În 1874, anul primei expoziţii impresioniste, EdouardManet trimite un tablou la Salonul parizian ( il. 1 ). Rumoareastârnită este, ca de obicei, mare. Câţiva ani mai târziu, încă
mai este comentat:
„Calea ferată. Tabloul înfăţişează o fetiţă care priveşteprintr-un grilaj. Sora ei mai mare stă lângă ea. Nu există
nici o cale ferată. " 1
Titlul anunţă deci ceva ce nu se regăseşte în tablou. Nuîn sensul că nu ar exista calea ferată, imaginea ei însă estevoalată, ascunsă, făcută inaccesibilă. În zona de tensiunedintre ceea ce afirmă titlul şi ceea ce (nu) arată tabloul trebuie să caute privitorul sensul acestei picturi.
O femeie şade frontal în faţa noastră. Privirea ei seîndreaptă direct spre noi, deşi puţin visătoare şi gânditoare. 2
O fetiţă stă lângă ea, întorcându-ne spatele şi conducându-ne insistent în imagine. Un puternic grilaj negru neîmpiedică însă accesul către fundal. Aburul luminos, nebulos al unei locomotive se iveşte pe neaşteptate. În planulmedian al tabloului, grilajul şi aburul alcătuiesc o cezură, 9
ce trebuie înţeleasă şi ca cenzură. Fetiţa apucă grilajul cu mâna stângă, aproape vârându-şi capul între două bare.
Curiozitatea de a vedea, ca şi frustrarea ei, sunt evidente.
Privitorul tabloului este hărţuit concomitent de cele două
„configuraţii vizuale". Imaginea este divizată şi în acelaşi timp unitară cu ea însăşi.
Faptul că Manet a trimis acest tablou, în ciuda invitaţiilor repetate, nu la „expoziţia" impresioniştilor3, ci la Salon, trebuie interpretat ca un gest simbolic. Tabloul este un
„discurs" care se răfuieşte concomitent cu tradiţia privirii tematizate şi cu poetica impresionistă.
Consideraţiile mele au un scop dublu: de a analiza maniera în care Manet transformă tradiţia şi modul în care această noutate a fost preluată de colegii săi mai tineri -
impresioniştii.
1
Reprezentarea privirii tematizate în pictură constituieo temă ce-şi aşteaptă încă cercetătorul. 4 Dincolo de această
lipsă, se poate totuşi afirma că privirea tematizată în câmpultabloului conţine întotdeauna o trimitere către contemplarea imaginii. Descifrarea acestei trimiteri înseamnă apropierea - sau poate chiar formularea - conceptului deimagine. Reprezentarea privirii îngrădite constituie un cazspecial în cadrul unei problematici mult mai bogate, fără
a fi o raritate de-a lungul istoriei artei. Câteva exemple alesela întâmplare îi pot desluşi semnificaţia.
Să începem incursiunea cu un tablou din Quattrocento:Via Crucis a maestrului sienez dell'Osservanza (în jur de1440, il. 2 ).
Imaginea este o parte a unei predella, care narează patimilelui Cristos. 5 În fundalul scenei este reprezentată o clădire,la ale cărei ferestre se arată trei personaje. Acestea privescdinspre fundal scena, care este pentru noi un „tablou".
