dori chiar să susţin că este un tablou-cheie al întregii expoziţii.
O vedere a Parisului privit printr-o fereastră udă constituie tema acestuia. Este introdusă astfel în imagine nu numai prezenţa subiectivă a pictorului, ci şi o anumită situa
ţie de înregistrare vizuală. Zala o denumise prin cuvântulcheie de „ecran". Contextul apariţiei imaginii (fereastra udă) este prezent în tablou, fiind înfăţişat ochilor privitorului.
29
7. Claude Monet, Boulevard des Capucines, 1873, 80x60 cm, ulei pe pânză, colecţia Marshall Feld, New York.
Tabloul este însă semnificativ şi dintr-un alt motiv. El se intitulează Boulevard des Capucines şi reprezintă vederea pe care vizitatorul expoziţiei o poate percepe, într-o zi ploioasă, printr-o fereastră a localului expoziţiei (35, Boulevard 30
des Capucines ). 29 Există deci în tablou un metadiscurs subtil ce reuneşte situaţia genezei şi situaţia expoziţiei.
Rezumând, se poate confirma că în 1874 apare „privirea limitată", întrupată pe de o parte prin tema tabloului (Manet), iar pe de altă parte, în conceptul de imagine (Monet şi impresioniştii). Pe de o parte (la Manet), avem de a face cu un tablou pentru Salon, care se desparte concomitent de tradiţie şi de arta contemporană. ,,Noua privire" tematizată de Manet conţine, dincolo de poezia imaginii, o concepţie radicală: grilajul şi norul de abur transformă sistemul de filtre într-o barieră vizuală imuabilă.
Pe de altă parte (la Monet), este prezentat un tablou
„alternativ" ( ii. 7), într-o expoziţie „alternativă", o imagine care se autodefineşte ca privire filtrată, obligând privitorul să-şi verifice propriile experienţe plastice şi reale.
Este dificil de demonstrat dacă şi cum se instituie aceste două direcţii cu adevărat ca fundament al unui dialog. Absen
ţei documentelor îi corespunde în mod fericit - şi semnificativ - o abundenţă de documente vizuale. Ele demonstrează
cu claritate că artiştii s-au ocupat constant, în anii imediat următori, de coincidenţa acestor două tendinţe.
3
Calea ferată ( il. 1) a lui Manet a fost începută în 1872,în strânsă colaborare cu Berthe Morisot. Tabloul pictoriţeiintitulat Pe balcon (il. 8) dezvăluie cât de apropiaţi erau,pe atunci, maestrul şi eleva. Nu este dificil de înţeles cât de 8. Berthe Morisot, Pe balcon, 1872, ulei pe pânză, 60x50 cm, colecţie particulară.
32
9. Edouard Manet, Berthe Morisot, 1872, ulei pe pânză, 60x45 cm, Musee d'Orsay, Paris.