase plăceri căutate de omul de astăzi se dovedesc a fi nocive şi provoacă alarmă în lumea umană. Instanţa intelectuală, ,,raţională", ştiinţifică corectează informaţia afectivă, instaurînd un mod superior de reglare a conduitei.
Aceasta, însă, nu duce la suprimarea instanţei inferioare ; se produce fenomenul cunoscut în dezvoltare : instanţa inferioară nu dispare, ci treptat se integrează
în modurile superioare de reglare.
98
Integrarea, însă, nu înseamnă suprapunere sau înlocuire prin suprimare şi anihilare totală a existenţei şi independenţei treptei inferioare, ci o restructurare a elementelor şi formelor existente, o creaţie a unei noi
funcţii prin folosirea automatismelor deja fixate, prin elaborarea unor noi principii şi semnificaţii în cadrul tiparelor şi modurilor generale existente. , Adevărata superioritate a unei instanţe faţă de alta se realizează
prin folosirea la maximum a experienţei şi a energiei instanţelor inferioare.
Aşa se explică procesul de maturizare, adică de intelectualiza·re şi obiectivare a sentimentelor. Viaţa afectivă
se desfăşoară pe dimensiunea prezentului : trecutul şi viitorul implică existenţa funcţiei simbolice, intelectuale ; ceea ce apare ca bun, frumos şi adevărat în prezent îşi poate schimba sensul afectiv în lumina experien
ţei trecute şi a proiectării în viitor. Stabilitatea sentimentelor este în mare măsură un efect al funcţiei intelectuale. Eu ştiu că am un sentiment de prietenie pentru X, pentru că evocarea diferitelor scene din trecut, precum şi imaginea unor situaţii viitoare mă îndreptăţeşte să cred că acest sentiment există şi se va manifesta în acelaşi fel în situaţii similare.
Ceea ce putem afirma, deci, este convingerea că sentimentele se vor integra în mod progresiv în modurile mai constante ale valorilor obiective, în tiparele con
ştiinţei obiective, în modelele ideale ale acestei con
ştiinţe ; în loc să spunem : ,,este bine fiindcă îmi place", vom spune tot mai des : ,,îmi place fiindcă este bine".
De aici rezultă consecinţe importante care explică
părerea lui Janet cu privire la dispariţja sentimentelor.
Cazurile de conflicte între sentimentele prezente şi cele trecute sau anticipate se vor reduce considerabil. Numărul de „cristalizări" iluzorii se va micşora. Evadări din realitate spre lumi himerice vor constitui cazuri din ce în ce mai rare.
O altă consecinţă a conştientizării sentimentelor, 3_
cunoaşterii lor va fi înlăturarea autoamăgirilor şi, de aici, a decepţiilor, a conflictelor, a dezadaptărilor la realitate. Dindu-ne mai bine seama de ceea ce simţim, de mobilurile şi motivele care se traquc; în senti-
