respinşi într-o altă dimensiune a spaţiului, unde piloţii pământeni de pe avioanele de vânătoare mici şi rapide, cu două locuri, îi urmăreau. Scopul lor final era să-i desfiinţeze de tot pe xenorieni, păstrând poate câteva zeci pentru a-i 430
- MARGARET ATWOOD -
expune în grădini zoologice anume fortificate, cu ferestre de sticlă incasabilă. Totuşi, xenorienii nu renunţau fără o luptă
pe viaţă şi pe moarte. Încă mai aveau o flotă viabilă şi câţiva aşi în mânecă.
Aveau mâneci? Parcă erau goi în sus.
Doamne sfinte, nu fi aşa de cusurgioaică! Ştii ce vreau să
spun.
Will şi Boyd erau doi amici buni – doi piloţi veterani căliţi în luptă şi cu cicatrice, care serveau de trei ani în aviaţie.
Asta era mult în serviciul aviatic, unde pierderile erau mari.
Camarazii lor spuneau că aveau un curaj care le întrecea judecata, deşi până acum scăpaseră basma curată cu purtarea lor nesăbuită, raid după raid îndrăzneţ.
Dar când începe povestea noastră, un zorch-avion xenorian năvălise peste ei, şi acum erau loviţi ca dracu’ şi mototoliţi rău. Razele zorch făcuseră o gaură în rezervorul lor de combustibil, le distruseseră legătura cu controlul de pe Pământ, le topiseră mecanismul de direcţie, făcându-i lui Boyd o rană urâtă în ţeastă, în timp ce Will sângera în costumul de astronaut de undeva din zona abdomenului.
Se pare că am căutat-o cu lumânarea, a spus Boyd. Şi bătuţi, şi cu banii luaţi. Treaba asta o să se ducă dracului în orice clipă. Îmi doresc doar să fi avut timp să mai aruncăm în aer câteva sute de jigodii cu solzi, atâta tot.
Da, idem. Sănătate, prietene! spuse Will. Se pare că îţi curge ceva acolo, jos – nişte noroi roşu. Îţi picură degetele de la picioare. Ha, ha.
Ha, ha! spuse Boyd, strâmbându-se de durere.
Întotdeauna ai avut un simţ al umorului mizerabil.
Înainte ca Will să apuce să răspundă, nava scăpă de sub control şi intră într-o spirală ameţitoare. Fuseseră prinşi de un câmp gravitaţional, dar al cărei planete? Habar n-aveau unde se aflau. Sistemul lor de gravitaţie artificială era distrus, şi astfel cei doi bărbaţi şi-au pierdut cunoştinţa.
Când se treziră nu le veni să-şi creadă ochilor. Nu mai erau în navă, nici în costumele lor metalice mulate, de 431
- ASASINUL ORB -
astronauţi. În schimb, purtau robe largi, verzi, dintr-un material strălucitor, şi stăteau tolăniţi pe divane moi, aurii, într-un umbrar de viţă cu frunze mari. Rănile lor erau vindecate, iar al treilea deget de la mâna stângă a lui Will, zburat într-un raid anterior, crescuse la loc. Se simţeau inundaţi de sănătate şi de stare de bine.
Inundaţi, murmură ea. Măi să fie!
Da, nouă, băieţilor, ne place un cuvânt ales când şi când, spune el, vorbind din colţul gurii ca un gangster de film. Asta îi dă cloacei un pic de clasă.
Îmi închipui.
Să continuăm. Nu pricep, spuse Boyd. Suntem morţi?
Dacă suntem morţi, îmi place moartea. E în regulă, e pe bune.
Ia te uită!
Chiar atunci Will scoase un fluierat uşor. Către ei veneau două dintre cele mai grozave dame pe care le văzuseră
vreodată. Amândouă aveau părul de culoarea unui coş de răchită. Purtau veşminte lungi de o nuanţă albastru-purpurie, care cădeau în pliseuri micuţe şi foşneau când se mişcau. Asta îi aminti lui Will de fustiţele de hârtie care se pun în jurul fructelor în băcăniile de categorie A, pentru snobi. Aveau braţele şi picioarele goale; fiecare avea o ciudată
parură dintr-o plasă fină, roşie. Pielea lor era de un roz-auriu cald. Mergeau cu o mişcare unduioasă, de parcă fuseseră
cufundate în sirop.
Vă salutăm, bărbaţi ai Pământului, spuse prima.
Da, vă salutăm, spuse a doua. V-am aşteptam mult. V-am urmărit sosirea pe telecamera noastră interplanetară.
Unde ne aflăm? întrebă Will.
Sunteţi pe Planeta Aa’A, spuse prima. Cuvântul suna ca un oftat de saţietate, cu un mic icnet la mijloc ca cel pe care îl scot pruncii când se răsucesc în somn. Suna şi ca ultima suflare a muribundului.
Cum am ajuns aici? întrebă Will. Boyd rămăsese fără grai.
Îşi plimba ochii pe curbele ample, coapte, etalate în faţa lui.
432
- MARGARET ATWOOD -
Mi-ar plăcea să-mi înfig dinţii într-o aşa bucăţică, se gândea el.
Aţi căzut din cer, în nava voastră, spuse prima femeie. Din nefericire a fost distrusă. Va trebui să rămâneţi aici cu noi.
Asta nu va fi greu de acceptat.