privirii îngrădite. În Nana pofta de a vedea este urmărită
pas cu pas de la obstacol la eliberare. În Pântecele Parisului,dimpotrivă, este reprezentată privirea anevoioasă de laeliberarea parţială până la eşuare. În final, este semnificativşi faptul că Zola, care a teoretizat „vălul" ca metaforă a artei,a conferit motivului privirii împiedicate un loc esenţial înopera sa.
Astfel ne întoarcem la Manet.
În Calea ferată ( il. 1 ), privirea îngrădită constituie tematabloului. Naraţiunea însă este absentă. Manet - criticiicontemporani au remarcat-o frecvent - a avut un interesfoarte limitat pentru elementul narativ. 24 Privirea înscenată
introduce totuşi o oarecare tensiune în imagine, în specialdatorită faptului că rămâne frustrată. Tensiunea şi frustrarease extind asupra privitorului, care este invitat să eclipsezetânăra fată şi să se transpună în imagine. Astfel apare unnou miracol, ,,modern", care se întrupează în acest tablouîntr-un mod necunoscut până atunci.
Rezumând, se poate susţine că aici - în contradicţie cutradiţia - dificultatea privirii este extinsă într-o manieră
poetică asupra privitorului implicat: ,,privilegiul clarităţii"
dispare. Aceasta se întâmplă însă exclusiv în planul tematical imaginii. Spre deosebire de opera teoretică a lui Zola,
„ecranul" nu îşi pune amprenta asupra întregului conceptal imaginii, ci doar asupra subiectului ei.
Întâlnim însă aici elemente ale unui limbaj vizual care -
dacă îl interpretez corect - se referă la „noua pictură" 25 cetocmai se crea pe atunci. Noua lume industrială, noileipoteze ale percepţiei optice, noua privire inocentă, darcurioasă, toate acestea sunt înscenate de Manet în tabloul 28
său pe care l-a prezentat la Salonul oficial, în timp ce colegii săi ceva mai tineri se grupau în prima expoziţie impresionistă.
În acest context, se impune o privire asupra expoziţiei impresioniste din 1874. O parte a criticilor de artă contemporani au caracterizat exact noutatea ei:
„Aceşti pictori sunt « impresionişti » deoarece redau nu un peisaj, ci impresia evocată de un peisaj. Cuvântul însuşi aparţine acum limbajului lor: nu peisaj, ci impression ( « impresie » ), cum e denumit în catalogul expoziţiei Răsăritul de soare al lui Monet. "26
Imaginea impresionistă este, aşadar, rezultatul percepţiei individuale, subiective a realităţii. Concepţia despre imagine a lui Manet rămâne fundamental străină acestei tendinţe. Aşa cum remarca Stephane Mallarme într-un text fundamental din 1876, arta lui Manet se caracterizează prin
,,totala absenţă a includerii eului în interpretarea naturii"27•
Cercetând tablourile expuse28 la acea „premiere exposition"
din 1874, se observă că există chiar şi un tablou care tematiza l'impression ca rezultat al „străpungerii vizuale". Este vorba de Boulevard des Capucines al lui Claude Monet (il. 7). Aş
