Ea scoate fotografia când e singură, o pune pe masă şi se uită la ea. Examinează fiecare amănunt: degetele lui pătate de fum, cutele decolorate ale îmbrăcămintei lor, merele necoapte care atârnă în pom, iarba pârjolită din prim-plan.
Faţa ei zâmbitoare.
Fotografia a fost tăiată; o treime din ea a fost îndepărtată.
Mai jos, în colţul stâng, se vede o mână, retezată de la încheietură cu foarfecă, odihnind în iarbă. Este mâna celeilalte, a celei care e întotdeauna în fotografie, fie că se vede sau nu. Mâna care va aşterne pe hârtie lucrurile.
Cum am putut să fiu atât de neştiutoare? se gândeşte ea.
Atât de proastă, atât de oarbă, atât de nepăsătoare? Dar cum am putea trăi fără această ignoranţă, fără această nepăsare?
Dacă ai şti ce o să se întâmple, dacă ai şti tot ce urmează să
se întâmple – dacă ai cunoaşte dinainte consecinţele faptelor 612
- MARGARET ATWOOD -
tale – ai fi condamnat. Ai fi la fel de distrus ca Dumnezeu. Ai fi o piatră. N-ai mai mânca sau bea sau râde sau coborî din pat dimineaţa. N-ai mai iubi, niciodată, pe nimeni. N-ai mai îndrăzni.
Înecată acum – la fel şi pomul, cerul, vântul, norii. Tot ce a lăsat ea e fotografia. Şi povestea ei.
Fotografia este a fericirii, povestea nu. Fericirea e o grădină împrejmuită cu zid de sticlă: nu se poate intra sau ieşi. În Paradis nu există poveşti, pentru că nu există
călătorii. Pierderea şi regretul şi suferinţa şi dorinţa arzătoare sunt cele care mână povestea înainte, pe drumul ei întortocheat.
613
- ASASINUL ORB -
The Port Ticonderoga Herald and Banner, 29
mai 1999
IRIS CHASE GRIFFEN,
O DOAMNĂ MEMORABILĂ
DE MYRA STURGESS
Doamna Iris Chase Griffen a încetat din viaţă miercuri, la vârsta de 83 de ani, la locuinţa ei de aici, din Port Ticonderoga. „Ne-a părăsit foarte împăcată, pe când şedea în grădina din spate”, a declarat vechea prietenă a familiei, doamna Myra Sturgess. „Nu a fost ceva neaşteptat, întrucât suferea de o boală de inimă. A fost o adevărată personalitate şi un jalon al istoriei, şi minunată pentru vârsta ei. Cu toţii îi vom duce dorul, şi cu siguranţă nu va fi uitată mult timp.”
Doamna Griffen era sora renumitei scriitoare locale Laura Chase. În plus, era fata căpitanului Norval Chase, de care acest oraş îşi va aminti mult timp, şi nepoata lui Benjamin Chase, fondatorul lui Chase Industries care a construit fabrica de nasturi şi altele. De asemenea, a fost soţia răposatului Richard E. Griffen, industriaş proeminent şi remarcabilă figură politică, şi cumnata lui Winifred Griffen Prior, filantroapa din Toronto, care a murit anul trecut, lăsând liceului nostru o donaţie generoasă. În urma sa a rămas nepoata ei Sabrina Griffen, care tocmai s-a întors din străinătate şi este aşteptată să viziteze în scurt timp acest oraş pentru a se ocupa de treburile bunicii ei. Sunt sigură că
va avea parte de o primire călduroasă şi de tot ajutorul pe care i-l putem acorda.
Conform dorinţei doamnei Griffen, ceremonia funerară va avea loc în cerc restrâns, cenuşa urmând să fie depusă în cavoul familiei Chase din cimitirul Mount Hope. Totuşi, joia viitoare, la 3.00 p.m., se va ţine o slujbă de comemorare în capela de la Salonul Funerar Jordan, ca recunoaştere a multelor contribuţii la binele oraşului aduse de familia Chase 614
- MARGARET ATWOOD -
de-a lungul anilor, după care se vor servi gustări la locuinţa soţilor Myra şi Walter Sturgess, toată lumea fiind bine venită.
615
- ASASINUL ORB -
Pragul
Azi plouă, o ploaie caldă, de primăvară. Aerul este opalescent. Zgomotul pragurilor râului se revarsă peste stâncă, năvăleşte ca un vânt, dar nemişcător, ca urmele de valuri rămase pe nisip.
Stau la masa de lemn pe veranda din spate, la adăpostul consolei, uitându-mă la grădina lungă şi răzleţită. E aproape întuneric. Brumărelele au înflorit, sau cred eu că sunt brumărele; nu văd limpede. Ceva albastru, care luceşte în capătul grădinii, ca fosforescenţa zăpezii la umbră. În straturile de flori mlădiţele se înghiontesc să se înalţe, ca nişte creioane colorate, purpurii, albastre, roşii. Mirosul de pământ reavăn şi vegetaţie tânără vine în valuri spre mine, apos, alunecos, cu un gust acid ca al scoarţei de copac.
Miroase a tinereţe; miroase a durere sufletească.
M-am înfăşurat într-un şal: seara e caldă pentru această
perioadă a anului, dar eu nu simt căldura, ci doar lipsa frigului. De aici văd limpede lumea – aici fiind peisajul zărit de pe coama unui val, cu o clipă înainte ca următorul să te tragă dedesubt: cât de albastru e cerul, cât de verde marea, cât de finală perspectiva.
Lângă cotul meu e teancul de hârtii pe care îl sporesc atât de laborios lună de lună. Când am să termin – când voi fi scris ultima pagină – mă voi ridica de pe acest scaun şi mă
voi duce în bucătărie, şi voi cotrobăi după o bandă elastică, sau o bucată de sfoară, sau panglică veche. Voi lega hârtiile, apoi am să ridic capacul cufărului de voiaj şi am să pun acest pachet deasupra tuturor lucrurilor aflate în cufăr. Va rămâne acolo până te vei întoarce din călătoriile tale, dacă te mai întorci vreodată. Avocatul are cheia, şi instrucţiuni.
Trebuie să recunosc că am o reverie cu tine.
Într-o seară se va auzi o bătaie în uşă, şi vei fi tu. Vei fi îmbrăcată în negru, cărând un rucsăcel din acelea pe care le 616
- MARGARET ATWOOD -
poartă toate în loc de geantă. Va ploua, ca şi în seara asta, dar n-o să ai umbrelă, nu poţi să suferi umbrelele; tinerilor le place ca elementele naturii să le biciuiască faţa, găsesc că