40. Edgar Degas, Autoportret, circa 1890-1900, fotografie, Bibliotheque Nationale, Paris.
dialoghează direct unul cu celălalt. Cei doi artişti s-au acuzat de mai multe ori că şi-ar fi „furat" unul altuia subiectul curselor de cai (il. 41-43 ). Nu e însă prea greu să ne dăm seama că, în ciuda asemănării temei, ei au abordat-o într-o 86
41. Edouard Manet, Curse de cai la Longchamp, 1867 ( ?), ulei pe pânză, 43,9x84,5 cm, The Art Institute, Chicago.
42. Edgar Degas, Câmpul de curse, jochei amatori, 1876-1887, ulei pe pânză, 66x81 cm, Musee d'Orsay, Paris.
87
43. Edouard Manet, Curse de cai în Bois de Boulogne, 1872, ulei pe pânză, 73x92 cm, colecţia Mrs. John Hay Whitney, Statele Unite.
manieră diametral opusă în ce priveşte punctul de vedere.
Dacă Manet şi-a plasat obiectivul în mijlocul pistei ca să
efectueze (la drept vorbind, într-un fel care frizează impo�
sibilul) un reportaj în care este el însuşi implicat ( il. 41 ), Degas (il. 42) a preferat să rămână ascuns - sau în orice caz neobservat - în spatele jocheilor care se relaxează.28
Uneori a delegat un personaj îmbrăcat la patru ace, pe gazonul câmpului de curse, în postura unui observator integrat, dar nu s-a reprezentat niciodată pe el însuşi în această poziţie.
Manet a înţeles totuşi prea bine semnificaţia acestui demers. Potrivit lui Moreau-N elaton, Manet recunoaşte în Curse de cai în Bois de Boulogne (1872, il. 43) datoria sa faţă de Degas reprezentându-l în tabloul său, însoţit de 88
Mary Cassat, în partea dreaptă, jos.29 Mi se pare că, pe lângă
recunoaşterea unei datorii, este vorba aici de un tablou ironic: Manet a creat „o cursă a la Degas", aşadar o cursă
observată lateral şi de la o oarecare distanţă. El a făcut de asemenea un pas pe care Degas nu l-a întreprins niciodată : l-a proiectat în imagine, în poziţia unei figuri-filtru30, ca observator interior. Tăiat de cadru ( o idee tipică a lui Manet ), Degas a trecut într-adevăr pragul imaginii, ezitând între o poziţie endotopică şi o atitudine exotopică.
Cred că Degas, la rândul său, a înţeles bine glosa ludică
a lui Manet asupra propriilor sale probleme de viziune şi asupra raportului său cu imaginea pictată, de vreme ce în aceiaşi ani a realizat mai multe versiuni ale unui portret straniu (il. 44 ).31 Este una din rarele ocazii când Degas reprezintă
o femeie care priveşte din imagine direct spre spaţiul spectatorului. Mai mult chiar: el exacerbează această privire prin formidabilul binoclu care îi acoperă o bună parte din faţă.
În opinia mea, această lucrare tematizează, poate într-un mod puţin ironic, privirea lui Manet. Această supoziţie ar putea părea gratuită, dar cu siguranţă nu este astfel. Un desen care se păstrează la Metropolitan Museum din New York dezvăluie ideea iniţială a lui Degas (il. 45 ). Este vorba, neîndoielnic, despre o scurtă notă referitoare la o compoziţie complexă despre tema curselor. Personajul femeii cu binoclu se regăseşte aici, dar de-abia vizibil, în planul cel mai îndepărtat al compoziţiei, în vreme ce prim-planul este ocupat de Manet, într-o atitudine dezinvoltă. În vreme ce ea priveşte, fără nici o îndoială, caii, tânăra femeie este ea însăşi obiectul privirii lui Manet. Într-o a doua versiune, Degas a renunţat la portretul lui Manet, concentrându-se 89
44. Edgar Degas, Femeie privind printr-un binoclu, circa 1866, ulei pe hârtie roz, 28x22,7 cm, British Museum, Londra.
pe realizarea femeii, care prin punerea în scenă a priviriidirecte nu este decât un ecou al viziunii lui Manet. 32
Un alt portret al lui Manet realizat de Degas conţine,la rândul său, elementele unui dialog nu fără probleme întrecei doi pictori. Istoria acestei lucrări ( il. 46) este cunoscută, 90
