422
- MARGARET ATWOOD -
Între timp, cei doi tineri pornesc mână în mână, agale, cu paşi rătăcitori, prin munţii dinspre apus. Sunt convinşi că în curând vor fi descoperiţi de grădinarii binevoitori, şi luaţi la ei. Dar, cum spui tu, zvonurile nu trebuie să fie adevărate, iar asasinul orb a intrat în posesia zvonului fals. Moartele chiar sunt moarte. Şi nu numai asta, lupii sunt chiar lupi, iar moartele pot să-i cheme, fluierând, după voie. Cei doi drumeţi romantici ai noştri sunt carne pentru lupi cât ai zice peşte.
Cu siguranţă eşti un optimist incurabil, spune ea.
Nu sunt incurabil. Dar îmi place ca poveştile mele să fie veridice, realiste, ceea ce înseamnă că trebuie să existe lupi în ele. Lupi sub o formă sau alta.
De ce e asta atât de veridică? Ea se întoarce pe spate, se uită în tavan. E bosumflată din cauză că versiunea ei a fost desfiinţată.
Toate poveştile sunt cu lupi. Toate merită să fie repetate, adică. Orice altceva e aiureală sentimentală. Toate?
Sigur, spune el. Ia gândeşte-te. Există fugă de lupi, luptă
cu lupi, capturare de lupi, îmblânzire de lupi. Să fii aruncat la lupi, sau să arunci pe alţii la lupi ca lupii să-i mănânce pe ei, nu pe tine. Fuga cu haita de lupi. Prefacere în lup. Cel mai bine, prefacere în căpetenie de lupi. Nu există alte poveşti bune.
Cred că există, spune ea. Cred că povestea cu tine spunându-mi povestea cu lupi nu e cu lupi.
Nu fi aşa de sigură, spune el. Am o latură de lup. Ia vino încoace.
Stai. Trebuie să te întreb ceva.
Bine, dă-i drumul, spune el, leneş. Are iar ochii închişi, mâna de-a curmezişului ei.
Îmi eşti vreodată infidel?
Infidel. Ce cuvânt bizar!
Lasă vocabularul meu, spune ea. Eşti?
Nu mai mult decât îmi eşti tu mie. Face o pauză. Eu nu o consider asta infidelitate.
423
- ASASINUL ORB -
Ce o consideri? întreabă ea, cu glas rece.
Neatenţie, absenţă, din partea ta. Închizi ochii şi uiţi unde te afli.
Şi din a ta?
Să spunem doar că eşti cea mai importantă dintre cele asemenea ţie.
Chiar eşti ticălos.
Nu fac decât să spun adevărul, spune el. Ei bine, poate n-ar trebui.
Nu te burzului. Mă prostesc, doar. N-aş suporta să ating altă femeie chiar şi cu un deget. Mi-ar fi greaţă.
Pauză. Ea îl sărută, se trage înapoi. Trebuie să plec departe, spune ea cu grijă. Trebuia să-ţi spun. Nu voiam să
te întrebi unde sunt.
Unde departe? De ce?
Plecăm în croaziera inaugurală. Toţi, tot anturajul. El spune că nu o putem rata. Spune că este evenimentul secolului.
A trecut doar o treime din secol. Chiar şi aşa, aş fi zis că
locşorul îi este rezervat Marelui Război. Şampania la lumina lunii nu prea poate concura cu milioanele de morţi din tranşee. Sau cum e cu epidemia de gripă, sau…
El se referă la evenimentul social.
Oh, iertare, doamnă. Îmi recunosc greşeala.
Care-i problema? Am să fiu plecată numai o lună… mă
rog, mai mult sau mai puţin. Depinde de aranjamente.
El nu spune nimic.
Nu e ca şi cum aş vrea.
Nu. Nu cred că vrei. Prea multe mese cu şapte feluri, şi mult prea mult dans. O fată s-ar putea epuiza.
Nu fi aşa.