— Ar trebui să ştii ceva, a spus Winifred. Lucrul acesta este extrem de dureros.
— Poate ar trebui să lăsăm pe mai târziu subiectul ăsta, a spus Richard cu glas slab.
— E foarte dureros, a repetat Winifred, cu falsă codeală.
Bineînţeles că am insistat să ştiu imediat despre ce era vorba.
— Biata fată pretinde că e gravidă, a spus Winifred. Exact ca tine.
M-am oprit din plâns.
— Şi? Este?
— Sigur că nu, a spus Winifred. Cum ar putea să fie?
— Cine e tatăl? Nu mi-o puteam deloc imagina pe Laura născocind un lucru ca ăsta, întru totul neadevărat. Adică, cine îşi închipuie ea că este?
— Refuză să spună, a zis Richard.
— Fireşte că era isterică, aşa că totul a fost un talmeş-balmeş, a spus Winifred. Părea să creadă că pruncul pe care ai să-l naşti e de fapt al ei, într-un fel pe care nu a putut să-l explice. Bineînţeles că bătea câmpii.
Richard a clătinat din cap.
— Foarte trist, a murmurat el, pe tonul confidenţial şi solemn al unui antreprenor de pompe funebre: înăbuşit, ca un covor gros de culoare castanie.
— Specialistul – psihiatrul – a spus că probabil Laura este nesănătos de geloasă pe tine, a spus Winifred. Geloasă pe tot ce e legat de tine – vrea să trăiască viaţa ta, vrea să fie tu, şi asta e forma pe care a luat-o gelozia. A spus că ar trebui să
fii ferită de rău. A sorbit puţintel din băutură. N-ai avut nicio bănuială?
Poţi să-ţi dai seama ce femeie isteaţă era.
Aimee s-a născut la începutul lui aprilie. Pe vremea aceea se folosea eter, aşa că nu am fost conştientă în timpul naşterii. Am tras eterul în piept şi mi-am pierdut cunoştinţa, 516
- MARGARET ATWOOD -
şi m-am trezit mai slăbită şi mai plată. Pruncul nu era acolo.
Era în salonul de nou-născuţi, împreună cu ceilalţi. Era fată.
— N-are nimic, nu-i aşa? am spus.
Eram foarte neliniştită în privinţa asta.
— Zece degete, atât la mâini cât şi la picioare, şi nimic altceva ce n-ar trebui să fie, a spus cu vioiciune infirmiera.
Copilul a fost adus mai târziu, după-amiază, învelit într-o pătură roz. Îi pusesem deja un nume, în mintea mea. Aimee înseamnă cea care este iubită, iar eu sigur că speram să fie iubită, de cineva. Aveam îndoieli cu privire la capacitatea mea de a o iubi, sau de a o iubi atât cât avea nevoie. Aşa cum stăteau lucrurile, nu prea aveam cu ce mă lăuda: nu credeam că rămăsese mare lucru din mine.
Aimee semăna cu oricare alt nou-născut – avea acea faţă
turtită, de parcă s-ar fi izbit cu mare viteză de un perete.
Părul de pe cap era lung şi negru. Se uita cruciş la mine cu ochii aproape închişi; o privire saşie neîncrezătoare. Ce plasă
luăm când ne naştem, m-am gândit; ce surpriză urâtă
trebuie să fie acea primă întâlnire supărătoare cu aerul exterior! Chiar îmi era milă de mica făptură; am jurat să fac tot ce pot pentru ea.
În timp ce ne cercetam una pe cealaltă, au sosit Richard şi Winifred. La început, infirmiera i-a luat drept părinţii mei.
— Nu, acesta este mândrul tătic, a spus Winifred, şi au râs cu toţii.
Cei doi duceau flori, şi un trusou sofisticat de copil, numai broderie de mână şi funde de satin alb.
— Adorabilă! a spus Winifred. Dar, Dumnezeule, ne aşteptam la o blondă! Este extraordinar de brunetă. Uită-te la părul acela!
— Îmi pare rău, i-am spus lui Richard. Ştiu că voiai băiat.
— Data viitoare, iubito, a spus Richard.
Nu părea deloc descumpănit.
— Ăsta e numai părul de la naştere, i-a spus infirmiera lui Winifred. Mulţi îl au, uneori şi pe tot spatele. Cade şi creşte 517
- ASASINUL ORB -
părul adevărat. Puteţi să mulţumiţi stelelor că nu are dinţi sau coadă, aşa cum au unii.
— Bunicul Benjamin era brunet, înainte să-i albească