Înţelesul său alegoric rămâne vag, dar sensul general al pânzeieste totuşi limpede: Manet se reprezintă ca un Rubens al
„timpurilor moderne". Este semnificativ că această primă
„autoproiecţie endotopică" a lui Manet echivalează cu oautoproiecţie în istoria artei. Manet este aici un „personaj",dar acest personaj e un (alt) pictor.
Din pricina caracterului său privat, tabloul nu a părăsitcasa lui Manet decât cu o singură ocazie. Este vorba despreexpoziţia personală de la Pont de l' Alma, din 1867, expozi
ţie importantă, de vreme ce, asemenea celei organizate deCourbet cu ani în urmă şi în condiţii similare, manifestareaera concepută ca o alternativă polemică faţă de ExpoziţiaUniversală care se desfăşura în acelaşi timp la Paris. Cercetările din istoria artei au acordat până acum o importanţă preamică felului în care a fost organizată această expoziţie personală a lui Manet. Graţie catalogului care ne-a parvenit12, cred că putem avansa ipoteza potrivit căreia expoziţia de laPont de l' Alma era o antologie în care cronologia nu jucanici un rol, dar care era structurată după alte criterii, foarteprecise în privinţa mesajului lor.
Numărul 1 era Dejunul pe iarbă, din 1863, în vreme cenumărul 50 ( ultimul din catalog) desemna tabloul despre caretocmai am vorbit, şi care se intitula atunci Peisaj (il. 27).
Astfel, Manet sublinia valoarea inaugurală a Dejunului şiconferea pânzei La pescuit locul şi funcţia semnificativă apar
ţinând unei picturi care trebuia citită ca „semnătura" întregiiexpoziţii. Într-adevăr, aceasta din urmă avea drept temă ultimiişapte ani ( 1860- 1867) din activitatea lui Manet, trecerea saîn rândul maeştrilor aflaţi în căutarea modernităţii.
70
28. Edouard Manet, Concert în grădina Tuileries, 1862, ulei pe pânză, 76x 1 18 cm, National Gallery, Londra.
În centrul expoziţiei, la numărul 24 din catalog, se găseaun alt tablou-manifest, asupra căruia aş vrea să mă oprescacum: Concert în grădina Tuileries (1862, il. 28).13 Esteun mare portret de grup al societăţii elegante a vremii. Spredeosebire de prezenţa mascată a lui Manet din La pescuit,în Concert în grădina Tuileries apare „ca el însuşi". Alăturide Baudelaire, Fantin-Latour, Champfleury sau JacquesOffenbach, el este unul dintre reprezentanţii intelighenţieipariziene sub al Doilea Imperiu. Două elemente indică faptul că autoproiecţia a fost imaginată de Manet ca o aporie.
Primul constă în poziţia marginală a pictorului. El apareîn colţul din stânga al pânzei ( cu alte cuvinte, urmând ordineade lectură codificată de secole, ,,la începutul" reprezentării),dar pe jumătate tăiat de cadru (il. 29). El este deci deopotrivă
în lucrare şi în afara ei. Ar putea fi absent din ea, dar e totuşi 71
29. Edouard Manet, Concert în grădina Tuileries, detaliu.
prezent acolo. Înscrierii persoanei sale în imagine îi corespunde, la celălalt capăt al pânzei, înscrierea numelui său, semnătura (il. 30). Toată reprezentarea se desfăşoară între aceşti „doi Manet", ,,figura" şi „numele" pictorului-autor.
Dacă privim din nou tabloul ca parte a expoziţiei de la Pont de l' Alma, marginalitatea autorului şi a semnăturii (în ta-72
blou) se transformă într-o centrali ta te a instanţei auctoriale
,,MANET", în centrul expoziţiei şi al catalogului expoziţiei.
Este nevoie să analizăm geneza tabloului pentru a înţelege că autoportretul şi semnătura sunt nişte elemente marginale,
„paratextuale" .14
Printre studiile la Concert în grădina Tuileries, cel mai complet este un laviu conservat într-o colecţie privată (il. 31 ).
Pot fi recunoscute acolo unele figuri din centrul compoziţiei finale. Se observă că ideea celebrului trunchi de arbore curbat era deja prezentă, dar şi că acele două doamne din stânga, în prim-plan, nu şi-au aflat încă locul pe scaunele din grădină.
Ceea ce mi se pare cel mai important în acest studiu este faptul că, deşi e cel mai complet, el nu reprezintă decât partea centrală a picturii ce va să vină. Lipsesc tocmai zonele extreme ale viitorului tablou, unde se vor găsi profilul lui Manet (la stânga) şi semnătura sa (la dreapta). Va trebui fără îndoială să ne întrebăm din ce cauză Manet, care era atât de obişnuit - după cum ştim - să lucreze prin decuparea operelor sale terminate, a preferat de astă dată să lucreze prin adaosuri. Răspunsul rezidă - cred eu - în caracterul 30. Edouard Manet, Concert în grădina Tuileries, detaliu.
73
31. Edouard Manet, Studiu pentru Concert în grădina Tuileries, 1862, laviu, 18,5x22,2 cm, colecţie particulară.
paratextual al inserţiei auctoriale, atât sub forma autoportretului, cât şi sub cea a semnăturii. Dacă o examinăm cu atenţie pe aceasta din urmă (il. 30), constatăm că ideea de inserţie este redată într-o manieră foarte clară: numele trasat cu pastă groasă, maro, este literalmente în imagine, nu pe ea. Noutatea lui Manet este aici evidentă.
Semnătura este o marcă a autorului care se adaugă în mod facultativ la o operă odată ce aceasta e terminată. În principiu, ea nu face parte integrantă din operă: prezenţa sau absenţa ei îi poate afecta valoarea comercială, nu valoarea intrinsecă. Punerea în scenă a semnăturii echivalează cu o inserţie simbolică a actului de producere în interiorul produ-74
