Cei trei spectatori reprezentaţi rezumă într-o situaţie în oglindă ceea ce se contemplă în imagine. La rândul nostru, trebuie să abordăm întreit naraţiunea tabloului: la fel ca femeia de la fereastră, trebuie să percepem disperarea Mariei, împreună cu tânărul din dreapta trebuie să însoţim mai departe procesiunea crucii afară din imagine, asemenea copilului din mijloc, trebuie să ne concentrăm asupra figurii centrale a naraţiunii.
Această situaţie de oglindire este încă o dată sugerată
de limbajul vizual însuşi. Pe steagul roşu se citeşte o inscrip
ţie (RQPS ). Este însă scrierea în oglindă a bine cunoscutei insigne romane SPQR. Concluzia este că, pentru a putea citi corect imaginea (şi inscripţia), privitorul tabloului trebuie să se transpună în imagine şi să preia, fie şi numai mental, poziţia figurilor-ecou ale acesteia.6
13
O retorică foarte elaborată a imaginii ne indică în ce constă sarcina noastră de privitor al imaginii. ,,Privirea anevoioasă" tematizată acţionează drept cheie şi antiteză totodată. Îngrădirea privirii şi descompunerea imaginii vin, în final, în ajutorul „privirii transparente".
Faptul că perceperea unei naraţiuni în cadrul unei picturi de istorie reprezintă un privilegiu şi o favoare este demonstrat de o serie de tablouri renascentiste. În final, Leon Batista Alberti a desemnat imaginea modernă ca „fereastră deschisă"
şi „geam de sticlă transparent"7• Noua imagine perspectivală
presupune prezenţa spectatorului, care trebuie să ocupe, faţă de tablou, o poziţie centrală de observare. Atunci când privitorul însuşi este tematizat într-un mod oarecare de imagine, figura sa este învestită cu o funcţie centralizatoare.
În locul combinării - încă medievale - a punctelor de vedere tematizând imaginea, ca în Via Crucis a Maestrului dell'Osservanza, noul tablou de istorie relevă necesitatea unităţii dintre acţiune şi spaţiu.
Toate acestea sunt demonstrate cu precădere de operele care se află la graniţa dintre concepţia medievală şi cea modernă despre imagine. Învierea lui Lazăr a lui Aelbert van Ouwater ( circa 1450- 1460, il. 3) poate servi, în această
privinţă, drept exemplu edificator.8
Naraţiunea este pusă în scenă într-o clădire ce seamănă
cu o biserică romanică. Figura înviatului se arată privitorului în mijlocul compoziţiei. Poziţia sa centrală în cadrul nara
ţiunii este accentuată de întreaga retorică a imaginii (în special de mimică şi gestică). În fundalul tabloului se zăresc câteva personaje care observă scena printr-o fereastră cu gratii.
Ele aparţin comunităţii figurate în imagine, dar sunt clar despărţite de naraţiune.9 Personajele din asistenţă corespund, 14
3. Aelbert van Ouwater, Învierea lui Lazăr, circa 1450-1460, tempera pe lemn, 122x92 cm, Gemăldegalerie, Berlin.
prin poziţia lor de ecou, privitorului imaginii, ceea ce conferă
claritate reprezentării înseşi. Fereastra pătrată repetă, chiardacă deformat, formatul tabloului. Plasată la întretăierea15
