Bineînţeles. Ţin minte fiecare cuvânt pe care îl spui. Ajung la tabăra barbarilor, şi asasinul orb îi spune Slujitorului Bucuriei că are pentru el un mesaj de la Cel Invincibil, numai că trebuie transmis în particular, doar cu fata de faţă.
Asta fiindcă nu vrea să o scape din ochi.
El nu vede. E orb, ai uitat?
Ştii ce vreau să spun. Aşa că Slujitorul Bucuriei spune că
e foarte bine.
N-ar spune doar Foarte bine. Ar ţine un discurs.
Nu sunt bună la părţile astea. Cei trei intră într-un cort departe de ceilalţi, şi asasinul spune: iată planul. El le va spune cum să pătrundă în cetatea Sakiel-Norn fără asediu sau pierderi de vieţi, adică vieţile lor. Ei trebuie să trimită doi oameni, el le va da parola pentru poartă – ştie parolele, nu uita – şi odată ajunşi înăuntru, aceşti oameni trebuie să se ducă la canal şi să arunce o frânghie care să plutească pe el, pe sub arcadă. Trebuie să-i lege capetele de ceva – un stâlp de piatră sau altceva – şi apoi, noaptea, un grup de soldaţi pot intra repede în cetate ţinându-se de frânghie, sub apă, şi să doboare paza, şi să deschidă toate cele opt porţi, şi apoi –
bingo!
Bingo? spune el râzând. Nu prea e un cuvânt zycronian.
Mă rog, găseşte tu altul, atunci. După aceea, pot să-i omoare pe toţi după pofta inimii, dacă asta vor.
O şmecherie inteligentă, spune el. Foarte abilă.
Da, spune ea, e din Herodot, sau ceva în genul ăsta.
Căderea Babilonului, cred că era.
420
- MARGARET ATWOOD -
Ai o cantitate uimitoare de chestii în cap, spune el. Dar presupun că există un schimb, nu? Cei doi tineri ai noştri nu pot să pozeze la infinit în mesageri divini. E prea riscant. Mai devreme sau mai târziu ar face un pas greşit, s-ar da de gol şi ar fi ucişi. Trebuie să se facă nevăzuţi.
Da. M-am gândit la asta. Înainte de a transmite parola şi instrucţiunile, asasinul orb spune că ei doi trebuie duşi la poalele munţilor dinspre apus, cu provizii mari de mâncare şi aşa mai departe. El va spune că trebuie să facă un fel de pelerinaj acolo – să urce un munte, să mai primească
instrucţiuni divine. Numai atunci va transmite parola. În felul ăsta, dacă atacul barbarilor dă greş, cei doi vor fi undeva unde nici unuia dintre cetăţenii Sakiel-Norn-ului nu îi va trece prin cap să-i caute.
Dar vor fi omorâţi de lupi, spune el. Şi dacă nu de ei, de moartele cu forme opulente şi buze roşii ca rubinul. Sau ea va fi omorâtă, şi el va fi silit să le satisfacă dorinţele nefireşti până şi-o da duhul, bietul de el.
Nu, spune ea. Asta nu se va întâmpla.
Oh, nu? Cine zice asta?
Nu spune Oh, nu. Eu zic. Ascultă… treaba e în felul următor. Asasinul orb aude toate zvonurile, şi astfel ştie adevărul despre acele femei. În realitate, nu sunt deloc moarte. Ele răspândesc poveştile alea ca să fie lăsate în pace.
De fapt sunt sclave fugare, sau alte femei care au fugit pentru a evita să fie vândute de bărbaţii sau taţii lor. Nici nu sunt toate femei – unele sunt bărbaţi, dar bărbaţi buni şi prietenoşi. Toţi trăiesc în peşteri şi cresc oi, şi au grădini de legume. Fac cu rândul pândind prin preajma mormintelor şi înspăimântându-i pe drumeţi – urlând la ei şi aşa mai departe – ca să păstreze aparenţele.
Pe lângă asta, lupii nu sunt de fapt lupi, sunt doar câini ciobăneşti care au fost dresaţi să imite lupii. În realitate sunt foarte blânzi, şi foarte loiali.
Aşa că aceşti oameni îi vor lua la ei pe cei doi fugari şi, odată ce le vor fi auzit povestea tristă, vor fi chiar buni cu ei.
421
- ASASINUL ORB -
Apoi asasinul orb şi fata fără limbă pot să trăiască în una dintre peşteri şi, mai devreme sau mai târziu, vor avea copii care văd şi vorbesc, şi vor fi foarte fericiţi.
Între timp, toţi concetăţenii lor sunt măcelăriţi? întreabă
el, rânjind. Susţii trădarea propriei ţări? Ai dat binele social general pe mulţumirea personală?
Ei bine, aceia erau oamenii care urmau să-i omoare.
Concetăţenii lor.
Numai câţiva aveau acele intenţii – elita, spuma societăţii, îi condamni şi pe ceilalţi împreună cu ei? Ai pune perechea noastră să-şi trădeze poporul? E un lucru destul de egoist din partea ta.
E istorie, spune ea. E din Cucerirea Mexicului… cum îl cheamă, Cortez… asta a făcut amanta lui aztecă. Scrie şi în Biblie. Prostituata Rahab a făcut acelaşi lucru, la căderea Ierihonului. I-a ajutat pe oamenii lui Iosua, şi ea şi familia ei au fost cruţate.
Punct lovit, spune el. Dar ai încălcat regulile. Nu poţi să
transformi, după chef, femeile nemoarte într-un mănunchi de păstoriţe din folclor.
De fapt, tu nici n-ai băgat aceste femei în poveste, spune ea. Nu direct. Ai spus numai zvonuri despre ele. Zvonurile pot să fie false.
El râde. Foarte adevărat. Acum iată versiunea mea. În tabăra Poporului Bucuriei, totul se întâmplă aşa cum ai spus, totuşi cu cuvântări mai bune. Cei doi tineri ai noştri sunt duşi la poalele munţilor dinspre apus şi lăsaţi acolo printre morminte, şi apoi barbarii intră în cetate conform instrucţiunilor, şi pradă şi distrug şi îi masacrează pe locuitori. Unul nu scapă viu. Regele e spânzurat de un copac, Marii Preotese i se scot maţele, curteanul complotist piere împreună cu restul. Copiii sclavi inocenţi, breasla asasinilor orbi, fetele de jertfă din templu – toţi mor. O întreagă cultură
este rasă din univers. Nu mai rămâne nimeni care să ştie să
ţeasă minunatele covoare, ceea ce, trebuie să recunoşti, e păcat.