deschisă", constituind, după cum se ştie, unul dintre fundamentele picturii moderne, îndepărtarea lui Zola de această
tradiţie devine însă în eseu imediat explicită. Nu „fereastra"
este esenţială pentru el, ci „vălul" ( ,,ecranul") introdus în ea. Acest „văl" este o metaforă a personalităţii artistului.
Noţiunea de limpidite troublee ( ,,transparenţă voalată") este esenţială în acest context: fiecare operă de artă, chiar şi cea
„realistă", oferă spectatorului (sau cititorului) numai un acces „voalat" la realitate.
Privind în această lumină tabloul lui Manet, se observă
fără dificultate ce are în comun cu reflecţiile lui Zola şi ce îl separă de ele. Nu întreg tabloul este „voalat" (s-ar putea vorbi cel mult de „o fină pulbere" care diferenţiază imaginea de ansamblu de o percepere pur fotografică). ,,Privirea filtrată" este însă radicalizată şi reprezentată ca motiv în tablou. Faptul că figura văzută din spate din interiorul imaginii îl atrage pe privitor în imagine, precum şi faptul că
titlul tabloului atrage explicit atenţia asupra zonei ascunse a tabloului demonstrează că gândirea lui Manet este concentrată asupra tematizării „privirii voalate".
Există aici o retorică a imaginii care devine mai inteligibilă dacă luăm în considerare literatura contemporană.
Teoria literaturii a demonstrat de mult semnificaţia
„personajelor de mediere"19 în arta naraţiunii lui Zola (în Franţa) sau a lui Henry James (în spaţiul anglo-saxon).
Aceste apariţii, uneori periferice, alteori centrale, sunt cu deosebire importante atunci când autorul are intenţia să
descrie ceva fără a interveni direct în naraţiune, ca instanţă
23
auctorială. Cititorului îi este astfel mijlocită o descriere ce trebuie percepută „prin ochii" unui personaj din roman.
Aceste personaje sunt de cele mai multe ori caracterizate prin conceptul de „figură-reflector"20•
Dacă prefer, în acest context, conceptul de „figură-filtru", motivul îl constituie caracterul special al personajului de mediere introdus în artele plastice. Figura-filtru face parte integrantă din sistemul de filtre tematizat, care mijloceşte perceperea imaginii, sau a unei părţi a imaginii, ca obiect neclar. În arta naraţiunii, figura-filtru, acolo unde apare sporadic, nu mai clarifică o „descriere", ci învăluie în mister întâmplarea, sporind tensiunea acţiunii. Două exemple sunt sugestive în acest sens.
În romanul Nana al lui Zola ( 1879 ), ,,societatea veselă"
a frumoaselor curtezane face odată o excursie. Prostituata de odinioară, Gaga, recunoaşte moşia bătrânei Irma, una dintre colegele ei de profesie:
,,- Drace ! Bine s-a instalat Irma ! zise Gaga, oprindu-se înaintea unui grilaj, în colţul parcului, pe drum.
Toţi priviră în tăcere desişul enorm care astupa grilajul. Pe urmă, pe o potecă subţirică, urmară zidul parcului, ridicând ochii să admire arborii, ale căror ramuri înalte susţineau uriaşe coroane de verdeaţă. După câteva minute, ajunseră în faţa unui grilaj; prin el se putea vedea o peluză lungă, unde doi stejari seculari aruncau pete largi de umbră; şi după alte câteva minute, un nou grilaj le deschidea în faţa ochilor o alee imensă, un culoar de tenebre, în fundul căruia soarele deschidea un ochi viu ca o stea. La început, priviră tăcute, apoi, după un timp, uimirea le făcu să scoată exclamaţii entuziaste. Încercară
24
