Cimitirul
CAPITOLUL V
sentin1entelor
CUM ajung sentimentele la sfîrşitul
zilelor lor ? Iată o întrebare plină de melancolie. Trebuie s-o spunem de la început că la aceeaşi persoană, aceleaşi sentimente prin natura lor au o longevitate diferită datorită deosebirilor de împrejurări externe şi condiţii interne. Unele sentimente au o existenţă
efemeră ; în cursul unei zile ele pot străbate toate fazele pe care acelaşi sentiment îl parcurge în ani şi zeci de ani. Unele se nasc repede şi uşor, dar, abia născute şi înfiripate, se ofilesc, se evaporează, aproape fără urmă, altele se nasc încet, au o viaţă zbuciumată, plină de peripeţii, dar rezistă multă vreme, dovedind o robustitate excepţională. Intre aceste extreme se plasează longevitatea _medie a sentimentelor.
Se mai întîmplă ca unele sentimente să se nască
înainte de vreme ; naşterea prematură face ca terenul fragil să nu reziste la solicitări şi să moară înainte de a înflori sau să dispară îndată după naştere. Iată de ce şi cimitirul afectivităţii posedă morminte în care zac sentimente şi pasiuni de vîrstă diferită.
Cu toţii ştim că un sentiment nu. are raţiunea sa de existenţă numai în sine, în energia şi impulsul său interior, ci şi în condiţii externe, în solicitările care îi vin din afară ; ,,foamei" trebuie să-i corespundă hrana, potrivită atît cantitativ, cît şi calitativ. Viaţa, existenţa foamei depinde de aceste condiţii. Iată de ce vom avea două categorii extreme, două grupe în care se plasează
cazurile de mortalitate afectivă : 1) moarte prin inaniţie 91
şi 2) moarte prin suptasolicitare, supraaÎimentare. în„
tre aceste două categorii putem aşeza şi o a treia categorie, de dispariţie prin uzură, automatizare sau sterilizare.
I . lnaniti, a si
, decristalizarea
Sentimentele-tendinţe lipsite de hrană mor aşa cum se sting toate apetiturile, impulsurile şi năzuinţele neîntărite de succese, de satifacţii ; ele dispar neîmplinite, debilitate, fără a fi prins rădăcini în realitate, fără a se fi adaptat la mediu sau fără să fi fost acceptate de ambianţă şi angajate într-un dialog ; cuvînt fără replică, întrebare fără răspuns ; strigăt fără ecou ; chemare si căutare în vid, într-un deşert fără limite.
Desigur că foamea, cristalizînd crengi uscate, se satisface uneori, sau la început, cu surogate, cu substitute, dar, mai devreme sau mai tîrziu, contactul cu realitatea declanşează procesul de decristalizare, despoind treptat ramura de podoabele ei feerice ; posesorul giuvaerului ajunge în faţa prozaicului obiect în stare de indiferenţă deplină ; mirare şi decepţie ! In asemenea situaţie, persoana uneori declară că alimentul nu există şi nici n-ar fi existat vreodată ; îşi zăvorăşte definitiv inima spre domeniul ce s-a dovedit iluzoriu, izvor de vise şi himere. Moartea unui sentiment, o gravă decepţie sentimentală aduce unele persoane spre o sterilizare afectivă definitivă. Alţii reînnoiesc experienţa. Insuc-cesele, decepţiile repetate paralizează treptat încercările tendinţei de a-şi potoli foamea, de a se împlini.
Uneori, dispariţia unui sentiment se datoreşte rivalităţii şi naşterii altui sentiment care şi-a găsit un aliment mai potrivit naturii sale ; decristalizarea unui obiect se explică prin cristalizarea, în condiţii superioare, a altuia. Atracţia şi preţuirea pentru o carte dispare uneori prin descoperirea valorii superioare într-o altă
operă ; o prietenie este uitată prin cristalizarea produsă
în persoana unui nou prieten.
92
