34. Edouard Manet, Amanta lui Baudelaire, 1862, ulei pe pânză, 90x113 cm, Szepmiiveszeti Muzeum, Budapesta.
,, . . . intră în clasa tuturor fenomenelor artistice care denotă
existenţa în fiinţa omenească a unei permanente dualităţi, putinţa de a fi, în acelaşi timp, eu şi un altul [ . . . ]. Artistul nu e artist decât cu condiţia de a fi dublu şi de a nu ignora nici unul din fenomenele dublei sale naturi. "19
Cred că Manet poate fi înţeles mai bine în lumina acestei afirmaţii a prietenului său Baudelaire. Sesizăm astfel motivul pentru care Manet - pictorul vieţii moderne - a dat o asemenea importanţă delicatei zone a marginilor imaginii.
Tocmai acolo se produce disjuncţia, iar artistul se scindează
într-o prezenţă endotopică şi într-o instanţă producătoare exotopică. Mă voi limita să citez aici un singur caz. Amanta 78
lui Baudelaire, tablou pictat în 1862, a fost realizat în spiritulpoetului (il. 34): o reprezintă pe Jeanne Duval ca „bătrână
infantă" sau, am putea adăuga, ca „bătrână menină". 20 Amintirea tabloului lui V elazquez este extrem de filtrată, darprezentă : la extremitatea stângă a picturii, putem percepeşasiul şi marginile pânzei în faţa căreia Manet trebuie imaginatîn procesul creaţiei. Este fără îndoială semnificativ că această
idee a lui Velazquez nu a apărut în studiile preliminare aletabloului. În acuarela de la Kunsthalle din Bremen ( il. 35 ),această referinţă directă la instanţa autorului este absentă. 21
Reprezentarea marginilor pânzei, ca urmă auctorială în portret, a fost, după toate aparenţele, o idee mai târzie a luiManet. Ea s-a adăugat totuşi unui element al limbajuluifigurativ care îl preocupase pe Manet de multă vreme. Definirea unui punct de vedere personal, a unui loc din care se 35. Edouard Manet, Amanta lui Baudelaire, 1862, acuarelă, 16,7x 23,8 cm, Kunsthalle, Bremen.
79
efectua captarea imaginii, constituia o constantă a „Noii Picturi" al cărei exponent de frunte era Manet.22 Eseul lui Duranty, purtând tocmai acest titlu (La Nouvelle Peinture, 1876 ), a făcut o sinteză asupra acestui subiect. Ideea sa centrală este următoarea : în faţa obiectivităţii, omniscienţei şi
,,omnivizibilităţii" picturii clasice, ,,noua pictură" se realizează dintr-un punct de vedere personal şi ocazional, chiar accidental. 23
Cel mai adesea, Manet îşi „capta imaginile" într-o manieră
aparent încă tradiţională. Acest tradiţionalism (înşelător) se manifestă mai ales în centrarea folosită în primele compoziţii. Doar seria de Cafe-Concerts din anii 1878- 1879 e construită potrivit unui punct de vedere foarte apropiat, ca un prim-plan, şi caracterul „fragmentat" al acestor imagini ( vezi La serveuse de bocks, il. 36) generează un soi de „ pierdere a centrului". Dacă există o caracteristică referitoare la
„captarea imaginilor" care să poată fi considerată drept o constantă a operei sale, ea se situează la un nivel diferit, care ar putea fi calificat drept metareprezentaţional: majoritatea tablourilor lui Manet conţin semnale care integrează imaginea într-un flux de comunicare. Cel mai important dintre aceste semnale este privirea care, din spaţiul tabloului, este direcţionată spre spaţiul aflat dincoace de suprafaţa imaginii.
În toate operele sale mari, de la Dejunul pe iarbă şi Olympia la Nana şi Bar la Folies-Bergere, acel Blick aus dem Bilde ( ,,privirea dinlăuntrul tabloului"), ca să folosim expresia greu traductibilă a lui Alfred Neumeyer, este prezent.24
