mă duc la farmacie…
Nu. Eu nu mă îmbolnăvesc niciodată.
336
- MARGARET ATWOOD -
Ce e? Ce s-a întâmplat? Eşti îngrijorat.
Nu sunt îngrijorat ca atare. Nu-mi fac griji niciodată. Dar nu am încredere în ce se întâmplă. N-am încredere în prietenii mei. Aşa-zişii mei prieteni.
De ce? Ce pun la cale?
Fac varză totul, spune el. Asta-i problema.
337
- ASASINUL ORB -
Mayfair, februarie 1936
BÂRFA DE LA MIEZUL ZILEI DIN TORONTO
DE YORK
Royal York Hotel era plin de petrecăreţi, înveşmântaţi exotic, la al treilea bal mascat, de caritate, al sezonului, de la mijlocul lui ianuarie, dat în ajutorul Creşei copiilor găsiţi din centrul comercial al oraşului. Tema acestui an – cu aluzie la spectaculosul Bal al Artelor frumoase, „Tamerlan din Samarkand”, de anul trecut – a fost „Xanadu” şi, sub competenta îndrumare a domnului Wallace Wynant, cele trei săli de bal somptuoase au fost transformate într-un
„grandios dom al plăcerilor” de o strălucire fascinantă, unde Kubla Khan şi sclipitorul lui anturaj s-au întreţinut cu admiratorii. Potentaţi străini de pe meleaguri orientale şi suitele lor – haremuri, servitori, dansatoare şi sclavi, precum şi fecioare cu ţitere, neguţători, curtezane, fachiri, soldaţi de toate naţiile, şi o droaie de cerşetori – s-au rotit cu veselie în jurul impresionantei fântâni arteziene „Alph, Fluviul sacru”, colorată într-un purpuriu bacanalian de un reflector fixat de plafon, pe sub ghirlandele sclipitoare de cristal din „Peştera de gheaţă” din mijloc.
S-a dansat cu vioiciune şi în cele două pavilioane adiacente, încărcate de flori, în timp ce, în fiecare sală de bal, o orchestră de jazz întreţinea buna dispoziţie. N-am auzit
„glasuri ancestrale profeţind război”, deoarece totul a fost în dulce armonie, mulţumită mâinii ferm călăuzitoare a doamnei Winifred Griffen Prior, organizatoarea balului, răpitoare în auriu şi stacojiu, ca prinţesă din Rājasthān. Din comitetul de întâmpinare au mai făcut parte doamna Richard Chase Griffen, o fecioară abisiniană în verde şi argintiu, doamna Oliver MacDonnell, în roşu chinezesc, şi doamna Hugh N. Hillert, impunătoare ca sultană în fucsină.
338
- MARGARET ATWOOD -
Asasinul orb: Extraterestru la gheaţă
E în alt loc acum, o cameră pe care a închiriat-o în apropiere de gară. E deasupra unei prăvălii cu articole de fierărie. În vitrină sunt expuse câteva chei fixe şi balamale.
Nu merge prea bine, nimic pe aici nu merge prea bine.
Funinginea zboară în aer, hârtii mototolite pe pământ; trotuarele sunt înşelătoare din cauza gheţii, de la zăpada tasată pe care nu a îndepărtat-o nimeni.
La o oarecare depărtare trenurile se tânguiesc şi fac manevre, şuieratul lor pierzându-se în zare. Niciodată salut, întotdeauna la revedere. Ar putea să sară în unul, dar există
un risc: sunt inspectate de patrule, deşi nu ştii niciodată
când. Oricum, în momentul de faţă e ţintuit în loc – să
recunoaştem adevărul – din pricina ei; cu toate că, la fel ca trenurile, ea nu vine niciodată la timp şi pleacă întotdeauna.
Camera e la etajul al doilea, scara din spate are treptele învelite în cauciuc, cauciucul uzat pe alocuri, dar măcar are intrare separată. Dacă nu pui la socoteală perechea de tineri cu copil de dincolo de perete. Folosesc aceeaşi scară, însă îi vede rar, ei se scoală prea devreme. Îi aude totuşi la miezul nopţii, când el încearcă să lucreze; trag tare de parcă au intrat zilele în sac, patul lor chiţăie ca şobolanii, îl scoate din minţi. Ai zice că odată ce au un plod care zbiară au încheiat lucrarea, dar nu, îi dau bătaie înainte. Măcar o fac în viteză.
Uneori îşi lipeşte urechea de perete ca să asculte. Când nu ai ochi negri săruţi şi albaştri, îşi spune el. Noaptea toate vacile sunt vaci.
S-a intersectat de două ori cu femeia, înfofolită şi îmbrobodită ca o băbuţă rusoaică, care se căznea cu pachete şi un cărucior de copii. Chestia aia o ţin pe palierul de la parter, unde aşteaptă ca o capcană extraterestră periculoasă, cu gura neagră, căscată. A ajutat-o o dată la cărucior şi ea i-a zâmbit, un zâmbet secret, cu dinţişorii ei albăstrui pe margini, ca laptele smântânit. Vă deranjează noaptea maşina mea de scris? se aventurase el – dându-i de înţeles că atunci 339
- ASASINUL ORB -
e treaz, că aude. Nu deloc. Privire inexpresivă, tâmpă, ca de viţică. Cearcăne la ochi, linii descendente grave de la nas spre colţurile gurii. Se îndoieşte că isprăvile nocturne sunt ideea ei. În primul rând, se desfăşoară prea repede – tipul intră şi iese ca un jefuitor de bancă. Pe ea scrie de sus până
jos corvoadă; probabil că se uită în tavan şi se gândeşte la spălatul podelei.
Camera lui a fost creată prin împărţirea în două a unei camere mai mari, ceea ce explică subţirimea peretelui.
Spaţiul e îngust şi rece. Pe lângă tocul ferestrei intră aerul rece, caloriferul zăngăne şi picură dar nu dă căldură. Într-un colţ răcoros e pitită o toaletă, cu vasul closetului pătat întrun portocaliu toxic de urină veche şi fier, şi o cabină de duş
făcută din zinc, cu o perdea de cauciuc înnegrită de vreme.
Duşul e un furtun negru care urcă pe un perete cu o măciulie rotundă din metal perforat. Apa care iese din el este rece ca dracu’. Un pat escamotabil, instalat fără pricepere, astfel încât el trebuie să se căznească pentru a-l coborî; o tejghea furniruită, îmbinată cu dibluri de mobilă, vopsită
cândva în galben. Un reşou cu gaz, cu un ochi. Murdăria acoperă totul ca funinginea.
În comparaţie cu unde ar putea să fie, e un palat.
S-a descotorosit de tovarăşii săi. A întins-o, i-a fentat, n-a lăsat nicio adresă. N-ar fi trebuit să dureze atât să aranjeze pentru un paşaport sau pentru cele două paşapoarte cerute de el. A simţit că îl ţin la păstrare ca poliţă de asigurare: dacă