,,L'Ecran":
„Orice operă de artă e ca o fereastră deschisă asupra creaţiei ; în pervazul ferestrei e montat un fel de ecran transparent, prin care zărim obiectele mai mult sau mai puţin deformate, suferind modificări mai mult sau mai puţin sensibile în liniile şi culorile lor. Aceste schimbări ţin de natura ecranului. Nu mai avem creaţia exactă şi reală, ci creaţia modificată de către mediul prin care transpare imaginea sa [ . . . ]. Realitatea exactă este deci cu neputinţă într-o operă de artă [ . . . ]. Deformarea, minciuna, care se reproduc în acest fenomen de optică, ţin, evident, de natura ecranului. Pentru a relua comparaţia, dacă fereastra ar fi liberă, obiectele plasate dincolo 50
de ea ar apărea în realitatea lor. Dar fereastra nu e liberă
şi nu poate fi [ . . . ].
Ecranul realist este un simplu geam de sticlă, foarte subţire, foarte clar şi care are pretenţia de a fi atât de perfect transparent, încât imaginile îl traversează şi se reproduc apoi în întreaga lor realitate. Nu există, astfel, nici o modificare în linii şi culori: o reproducere exactă, sinceră şi vie. Ecranul realist îşi neagă propria existenţă
[ . . . ]. Este desigur dificil să caracterizezi un ecran a cărui principală calitate este aceea că aproape nu există. "6
Nu se poate spune cu certitudine dacă pictorul avea sau nu prezente în minte consideraţiile lui Duranty şi ale lui Zola atunci când şi-a compus tabloul. Dar acesta se prezintă
ca un corelativ plastic al ideilor expuse în textele de mai sus. Personajul central al pânzei - femeia care ne întoarce spatele - deţine rolul unui filtru. Suntem invitaţi să adoptăm cât mai strict perspectiva ei, să adoptăm unghiul ei limitat de vedere. Personajul acesta mai are şi rolul unui magnet, pentru că el atrage privirea noastră spre profunzimile spaţiului reprezentat, făcându-ne să uităm aproape cu totul
„preambulul" tabloului, constituit de bărbatul cufundat în lectura jurnalului.
Personajului-filtru al femeii i se adaugă obiectul-filtru: fereastra. Pictorul nu lasă loc aici pentru nici o îndoială, căci el insistă cu o plăcere evidentă asupra caracterului stratificat al acestei diafragme transparente: draperiile grele de catifea au fost îndepărtate, la fel şi perdelele de muselină (il. 21a).
Totuşi, prezenţa dublelor perdele este elocventă, în măsura în care ea semnifică dificultatea accesului la vizibil. Un al 51
21a. Gustave Caillebotte, Interior, detaliu.
treilea strat urmează : e fereastra însăşi, geamul. Strat de astă
dată transparent, care lasă privirea să treacă, chiar dacă
tulburând-o, aidoma ecranului lui Zola. În fine, dincolo de sticla lăptoasă, o ultimă barieră : grilajul micului balcon, care urmează să cenzureze toată jumătatea inferioară a viziunii.
52
