Care e semnificaţia sa ?
Mai întâi, aşa cum am spus: opera este considerată un obiect care face parte dintr-un flux de comunicare. În faţa 80
36. Edouard Manet, La serveuse de bocks, 1879, ulei pe pânză, 77,Sx65 cm, Musee d'Orsay, Paris.
unei pânze de Manet, spectatorii se văd ei înşişi vizaţi: nu numai că ei privesc tabloul, dar şi tabloul îi priveşte pe ei.
Această situaţie a receptării operei este însă doar o reflectare a situaţiei de producere. Poziţia spectatorului în faţa operei 81
terminate este doar o repetare a poziţiei pictorului în faţa operei pe cale să se desăvârşească. În timp ce operează o înscriere a spectatorului în spaţiul operei, Blick aus dem Bilde dezvăluie prezenţa invizibilă a instanţei creatoare. În acest sens, operele lui Manet nu sunt niciodată „terminate", de vreme ce împlinirea lor se manifestă doar în actul receptării, care-l reiterează pe cel al creaţiei. Invocaţia lui Baudelaire - ,,O ! cititor făţarnic, - tu, semenul meu, - frate !"25
- ar fi putut fi rostită de Manet însuşi.
Acesta este punctul în care diferenţele structurale dintre Manet şi Degas se impun cu cea mai mare forţă. Dacă la Manet există aproape întotdeauna un contact optic între unul dintre personajele din tablou şi spectator ( chiar şi autor), la Degas instanţa auctorială şi aceea a spectatorului este aproape întotdeauna tematizată ca fiind exotopică. Ca să fiu mai clar: încadrarea, punctul de vedere extrem de personal şi dispozitivele optice ale imaginii fac ca instanţa auctorială să rămână întotdeauna „ascunsă", chiar dacă prezenţa sa invizibilă e sugerată dincolo de limitele imaginii ( il. 18
şi 37). Poziţia lui Degas este - fapt repetat în multe rânduri
- aceea a unui voyeur. El vede fără să fie văzut, observă
fără să fie observat, pictează sau desenează fără să se implice în spaţiul imaginilor sale.26 În acest context, nu există nimic mai semnificativ decât locul semnăturii : Degas îşi pune numele pe marginile interioare ale imaginilor sale, pe praguri imaginare sau sub cadrul uşilor care dublează marginile imaginii. El rămâne întotdeauna „în prag", fără să facă vreodată pasul decisiv al integrării înfăptuite de Manet. Când cel din urmă, inspirat de Degas, reia tema femeilor care se spală (il. 38), el introduce schimbări minime, dar foarte 82
37. Edgar Degas, Femeie goală ştergându-şi piciorul, circa 1885-1886,pastel pe carton, 54,3x52,4 cm, Musee d'Orsay, Paris.
semnificative. Întoarce capul modelului spre cel al privitorului (lucru pe care Degas nu l-ar fi făcut niciodată) şi-şipune semnătura în chiar inima reprezentării.
Alegerea lui Degas de a rămâne esenţialmente o prezenţă
exotopică explică, cred eu, absenţa completă a autoportretelor integrate pentru care Manet avea o adevărată predilecţie. Cunoaştem un număr important de autoportreteindependente ale lui Degas, în majoritatea lor desene sau 83
38. Edouard Manet, Femeie spălându-se, 1878-1879, pastel pe carton, 55x45 cm, Musee du Louvre, Paris.
fotografii, dar, lucru revelator, ele datează din epocile extreme ale tinereţii şi bătrâneţii pictorului (il. 39 şi 40).
În raport cu corpus-ul lui artistic, aceste autoportrete sunt şi ele „exotopice". Ele formează, metaforic vorbind, ,,cadrul"
84
39. Edgar Degas, Autoportret, 1854-1 856, sangvină pe hârtie, 26x20,5 cm, colecţie particulară.
operei lui Degas, pe când centrul creaţiei sale excludereprezentarea directă a instanţei auctoriale.27
Consideraţiile pe care tocmai le-am schiţat îşi află confirmarea într-un grup de lucrări în care Manet şi Degas 85
