În urma Maiestăţilor Lor mergeau guvernatorul general şi Lady Tweedsmuir, Excelenţa Sa o gazdă îndatoritoare şi jovială, soţia lui maiestuoasă şi frumoasă. Compleul ei alb în întregime, completat cu blănuri de vulpe din regiunea arctică
a Canadei, era scos în relief de pata de culoare turcoaz de la pălăria ei. Maiestăţilor Lor le-au fost prezentaţi colonelul şi doamna F. Phelan, din Montreal; ea purta mătase imprimată
cu flori mici şi viu colorate, iar pălăria ei elegantă avea un bor mare şi transparent de celofan. La fel de onoraţi au fost generalul de brigadă şi doamna W.H.L. Elkins şi domnişoara Joan Elkins, şi domnul şi doamna Gladstone Murray.
Au fost remarcaţi domnul şi doamna Richard Griffen; capa ei era din vulpe argintie, blănurile fiind aşezate sub formă de raze pe şifon negru, purtată peste un costum de culoarea orhideei. Doamna Douglas Watts purta şifon chartreuse cu o jachetă de catifea, doamna F. Reid era cochetă şi fermecătoare într-o rochie de organdi cu dantelă de Valenciennes.
Nu s-a auzit nicio şoaptă despre ceai până când regele şi regina şi-au luat la revedere, şi aparatele de fotografiat au ţăcănit şi şi-au fulgerat bliţurile, şi toate glasurile s-au 546
- MARGARET ATWOOD -
înălţat în Dumnezeu să-l păzească pe rege. După aceea, vedetele au fost torturile aniversare – torturi albe, uriaşe, cu glazură ca de zăpadă. Tortul servit regelui înăuntru era ornat nu numai cu trandafiri, trifoi alb şi ciulini, ci şi cu stoluri de porumbei de zahăr miniaturali cu flamuri albe în cioc, simbolul păcii şi speranţei.
547
- ASASINUL ORB -
Asasinul orb: Sala de răcitoare
E o după-amiază înnorată şi umedă, totul e lipicios: doar ţinându-se de balustradă, şi-a şi murdărit mănuşile albe de bumbac. Lumea e grea, o greutate solidă: inima ei se loveşte de ea de parcă s-ar lovi de o piatră. Aerul înăbuşitor i se opune. Nimic nu se mişcă.
Dar apoi vine trenul, şi ea aşteaptă la poartă, cum i s-a cerut şi, ca o promisiune îndeplinită, el intră. O vede, vine spre ea, se ating repede, apoi îşi strâng mâna ca nişte rude îndepărtate. Ea îl sărută scurt pe obraz, fiindcă e loc public şi nu ştii niciodată, şi urcă împreună platforma povârnită, în gara de marmură. Ea se simte stingheră cu el, nervoasă: abia dacă a apucat să se uite la el. Sigur e mai slab. Altceva?
Mi-a fost al dracului de greu să mă întorc. Nu prea aveam bani. Am făcut tot drumul cu cargobotul.
Ţi-aş fi trimis eu nişte bani, spune ea.
Ştiu. Dar nu aveam adresă.
El îşi lasă sacul la magazia de bagaje, ia numai valiza mică. O să ridice mai târziu bagajul, spune el, dar acum nu vrea să-i fie îngrădite mişcările. În jurul lor oameni care vin şi pleacă, paşi şi glasuri; ei stau indecişi; nu ştiu unde să
meargă. Ea ar fi trebuit să se gândească, ar fi trebuit să
aranjeze ceva pentru că, evident, el nu are cameră, nu încă.
Măcar a adus o sticlă de whisky, o are în geantă. Nu a uitat de asta.
Trebuie să meargă undeva, aşa că merg la un hotel, unul pe care îl ţine minte el. Este prima oară când fac asta şi e riscant, dar de îndată ce ea vede hotelul e sigură că nimeni nu i-ar lua drept căsătoriţi sau cel puţin nu căsătoriţi unul cu celălalt. Ea e cu impermeabilul de vară de acum două
sezoane, şi are un batic pe cap. Baticul e de mătase, dar altceva mai prăpădit n-a găsit. Poate se va crede că el o plăteşte. Speră să fie aşa. În felul acesta, o să treacă
neobservată.
548
- MARGARET ATWOOD -
Pe porţiunea de trotuar din faţa hotelului e sticlă spartă, vomă, ceva ce seamănă cu sânge închegat. Vezi să nu calci în aia, spune el.
La parter e un bar, deşi se numeşte Sală de răcoritoare.
Numai Bărbaţi, Doamne şi Însoţitori. Afară e o firmă de neon roşu, cu litere verticale şi o săgeată roşie care coboară şi se îndoaie astfel încât vârful arată uşa. Două litere sunt arse, aşa că se citeşte Sala de răcitoare. Becurile mici ca luminile de Crăciun se aprind şi se sting, alergând pe firmă ca nişte furnici care coboară într-un canal.
Chiar şi la ora asta sunt bărbaţi care se învârtesc prin preajmă, aşteptând să se deschidă barul. El o ia de cot când trec pe lângă ei, o zoreşte puţin. În urma lor, unul dintre bărbaţi imită miorlăitul unui motan.
Pentru hotelul propriu-zis e o uşă separată. Intrarea e placată cu mozaic alb-negru care înconjoară ce a fost, probabil, cândva un leu roşu, dar care acum e ros ca de nişte molii care mănâncă piatră, şi seamănă mai mult cu un polip mutilat. Pardoseala de linoleum galben-ocru n-a mai fost spălată de ceva timp; pete de murdărie înfloresc pe ea ca nişte flori cenuşii, presate.
El semnează în registru, plăteşte; în timp ce el face asta ea stă în picioare, sperând să pară plictisită, păstrându-şi faţa imobilă, ochii deasupra recepţionerului posac, uitându-se la ceasul de perete. Este urât, categoric, fără pretenţii de graţie, ca un ceas de gară: utilitar. Acesta e timpul, spune el, numai un strat, altul nu există.
El are acum cheia. Etajul întâi. Există un lift ca un sicriu micuţ, dar ea nu suportă gândul acesta, ştie cum o să
miroasă în el, a ciorapi murdari şi dinţi stricaţi, şi nu suportă să fie acolo, faţă în faţă cu el, atât de aproape şi în mirosul acela. Urcă pe scări. Un covor, cândva albastru închis cu roşu. O traversă împestriţată cu flori, acum roasă
până la urzeală.
Îmi pare rău, spune el. Putea să fie mai bine.
549
- ASASINUL ORB -
Ce plăteşti, aia capeţi, spune ea, vrând să se dea inteligentă; dar nu trebuia să spună asta, el ar putea crede că e o aluzie la lipsa lui de bani. E un camuflaj bun, totuşi, spune ea, încercând s-o dreagă. El nu răspunde la asta. Ea vorbeşte prea mult, se aude vorbind, şi ce spune nu e deloc atrăgător. Este altfel de cum şi-o aminteşte el, s-a schimbat mult?
În hol e tapet, care nu mai are culoare. Uşile sunt de lemn de nuanţă deschisă, găurite şi scobite cu dalta şi julite. El găseşte numărul, răsuceşte cheia. E o cheie de modă veche, cu tija lungă, ca de la o casă de bani de pe vremuri. Camera e mai urâtă ca oricare dintre camerele mobilate în care au mai fost: acelea cel puţin aveau pretenţia de suprafaţă că
sunt curate. Un pat dublu acoperit cu o cuvertură
alunecoasă, imitaţie de satin matlasat, de un roz gălbui mat ca talpa piciorului. Un scaun cu spătar, cu tapiţeria ruptă, care poate să fie umplută cu rumeguş. O scrumieră de sticlă