pe margine, un verde-cenuşiu delicat; cartofi prăjiţi moi de grăsime. În celelalte separeuri stau bărbaţi singuri, nefericiţi, cu ochi roz, apologetici, şi cămăşi uşor murdare şi cravate de contabili lucioase, şi câteva perechi ponosite care exploatează
la maximum bairamul de vineri seara pe care şi-l pot permite, şi câteva triouri de târfe libere.
Mă întreb dacă el umblă cu vreuna dintre târfe, se gândeşte ea. Când nu sunt eu prin preajmă. Apoi: De unde ştiu că sunt târfe?
E cel mai bun lucru de aici, la banii daţi, spune el. Se referă la sendviciul fierbinte cu carne de vită.
Ai încercat şi celelalte lucruri?
Nu, dar capeţi un instinct.
E chiar foarte bun, în genul lui.
Scuteşte-mă cu manierele de societate, spune el, dar nu prea grosolan. Nu e în ceea ce s-ar numi dispoziţie jovială, dar e vioi. Emoţionat de ceva.
Nu fusese aşa când ea s-a întors din călătoriile ei. Fusese taciturn şi răzbunător.
Nu te-am văzut de mult. Ai venit pentru treaba obişnuită?
Care treaba obişnuită?
Obişnuita partida de sex ţac-pac.
De ce simţi nevoia să fii atât de crud?
439
- ASASINUL ORB -
Aşa ţin eu companie.
Ce ar vrea ea să ştie în această clipă este de ce mănâncă ei în oraş. De ce nu sunt în camera lui. De ce a renunţat el la prudenţă. De unde are bani.
El răspunde mai întâi la ultima întrebare, chiar dacă nu i-a pus-o.
Sendviciul cu carne de vită pe care îl vezi dinaintea ta, spune el, e mulţumită oamenilor-şopârlă de pe Xenor. În cinstea lor, a bestiilor rele cu solzi, şi a tuturor celor care îi atacă. El ridică paharul cu coca-cola; a adăugat în ea rom, din sticla lui plată. (Fără cocteiluri, îi spusese el, în timp ce îi deschidea uşa. Locul ăsta e uscat ca o chestie de vrăjitoare.) Ea ridică paharul ei. Oamenii-şopârlă de pe Xenor?
Aceiaşi?
Chiar ei. Am pus-o pe hârtie, am expediat-o acum două
săptămâni, s-au năpustit asupra ei. Cecul a sosit ieri.
Probabil s-a dus personal la cutia poştală, a încasat şi cecul, în ultima vreme făcuse asta. A trebuit s-o facă, ea a fost plecată prea mult.
Eşti mulţumit de asta? Pari fericit.
Da, sigur… e o capodoperă. Acţiune din plin, sânge din belşug pe podea. Dame frumoase. Rânjeşte. Cine ar putea rezista?
E despre femeile-piersică?
Nu. Fără femei-piersică în asta. E cu totul altă intrigă.
El se gândeşte: Ce se întâmplă când am să-i spun? Sfârşit de joc sau jurăminte eterne, şi ce e mai rău din astea două?
Ea poartă o eşarfă dintr-un material străveziu, plutitor, un fel de portocaliu-rozaliu. Cantalup se numeşte nuanţa. Carne dulce, tare şi lichidă. Îşi aminteşte de prima data când a văzut-o. Tot ce şi-a putut imagina atunci în rochia ei a fost ceaţă.
Ce-ai băgat în tine? întreabă ea. Pari foarte… Ai băut?
440
- MARGARET ATWOOD -
Nu. Nu mult. El împinge prin farfurie boabele de mazăre de un verde-deschis. În sfârşit s-a întâmplat, spune el. Sunt pe cale să plec. Paşaport şi tot.
Oh, spune ea. Pur şi simplu. Încearcă să nu îşi trădeze groaza prin glas.
Pur şi simplu, spune el. Tovarăşii au luat legătura. Trebuie să fi hotărât că le sunt mai util acolo decât aici. Oricum, după toată învârteala aia în jurul chestiunii, uite-aşa dintr-odată abia aşteaptă să mă vadă plecat. Mai scapă de o pacoste.
Vei fi în siguranţă, călătorind? Credeam…
Mai în siguranţă decât rămânând aici. Am sentimentul că
şi cealaltă parte vrea să o şterg. Aşa e mai puţin complicat pentru ei. Totuşi, n-am să spun nimănui cu care tren am să
plec. Nu mă încântă să fiu împins din el cu o gaură în cap şi un cuţit în spate.
Cum e cu trecerea graniţei? Spuneai mereu…