Dar de ce n-o face? Ce poate să-i ia atât de mult? O fi tăcerea ei o formă de răzbunare, pentru ceva sau cineva? Nu pentru Richard, sigur. Nici nu l-a cunoscut. Nu pentru Winifred, de la care a fugit. Atunci, pentru mama ei – pentru biata Aimee?
Cât poate ea să ţină minte? Avea numai patru ani.
Moartea lui Aimee nu a fost din vina mea.
Unde e Sabrina acum, şi ce caută?
Mi-o imaginez o fată subţirică, cu zâmbet şovăielnic, puţin ascetic; fermecătoare, totuşi, cu ochii ei albaştri şi serioşi ca ai Laurei, cu părul lung şi negru răsucit pe cap ca nişte şerpi adormiţi. Probabil că nu are văl, totuşi; cred că are sandale practice, sau chiar ghete, cu tălpile uzate. Sau a trecut la sari? Fetele de genul ei o fac.
355
- ASASINUL ORB -
E într-o misiune oarecare – hrănind săracii Lumii a Treia, alinându-i pe muribunzi; ispăşind păcatele noastre. O
sarcină deşartă – păcatele noastre sunt un puţ fără fund, din care ies mult mai multe. Dar tocmai asta e ideea lui Dumnezeu, ar argumenta ea, fără doar şi poate – zădărnicia.
Lui i-a plăcut întotdeauna inutilitatea. O consideră nobilă.
Seamănă cu Laura în privinţa asta: aceeaşi tendinţă spre absolutism, acelaşi refuz de a face compromisuri, acelaşi dispreţ pentru slăbiciunile omeneşti mai vulgare. Ca să
câştigi partida cu asta, trebuie să fii frumos. Altfel pare numai arţag.
356
- MARGARET ATWOOD -
Groapa de foc
Vremea rămâne şocant de caldă. Înmiresmată, plăcută, uscată şi senină; chiar şi soarele, de obicei atât de palid şi slab în această perioadă a anului, este plin şi vesel, apusurile luxuriante. Indivizii vioi, cu feţe zâmbitoare de pe canalul meteorologic spun că asta se datorează unei catastrofe îndepărtate neclare – un cutremur, un vulcan? Vreo calamitate naturală nouă, devastatoare. Tot răul e spre bine, este mottoul lor. Şi tot binele spre rău.
Ieri Walter m-a dus cu maşina la Toronto pentru întâlnirea cu avocatul. E un loc unde nu merge niciodată dacă are de ales, însă a aranjat Myra cu el. Asta după ce am spus că iau autobuzul. Myra nici n-a vrut să audă. După cum toată
lumea ştie, există doar un autobuz, şi pleacă pe întuneric şi se întoarce tot aşa. A spus că atunci când am să cobor noaptea din autobuz, automobiliştii n-au să mă vadă şi am să fiu făcută terci ca o insectă. Oricum, nu trebuia să mă
duc singură la Toronto pentru că, tot după cum ştie toată
lumea, e populat în întregime de hoţi şi escroci. Walter, a spus ea, o să aibă grijă de mine.
Pentru călătorie, Walter şi-a pus o şapcă roşie, de baseball; la spate, între marginea ei şi gulerul jachetei, ceafa lui ţepoasă se bomba ca un biceps. Pleoapele lui erau încreţite ca genunchii.
— Aş lua camioneta, a zis el, care-i solidă şi bine făcută ca o casă de cărămidă, ca să le dau nemernicilor ceva la care să
se gândească înainte să intre în mine. Numai că sunt câteva arcuri paradite, aşa că n-o să fie o călătorie atât de lină.
După el, toţi şoferii din Toronto sunt nebuni.
— Ei bine, ar trebui să fii nebun să mergi acolo, nu? a spus el.
— Acolo mergem, i-am atras atenţia.
— Dar numai de data asta. Cum le spuneam noi pe vremuri fetelor, o dată nu se pune.
357
- ASASINUL ORB -
— Şi vă credeau, Walter? am spus, cântându-i în strună, căci îi place să i se cânte în strună.
— Sigur. Proaste ca o cizmă. Mai ales blondele.
Îl simţeam rânjind.
Solidă şi bine făcută ca o casă de cărămida, asta se spunea odată despre femei. Se voia un compliment, pe vremea când nu toată lumea avea casă de cărămidă: numai de lemn, fragile şi rău mirositoare şi uşor de dărâmat.
De îndată ce m-a suit în maşină şi mi-a pus centura, Walter a dat drumul la radio, viori electrice tânguitoare, iubire înşelată, ritmul convenţional al durerii sufleteşti.
Suferinţă răsuflată, totuşi suferinţă. Treaba divertismentului.
Ce voyeuri am devenit cu toţii! M-am rezemat de perna furnizată de Myra. (Ne-a aprovizionat ca pentru un voiaj peste ocean – o pătură de pus pe genunchi, sendviciuri cu ton, negrese, un termos cu cafea.) Dincolo de fereastră era râul Jogues, care îşi urma cursul lenevos. L-am trecut şi am cotit spre nord, pe lângă străzi cu ce fuseseră înainte căsuţe de muncitori şi sunt acum ce se cunoaşte drept „case de pornire”8, apoi pe lângă câteva firme mici: un atelier de reparaţii auto, un magazin de produse vegetariene, ce stătea să cadă, o prăvălie de încălţăminte ortopedică, cu un picior de neon verde care se aprindea şi stingea de parcă mergea absolut singur pe loc. Apoi pe lângă un centru comercial miniatural, cinci magazine, dintre care numai unul reuşise să atârne beteala de Crăciun. Apoi salonul cosmetic al Myrei, Hair Port. În vitrină era poza unei persoane tunse scurt, dacă
era bărbat sau femeie zău că n-aş putea spune.
Apoi un motel care înainte se numea „Capătul călătoriilor”.
Presupun că cei care l-au botezat s-au gândit la „Capătul călătoriilor în întâlnirea îndrăgostiţilor”, dar nu era de aşteptat ca toată lumea să priceapă aluzia; s-ar putea să fi părut prea sinistră, o clădire numai intrări dar fără ieşiri, duhnind a anevrisme şi tromboze şi flacoane goale de somnifere şi răni de armă la cap. Acum se numeşte simplu 8 Prima casă pe care o cumpără o familie sau o persoană (starter home).
358