ar fi fost prins cineva mai valoros pentru ei, l-ar putea da la schimb. Poate că oricum se gândeau să-l predea. Ar fi fost un drăguţ ţap ispăşitor: e nerecuperabil, nu a corespuns niciodată cu adevărat ideilor lor. Un tovarăş de drum care nu mergea destul de departe sau destul de repede. Nu le plăcea erudiţia lui, atâta câtă era; nu le plăcea scepticismul lui, pe care îl confundau cu nestatornicia. Doar pentru că Smith se înşală, nu înseamnă că Jones are dreptate, spusese el odată.
340
- MARGARET ATWOOD -
Probabil că îşi notaseră asta pentru o raportare viitoare.
Aveau listuţele lor.
Poate că voiau să aibă propriul lor martir, Sacco şi Vanzetti într-un singur om, şi acela al lor. După ce el ar fi fost spânzurat, înfăţişat în toate ziarele drept ticălos, ei ar fi scos la iveală o dovadă a nevinovăţiei lui – ar fi trecut pe răboj câteva puncte de încălcare grosolană a principiilor morale. Priviţi ce face sistemul! Crimă pe faţă! Nu există
dreptate! Aşa gândesc ei, tovarăşii. Ca o partidă de şah. El ar fi fost pionul de sacrificiu.
Se duce la fereastră, se uită afară. În faţa geamului atârnă
ţurţuri ca nişte colţi de fildeş cafenii, ce îşi iau culoarea de la acoperiş. Se gândeşte la numele ei, încercuit de o aură
electrică – un bâzâit sexual ca de neon albastru. Unde e? Nu o să ia un taxi, nu chiar până în locul acela, e prea deşteaptă
pentru asta. Se uită în staţia de tramvai, dorindu-şi ca ea să
se materializeze. Să coboare cu o expunere fugară a piciorului, o gheată cu toc înalt, cel mai bun pluş. Târfă
preţioasă. De ce se gândeşte aşa la ea când, dacă vreun alt bărbat ar spune asta despre ea, l-ar lovi pe nemernic?
Va purta o haină de blană. O va dispreţui pentru asta, îi va cere să rămână îmbrăcată cu ea. Blană de la un capăt la altul.
Ultima dată când a văzut-o avea o vânătaie pe coapsă. Şi-a dorit să fi fost el cel care a făcut-o. Ce e asta? M-am lovit de o uşă. Ştie întotdeauna când minte. Sau crede că ştie. Ştie că
gândirea poate fi o capcană. Un fost profesor i-a spus odată
că are un intelect dur ca diamantul, şi a fost măgulit la vremea respectivă. Acum se gândeşte la natura diamantelor.
Deşi dure şi sclipitoare şi bune la tăiat sticlă, ele strălucesc numai de lumina reflectată. Pe întuneric nu sunt bune de nimic.
De ce tot vine ea? O fi el vreun joc secret al ei? Nu vrea să
o lase să plătească nimic, nu vrea să fie cumpărat. Ea vrea de la el o poveste de dragoste pentru că asta vor fetele, sau 341
- ASASINUL ORB -
fetele de genul ei, care încă mai aşteaptă ceva de la viaţă. Dar trebuie să mai fie un unghi. Dorinţa de răzbunare, sau de pedeapsă. Femeile au un mod curios de a răni pe altcineva.
În schimb, se rănesc singure; sau dacă nu, o fac astfel încât tipul nici nu ştie că e rănit, decât mult mai târziu. Atunci descoperă. Atunci îi pică mădularul. În ciuda acelor ochi, a liniei pure a gâtului ei, întrezăreşte uneori la ea ceva complicat şi mânjit.
Mai bine să n-o inventeze în lipsa ei. Mai bine să aştepte până e cu adevărat aici. Atunci poate s-o inventeze din mers.
Are o masă de bridge, achiziţie de la hala de vechituri, şi un scaun pliant. Se aşază la maşina de scris, suflă în degete, bagă hârtie.
Într-un gheţar din Alpii elveţieni (sau din Munţii Stâncoşi, mai bine, sau din Groenlanda, şi mai bine) câţiva exploratori au descoperit – încrustat în gheaţă transparentă – un vehicul spaţial. Are forma unui dirijabil, dar e ascuţit la capete ca o păstaie de bamă. Din el iese o strălucire misterioasă, care străbate gheaţa, răzbătând la suprafaţă. Ce culoare are această lumină? Verde e cea mai bună, cu o tentă gălbuie, ca absintul.
Exploratorii topesc gheaţa, folosind ce? Au întâmplător la ei o lampă de sudură? Un foc mare făcut cu lemn din copacii din apropiere? Dacă e vorba de copaci, mai bine mută
povestea înapoi în Munţii Stâncoşi. În Groenlanda nu sunt copaci. Poate s-ar putea folosi un cristal uriaş, care să
amplifice razele soarelui. Băieţii cercetaşi – dintre care a făcut şi el parte scurt timp – erau învăţaţi să folosească
această metodă pentru a face focul. Când nu-i vedea conducătorul detaşamentului de cercetaşi, un bărbat jovial, cu o faţă rozalie şi plângăreaţă, pasionat de lălăieli şi toporişti, îşi puneau lupele pe braţ să vadă cine rezistă cel mai mult. În felul acesta aprindeau ace de pin şi bucăţele de hârtie igienică.
Nu, cristalul uriaş ar fi prea de tot.
342
- MARGARET ATWOOD -
Gheaţa e topită treptat. X, care va fi un scoţian încăpăţânat, îi avertizează să nu se bage întrucât nu va ieşi nimic bun, dar Y, care este savant englez, spune că rezerva de cunoştinţe umane trebuie sporită, în timp ce Z, un american, spune că sunt în situaţia de a face milioane. B, care e o fată cu părul blond şi o gură umflată ca lovită cu bâta, spune că totul e foarte palpitant. Este rusoaică, şi se crede că este adepta Amorului Liber. X, Y şi Z n-au verificat asta, deşi tuturor le-ar plăcea – lui Y în mod inconştient, lui X cu vinovăţie, şi lui Z într-un fel brut.
Întotdeauna îşi botează personajele cu litere mai întâi, apoi completează numele. Uneori consultă cartea de telefon, alteori inscripţiile de pe pietrele de mormânt. Femeia este întotdeauna B, ceea ce reprezintă Baliverne sau Bibilică, Buimacă sau Boacăne Berechet, în funcţie de starea lui de spirit. Sau Blondă Bestială, desigur.
B doarme într-un cort separat şi are obiceiul să îşi uite mănuşile şi să bănănăie noaptea, contrar ordinelor. Face comentarii pe seama frumuseţii lumii şi a calităţilor armonice ale urletelor lupilor; e la per tu cu câinii care trag săniile, le gângureşte pe ruseşte în limbajul copiilor, şi pretinde (în ciuda materialismului ei ştiinţific oficial) că au suflet. Asta va fi o pacoste dacă rămâne fără mâncare şi sunt nevoiţi să mănânce unul, a concluzionat X în felul său de scoţian pesimist.
Structura strălucitoare, semănând cu o păstaie, este scoasă din gheaţă, dar exploratorii au numai câteva minute să examineze materialul din care e făcută – un aliaj subţire de metal necunoscut omului – înainte ca ea să se evaporeze, lăsând în urmă un miros de migdale, sau paciuli, sau zahăr ars, sau sulf, sau cianură.
Vederii i se dezvăluie o entitate, umanoidă ca formă, evident bărbat, îmbrăcată într-un costum mulat de culoarea albastră-verzuie a penelor de păun, cu o strălucire ca a aripilor de gâză. Ba nu. Prea seamănă a basm. Îmbrăcată
într-un costum mulat de culoarea albastră-verzuie a unei 343
- ASASINUL ORB -