bleumarin, ca să arate cât mai sobră. A spus el că aşa e mai bine. Prin ungherele de pe aici duhneşte a motani şi vomă şi a pui ţinuţi în lăzi. Baligă de cai pe drum, de la poliţiştii călare care sunt cu ochii în patru nu după hoţi ci după
agitatori – cuiburi de comunişti străini, care şuşotesc între ei ca şobolanii în paie, şase într-un pat fără îndoială, care îşi împart femeile şi îşi clocesc comploturile sucite, complicate.
417
- ASASINUL ORB -
Se spune că Emma Goldman9, exilată din State, trăieşte undeva pe aici.
Sânge pe trotuar, un bărbat cu o găleată şi o perie. Ea ocoleşte cu silă mica băltoacă roz. Este o zonă de măcelari cuşer; şi de croitori, de blănari angrosişti. Şi de ateliere unde se munceşte pe brânci. Şiruri de imigrante cocoşate deasupra maşinilor, cu plămânii plini de scame.
Hainele de pe tine sunt luate de pe spatele altcuiva, îi spusese el odată. Da, răspunsese ea cu detaşare, dar eu arăt mai bine în ele. Apoi adăugase cu oarecare supărare: Ce vrei să fac? Ce vrei să fac eu? Chiar crezi că am vreo putere?
Se opreşte la aprozar, cumpără trei mere. Nu-s mere prea bune, sunt din sezonul trecut, au coaja uşor încreţită, dar simte nevoia unei oferte de pace de vreun fel. Femeia îi ia înapoi unul dintre mere, arată o pată mare, putredă, îi dă în loc un măr mai bun. Toate astea fără o vorbă. Semne din cap, cu înţeles, şi zâmbete ştirbe.
Bărbaţi cu paltoane negre şi lungi, pălării negre cu borul mare, femei mărunte cu ochii pătrunzători. Broboade, fuste lungi. Verbe frânte. Nu te privesc direct, dar nu le scapă
multe. Ea sare în ochi, e uriaşă. Picioarele îi sunt la vedere.
Iată prăvălia de nasturi, exact unde a spus el. Se opreşte o clipă să se uite în vitrină. Nasturi frumoşi, panglici de satin, şnururi, lampasuri în zigzag, paiete – materie primă pentru adjectivele de vis ale textului modei. Degetele cuiva, chiar de pe aici, trebuie să fi cusut bordura de hermină de la capa ei de seară, din şifon alb. Contrastul dintre voalul gingaş şi pielea tăbăcită, grosolană, de animal, asta îi atrage pe domni.
Carnea delicată, apoi tufărişul.
Noua lui cameră e deasupra unei brutării. Ocoleşte, urcă
scările, într-o ceaţă de miros care îi place. Dar densă, copleşitoare – de drojdie care fermentează, care i se urcă la 9 Emma Goldman (1869-1940), anarhistă din Statele Unite (născută în Rusia) care s-a opus mobilizării; a fost deportată în Uniunea Sovietică în 1919.
418
- MARGARET ATWOOD -
cap ca heliul cald. Nu l-a văzut de prea mult timp. De ce s-a ţinut departe de el?
El e acasă, deschide uşa.
Ţi-am adus nişte mere, spune ea.
După un timp, obiectele din această lume capătă iarăşi formă în jurul ei. Maşina lui de scris, nesigură pe lavoarul micuţ. Geamantanul albastru e lângă ea, iar pe el e pus ligheanul. Cămaşă mototolită pe podea. Oare de ce pânza căzută semnifică întotdeauna dorinţă? Cu formele ei violente, impetuoase? Aşa arată flăcările din picturi – ca o ţesătură
portocalie, smulsă şi azvârlită.
Stau în pat, o structură enormă din mahon sculptat, care aproape că umple încăperea. Mobilă de nuntă cândva, de departe, menită să ţină o viaţă. O viaţă, ce cuvinte stupide par acum; durabilitate, ce zădărnicie! Îi taie un măr cu briceagul lui, îi dă feliuţe.
Dacă nu te-aş cunoaşte, aş crede că încerci să mă seduci.
Nu – doar te ţin în viaţă. Te îngraş ca să te mănânc mai târziu.
Asta e o idee perversă, domnişoară.
Da. A ta. Să nu-mi spui că ai uitat de moartele cu păr azuriu şi ochi ca nişte hăuri pline de şerpi. Te mâncau la micul dejun.
Numai dacă le lăsai. El întinde iarăşi mâna după ea. Unde ai stat ascunsă? Au trecut săptămâni întregi. Da. Stai.
Trebuie să-ţi spun ceva. E urgent? întreabă el. Da. Nu chiar.
Nu.
Soarele scapătă, umbrele perdelelor traversează patul. Voci afară, pe stradă, limbi necunoscute. Îmi voi aminti întotdeauna asta, îşi spune ea. Apoi: De ce mă gândesc la amintire? Încă nu e atunci, e acum. Nu s-a terminat.
M-am gândit la poveste, spune ea. Am elaborat în gând urmarea.
Da? Ai ideile tale?
419
- ASASINUL ORB -
Întotdeauna am avut ideile mele.
Bine. Să le auzim, spune el, rânjind.
În regulă, spune ea. Ultimul lucru pe care îl ştim e că fata şi orbul erau duşi la Slujitorul Bucuriei, conducătorul invadatorilor barbari numiţi Poporul Pustiirii, pentru că cei doi erau bănuiţi a fi mesageri divini. Corectează-mă dacă
greşesc.
Tu chiar acorzi atenţie acestei chestii? se minunează el.
Chiar o ţii minte?