diferit s-a apropiat Manet de una şi aceeaşi temă, mărindu-şiformatul tabloului la dimensiunile unei picturi de salon,reunind mai radical punctul de vedere al privitorului cu celal „figurii-filtru" şi acordând barierei interne a imaginii unrol mult mai important. 3° Cu toate acestea, Berthe Morisot 33
pare să se fi lăsat constant fermecată de tema „străpungerii vizuale"31, fapt ce trebuie să fi fost bine cunoscut de Manet care, în 1874, a pictat un portret al prietenei şi cumnatei sale unde ea este reprezentată într-o poză foarte obişnuită, ţinând în faţa chipului un evantai prin care privirea se îndreaptă
ca „filtrată" spre lumea reală ( il. 9 )32.
Într-adevăr, în 1875, la un an deci de la apariţia acestui portret „emblematic" şi de la expunerea Căii ferate la Salonul parizian, Berthe Morisot pictează un tablou (il. 10) în care „privirea îngrădită" devine tema principală. Imaginea înfăţişează un bărbat (Eugene Manet) care priveşte printr-o fereastră perspectiva ce i se deschide în faţa ochilor. E figu-10. Berthe Morisot, Eugene Manet pe insula Wight, 1875, ulei pe pânză, 38 x 46 cm, colecţie particulară.
34
rată acolo promenada portuară de pe insula Wight. Un
»sistem de filtre" foarte complicat ( obloane întredeschise,ghivece de flori, gardul, rama şi poliţa ferestrei) îngreunează
observarea. El descompune silueta unei femei, precum şifigura văzută din spate a unei tinere fete. Aceasta din urmă
( o altă „figură-filtru" introdusă în adâncimea imaginii) seuită în depărtare. Privirea ei este îngrădită de o barieră destâlpi, astfel că orizontul abia se întrezăreşte. Sistemul defiltre se prelungeşte prin ecrane succesive până în profunzime. Spre deosebire de lucrarea de salon a lui Manet, întregultablou al Berthei Morisot a devenit un „sistem de filtre".
Artista realizează astfel tematizarea propriei picturi. În 11. Berthe Morisot, Vedere de pe insula Wight, 1875, ulei pe pânză, 48x36 cm, colecţie particulară.
35
1876, trimite la cea de a doua expoziţie impresionistă o seriede tablouri, create tot pe insula Wight, dezvăluind totodată
noua „impresie", concisă, voalată, mediată (il. 1 1 )33•
Adeptul grupului impresionist la care influenţa lui Maneteste cel mai uşor descifrabilă a fost Gustave Caillebotte( 1848- 1894 )34• El este mai cunoscut în istoria artei moderne pentru activitatea de colecţionar decât pentru cea de pictor.
După părerea mea însă, a fost şi un important „colecţionarde idei" 35•
La cea de a treia expoziţie impresionistă (1877)36, elprezintă o pictură foarte ambiţioasă: Podul Europa (il. 12).
Tema sa este o scenă cotidiană din Parisul modern. Scheletulde oţel al podului este figurat, prin intermediul micşorării 12. Gustave Caillebotte, Podul Europa, 1876, ulei pe pânză, 124x 180 cm, Musee du Petit Palais, Geneva.
36
13. Gustave Caillebotte, Podul Europa, variantă, 1876- 1877,ulei pe pânză, 105 x 1 3 1 cm, Kimbell Art Museum, Fort Worth.
perspectivale, în adâncimea imaginii. În marginea dreaptă,un muncitor pe gânduri, sprijinit pe balustrada podului, neface atenţi la priveliştea ce se oferă privirii. Moştenirea luiManet nu este imediat recognoscibilă, deoarece preluarealui Caillebotte seamănă mai mult cu interpretarea unei ideiiniţiale. Ea este însă dezvăluită şi chiar radicalizată într-unalt tablou, apărut tot în 1876 (îl. 13 ). Caillebotte creează, înaceastă variantă puţin micşorată a Podului Europa, una dintrelucrările sale cele mai originale. ,,Privirea-limită" a omuluimodern se întrupează aici ca expresia sa cea mai desăvârşită.
Este imperios necesară demonstrarea manierei în carea fost preluată această direcţie a problematizării privirii decătre cel ce s-a străduit cel mai mult să o facă accesibilă prin 37
14. Emile Zola, Vedere prin turnul Eiffel, 1900, fotografie.
pana sa. Este vorba de scriitorul Emile Zola. În anii târzii, el se dedică din ce în ce mai stăruitor fotografiei. Multe dintre încercările sale în acest domeniu atestă un strâns contact cu pictura contemporană.37 Adesea fotografiile sunt făcute printr-un filtru puternic ( il. 14 ). Privitorului îi este conferită o poziţie asemănătoare cu cea a domnului din tabloul lui Caillebotte (il. 13 ).
Caillebotte însuşi a urmărit programatic şi uneori în joacă includerea privitorului într-un sistem de filtre. Faptul este demonstrat de o serie de tablouri care începe cu Bărbat pe balcon (1880, il. 15). Un bărbat îmbrăcat în costum de oraş se uită, sprijinit de balustrada balconului, în jos spre stradă. Privim ceea ce priveşte el şi încă ceva în plus: vederea parţial descompusă de grilajul balconului. Al doilea tablou al seriei, apărut doar un an mai târziu ( il. 16 ), înfăţişează
38
15. Gustave Caillebotte, Bărbat pe balcon, 1880, ulei pe pânză, 117x90 cm, colecţie particulară, Elveţia.
aproape aceeaşi vedere. Spectatorul reprezentat a dispărutînsă; privitorul îl înlocuieşte. Cezura poziţiei sale este totuşiprezentă. Ca privitori implicaţi şi tematizaţi receptăm panorama oraşului, ca privitori ai imaginii ni se prezintă în faţa 39
