să ia totul peste picior, nu fără o umbră de invidie; dar, hotărât lucru, bogăţia bătrânei le impresiona. Ce forţă, Irma asta ! Asemenea lucruri le dădeau o idee măreaţă
despre puterea femeii ! Arborii mergeau mai departe şi întâlneau mereu în drum mantii de iederă, alunecând pe zid, acoperişuri de pavilioane care depăşeau coroana arborilor, perdele de plopi care se succedau cu buchete uriaşe de ulmi şi de plopi tremurători. Oare n-or să se mai sfârşească niciodată ? Cucoanele ar fi vrut să vadă
locuinţa, plictisite să întoarcă întruna capetele, fără să
zărească altceva, la fiecare pas, decât genuni de frunziş.
Prindeau barele cu amândouă mâinile, sprijinindu-şi faţa de fier. Un simţământ de respect le copleşea, ţinându-le astfel la distanţă şi făcându-le să viseze la castelul invizibil în această imensitate. Curând, nefiind obişnuite cu umbletul pe jos, resimţiră o uşoară oboseală.
Şi zidul nici gând să se sfârşească; la fiecare cotitură
a drumului pustiu, acelaşi şir de pietre gri se prelungea la infinit. Unele dintre femei, disperate că nu mai ajung, propuneau să facă imediat cale-ntoarsă. Dar, cu cât plimbarea le obosea mai mult, cu atât deveneau mai respectuoase, mai pătrunse, la fiecare pas, de majestatea regală
a acestui domeniu [ . . . ]. Dintr-odată, la ultima cotitură, ca şi cum s-ar fi revărsat în piaţa satului, zidul se sfârşi şi castelul apăru, în fundul unei curţi principale. Toate femeile se opriră, încremenite de grandoarea trufaşă a peroanelor largi şi a celor douăzeci de ferestre ale faţadei, de amploarea celor trei aripi, ale căror ziduri de cărămidă
erau încinse de cordoane de piatră [ . . . ]. Nana, sufocată, scoase un oftat uşor de copil. "21
25
Există în acest pasaj o figură-filtru colectivă: societatea care se plimbă. Abia la sfârşit, cititorul realizează cât de importantă era căutarea pentru eroina principală a romanului. Mai mult decât atât, această scenă apare ca având un rol-cheie atunci când Nana este confruntată cu problema propriei sale soarte.
Căutarea este exclusiv de natură optică ( toţi priveau/
ridicând ochii/ar fi vrut să vadă ş.a.), având însă o tensiune narativă iscusit accentuată ( după câteva minute/ apoi/ câteva minute mai târziu/curând/subit). Un grandios sistem de filtre ( desişul enorm/grilajul/ziduri/ alt grilaj/perdele de plopi/buchete uriaşe de ulmi/bare de grilaj ş.a.) este pus în scenă în timp şi spaţiu, astfel încât întreaga plimbare este învestită cu trăsături aproape alegorice.
Al doilea exemplu este din romanul Pântecele Parisului ( 1873 ). Domnişoara Saget este aici o figură tipică de mediere.
Ea colportează veştile în tot cartierul Halelor. Pasajul ales referitor la activitatea ei este următorul:
,,Într-o seară, dra Saget recunoscu de la fereastra ei mutra lui Quenu profilându-se pe geamul mat al ferestrei mari a cămăruţei ce dădea în strada Pirouette. Acolo, în faţa acelui ecran lăptos pe care se reliefau siluetele domnilor, cu nasuri şi fălci încordate ce apăreau subit, cu braţele enorme ce se întindeau brusc, fără să li se zărească
trupurile, fata bătrână îşi găsise un post de observaţie ideal. Aceste membre desprinse de corpuri în mod surprinzător, aceste profiluri mute şi furibunde, trădând discuţiile aprinse din cămăruţă, o ţineau nemişcată după
perdelele de muselină, până ce ecranul se stingea. Mirosea 26
