16. Gustave Caillebotte, Un balcon parizian, circa 1880-1881, ulei pe pânză, 55,2x39 cm, colecţie particulară.
ochilor ceea ce în mod obişnuit nu remarcăm, şi anumevederea filtrată împreună cu filtrul. Cu cel de al treilea tablou( il. 17), Caillebotte atinge în final o culme uimitoare. Suprafaţaimaginii coincide cu sistemul de filtre.
Pictura ajunge într-un plan ce ar rămâne de neînţeles dacă
nu s-ar presupune existenţa unui nou concept al imaginii.
Acest nou concept era deja anexat tematic în pictura luiMonet (il. 7). Este însă esenţială sublinierea faptului că serialui Caillebotte ( asemenea tentativei Berthei Morisot) oglindeşte aproape narativ eliberarea noului concept al imaginii 40
17. Gustave Caillebotte, Vedere prin grilajul unui balcon, circa 1880-1881, ulei pe pânză, 65x54 cm colecţie particulară.
prin intermediul unei serii de tablouri. Astfel este ilustrată
istoria viziunii impresioniste despre imagine.
Există desigur şi opere impresioniste care-şi creează propriul farmec din coincidenţa între „privirea limitată" şi „privirea îngrădită", fără a dezvălui narativ calea care a condusla aceasta. E de prisos să întocmim aici lista lor. Două exemple,datorate unor reprezentanţi principali ai „noii picturi", ovor ilustra rezumativ.
Pastelul Cafe des Ambassadeurs (1885, il. 18) constituieun model al viziunii lui Degas. Observăm scena de concert 41
18. Edgar Degas, Cafe des Ambassadeurs, 1885, pastel şi acvaforte, 26,5x29,5 cm, Musee d'Orsay, Paris.
din spate, iar interpreta şi ceilalţi prezenţi abia sunt identificabili. Ceea ce este imediat izbitor în această imagine este faptulcă observarea se petrece dintr-un loc limitat şi că situaţia deobservare este dezvăluită de elementele prezente în imagine.
O balustradă de lemn, un stâlp de lemn şi un trunchi de copacmediază şi împiedică în acelaşi timp receptarea imaginii.
Extrem de semnificativ este că aceste elemente-filtrudublează intern cadrul imaginii. Cadrul imaginii ( sau pseudocadrul) a devenit aici un sistem de filtre. Acesta corespunde de altfel studiului despre „noua pictură" scris de EdmondDuranty încă din 1876 (poate sub influenţa lui Degas): 42
19. Claude Monet, Primăvara printre arbori, 1878, ulei pe pânză, 52x63 cm, Musee Marmottan, Paris.
„Aspectele lucrurilor şi oamenilor sunt imprevizibile în realitate în mii de chipuri. Punctul nostru de vedere nu este totdeauna plasat în centrul unei camere, cu cei doi pereţi laterali fugind către cel din fund . . . Ochiul nostru, aţintit într-o parte, la o anumită distanţă de noi, pare îngrădit de un cadru şi nu vede obiectele laterale decât în conexiune cu acest cadru. "38
La Degas (il. 18), sistemul de cadre intern al imaginii apar
ţine unei „zone de tranziţie". El se află, ce-i drept, în imagine, dar este ilustrat şi ca urmă a locului percepţiei. Wolfgang 43
20. Charles Henry, O pată, caricatură din revista La Vogue, 2 mai 1866.
Kemp a remarcat cu justeţe, în foarte subtila sa analiză a imaginii, că la Degas elementele apropiate ( aici balustrada, trunchiul de copac, stâlpul) ,,sunt puternic consolidate, pictate adesea convenţional"39•
Drept ultim exemplu aş dori să aleg acum un tablou de Claude Monet. Acesta a fost creat în 1878 şi este intitulat Primăvara printre arbori (il. 19). Instanţa care înregistrează
( artistul, privitorul) este despărţită de peisajul de primăvară
reprezentat printr-o barieră naturală. Ce este cu adevărat 44
esenţial în imagine: vederea ascunsă sau perdeaua de crengi din prim-plan ? Nu încape îndoială că aici nu este mediată
doar o „impresie", ci şi condiţia ei preliminară, concretă, chiar dacă perdeaua de crengi ascunde aproape imaginea.
Modul în care partea conservatoare a lumii artistice a receptat problematica privirii filtrate poate fi demonstrat printr-o caricatură (il. 20)40 apărută în 1886 (anul ultimei expoziţii impresioniste). Principalele aspiraţii ale „noii picturi" (renunţarea la naraţiune, supremaţia impresiei individuale, precizarea locului şi îngrădirea privirii directe) sunt tematizate aici într-un sens negativ. Caricatura - amprenta unei cratiţe pe o sugativă - este însoţită de o legendă: în spatele petei de cerneală, care - conform acesteia - figurează o pădure cu copaci şi luminişuri, privitorul trebuie să facă efortul de a-şi imagina cea mai frumoasă scenă
de dragoste.
