flăcări de gaz, cu o strălucire ca de benzină vărsată în apă.
Bărbatul e încă prins în gheaţă, care trebuie să se fi format în păstaie. Are pielea de un verde deschis, urechile uşor ascuţite, buze subţiri şi ochi mari, care sunt deschişi. Sunt în majoritate pupilă, ca la bufniţe. Părul lui e de un verde mai închis, şi îi stă în spirale groase pe ţeastă, care se termină cu un vârf vizibil.
De necrezut. O fiinţă din spaţiul cosmic. Cine ştie de când zace acolo? Decenii? Secole? Milenii? În mod sigur e mort.
Ce să facă ei? Ridică la suprafaţă blocul de gheaţă în care e încastrat, şi se pun la sfat. (X spune că acum ar trebui să
plece, şi să anunţe autorităţile; Y vrea să-l disece pe loc, dar i se aminteşte că s-ar putea evapora, la fel ca nava spaţială; Z
e cu totul pentru scoaterea lui în civilizaţie pe o sanie, apoi să fie împachetat în zăpadă carbonică şi vândut la licitaţie. B
atrage atenţia că animalele lor de tracţiune, câinii de la sănii, manifestă un interes nesănătos şi au început să scheaune, dar nu e luată în seamă din cauza modului ei femeiesc, rusesc, exagerat de a pune problemele.) În cele din urmă – e întuneric acum, şi aurora boreală se comportă într-un mod ciudat – se hotărăşte să fie pus în cortul lui B. B va trebui să
doarmă în celălalt cort, la un loc cu cei trei bărbaţi, ceea ce va furniza câteva ocazii de voyeurism la lumina lumânării, deoarece în mod cert B ştie să umple un echipament de căţărat alpin şi un sac de dormit aşijderea. În timpul nopţii vor face de pază, cu rândul, câte patru ore. Dimineaţă vor trage la sorţi pentru a ajunge la o decizie finală.
Totul merge bine în gărzile făcute de X, Y şi Z. Apoi e rândul lui B. Ea spune că are un sentiment ciudat, o bănuială că nu va fi totul bine, dar aşa spune mereu, şi este ignorată. Trezită de puţină vreme de Z, care a urmărit-o cu impulsuri libidinoase în timp ce se întindea şi ieşea din sacul de dormit şi apoi intra cu mişcări şerpuitoare în costumul căptuşit pentru exterior, îşi ocupă locul în cortul cu fiinţa congelată. Pâlpâitul lumânării îi dă o stare de somnolenţă; se pomeneşte întrebându-se cum ar fi bărbatul verde într-o 344
- MARGARET ATWOOD -
situaţie romantică – are sprâncene frumoase, deşi este atât de slab. Moţăie.
Creatura încastrată în gheaţă începe să strălucească, uşor la început, apoi mai puternic. Apa curge în linişte pe podeaua cortului. Acum gheaţa s-a dus. El se ridică în şezut, apoi în picioare. Fără zgomot, se apropie de fata adormită.
Părul verde închis de pe capul lui se mişcă, spirală cu spirală, apoi se lungeşte, tentacul – rezultă acum – cu tentacul. Un tentacul se înfăşoară în jurul gâtului fetei, altul în jurul pieptului ei amplu, un al treilea i se lipeşte pe gură.
Ea se trezeşte ca dintr-un coşmar, dar nu e un coşmar: faţa fiinţei din spaţiu e aproape de a ei, tentaculele lui reci o ţin într-o strânsoare neîndurătoare. Se uită la ea cu un jind şi o dorinţă nemaipomenite, cu nevoie absolută, nudă. Niciun muritor nu s-a uitat vreodată la ea atât de intens. Se zbate scurt, apoi se abandonează îmbrăţişării lui.
Nu că ar avea de ales.
Gura verde se deschide, dând la iveală colţi. Ei se apropie de gâtul ei. O iubeşte atât de mult încât o va asimila – o va face parte a lui, pe vecie. El şi ea vor deveni o singură fiinţă.
Ea înţelege asta fără cuvinte pentru că, printre altele, acest individ are darul comunicării telepatice. Da, oftează ea.
Îşi răsuceşte altă ţigară. O va lăsa pe B să fie mâncată şi băută în modul acesta? Sau câinii vor simţi ce i se întâmplă, vor rupe funiile cu care sunt legaţi, vor năvăli prin pânza de cort, îl vor sfâşia pe tip în bucăţi, tentacul cu tentacul? Îi va veni în ajutor unul dintre ceilalţi? – el îl preferă pe Y, imperturbabilul savant englez. Va rezulta o luptă? Asta ar putea fi straşnic. Prostule! Te-aş fi putut învăţa totul! Îi va transmite telepatic extraterestrul lui Y, chiar înainte să
moară. Sângele lui va avea o culoare neomenească.
Portocaliu ar fi potrivit.
Sau poate amicul verde va schimba cu B fluide intra-venoase, şi ea va deveni asemenea lui – o versiune îmbunătăţită, verzuie a ei. Atunci vor fi doi, şi îi vor face terci 345
- ASASINUL ORB -
pe ceilalţi, vor decapita câinii, şi vor porni să cucerească
lumea. Bogatele, tiranicele oraşe trebuie distruse, cele sărace şi virtuoase eliberate. Noi suntem Biciul Domnului, vor vesti ei. Vor avea în stăpânire acum Raza Morţii, asamblată din cunoştinţele astronautului şi nişte chei şi balamale furate dintr-un magazin de fierărie din apropiere, aşa că cine să-i contrazică?
Sau extraterestrul nu bea deloc sângele lui B – se injectează în ea! Corpul lui se va stafidi ca un strugure, pielea lui uscată, zbârcită se va preface în ceaţă, şi până
dimineaţă nu va mai rămâne urmă de el. Cei trei bărbaţi o vor găsi pe B frecându-se la ochi somnoroasă. Nu ştiu ce s-a întâmplat, va spune ea, şi întrucât într-adevăr nu ştie, o vor crede. Poate că am avut halucinaţii cu toţii, vor spune ei. Din cauza nordului, a aurorei boreale – ea zăpăceşte omul.
Sângele omului se îngroaşă de frig. Nu vor zări ultrainteligentul licăr verde, extraterestru, din ochii lui B, care oricum erau verzi dintr-un bun început. Totuşi, câinii vor şti. Vor mirosi schimbarea. Vor mârâi cu urechile date pe spate, vor urla cu jale, nu vor mai fi prietenii ei. Ce i-a apucat pe câinii ăia?
Ar putea merge aşa în multe feluri.
Încăierarea, lupta, salvarea. Moartea extraterestrului. Pe parcurs, hainele vor fi smulse. Întotdeauna sunt.
De ce scrie el prostia asta? Pentru că e nevoit – altfel ar fi lefter, iar căutarea altei slujbe în momentul de faţă l-ar scoate la iveală mai mult decât ar fi cât de cât prudent. Şi pentru că poate. Are talent la asta. Nu toată lumea are: mulţi au încercat, mulţi au dat greş. Cândva avea ambiţii mai mari, mai serioase. Să scrie o viaţă de om aşa cum e în realitate. Să pătrundă la nivelul solului, nivelul lefurilor de mizerie şi al pâinii şi grăsimii picurate şi al târfelor de doi bani cu feţe cenuşii şi al bocancilor în faţă şi al vomitatului în şanţ. Să dea în vileag lucrăturile sistemului, maşinăria, felul cum te ţine el în viaţă doar atât cât mai ai puţină vlagă
346
- MARGARET ATWOOD -
în tine, cum te foloseşte până la ultima picătură, te preface într-o roată dinţată sau o murătură, îţi zdrobeşte faţa în noroi într-un fel sau altul.
Totuşi, muncitorul de rând n-ar citi aşa ceva – muncitorul, cred tovarăşii, este nobil din născare. Ce vor tipii ăia este materialul lui. Ieftin de cumpărat, valoare de doi bani, acţiune în ritm alert, cu o grămadă de ţâţe şi cururi. Nu că ai putea să tipăreşti cuvintele ţâţe şi cur: revistele de gen sunt surprinzător de pudice. Se limitează la sâni şi fund. Sânge şi gloanţe, maţe şi ţipete şi zvârcoliri, dar fără nuditate completă, frontală. Fără limbaj. Sau poate nu e vorba de pudicitate, poate pur şi simplu nu vor să li se întrerupă
apariţia pe piaţă.
Îşi aprinde o ţigară, se plimbă cu paşi mari, se uită pe fereastră. Cenuşa înnegreşte zăpada. Un tramvai trece scrâşnind. Se întoarce, se plimbă, cuvintele îi cuibăresc în cap. Se uită la ceas: iar a întârziat. Nu vine.
347
- ASASINUL ORB -
VII
348