ea că acolo se pune la cale una lată. Până la urmă ajunse să recunoască umbrele după mâini, după păr, după haine.
În talmeş-balmeşul de pumni strânşi, de capete mânioase, de umeri încovoiaţi ce păreau a se dezlipi de trupuri şi a se rostogoli de-a valma, zicea cu precizie :
- Ăsta e nătărăul ăla deşirat de văr; asta e zgârcioaba aia bătrână de Gavard; ia uite-l şi pe cocoşat, uite-o şi pe prăjina aia de Clemence. Mai încolo, când siluetele se înfierbântau bine şi deveneau din cale-afară de dezordonate, o cuprindea nevoia irezistibilă să coboare, să se ducă să vadă ce e. "22
Acest fragment conţine probabil cea mai importantă
relatare privitoare la actul de spionare pur vizuală din toată
opera lui Zola.23 Figura-filtru ( dra Saget) este (sub )ordonată
unui sistem de filtre dublu: ,,în spatele perdelelor", ea observă
ce se petrece pe acel transparent laiteux al casei de vizavi.
Aceasta ne este prezentată ca un câmp mut de semne -
măiestria lui Zola fiind aici neegalată -, ca loc al unei pantomime, în care se desfăşoară fragmentar o întâmplare misterioasă. Personajul-filtru (vedem numai ce poate vedea dra Saget) este confruntat cu un rezultat fantomatic. ,,Datoria"
sa constă în descifrarea sistemului de semne, realizată, de altfel, parţial. Dificultatea descifrării nu poate fi însă depă
şită dacă 1) le transparent laiteux devine transparent noir, adică „reprezentaţia" este încheiată, şi 2) dacă acţiunea se animă în aşa măsură încât „reprezentaţia" devine haotică.
Absenţa sau excesul de acţiune determină sfârşitul metodei de observare.
Cele două pasaje arată maniera în care literatura deceniului al optulea s-a apropiat pe cale narativă de tematizarea 27
