Acum e întuneric de-a binelea. De jos de sub fereastră, unde sala de răcoritoare se goleşte în stradă, vin frânturi de cântece false, strigăte, râsete; apoi zgomotul de sticlă făcută
ţăndări. Cineva a spart o sticlă. O femeie ţipă.
Se sărbătoreşte ceva.
Ce sărbătoresc?
Războiul.
Dar nu mai e război. S-a terminat.
Îl sărbătoresc pe cel următor, spune el. E pe drum. Acolo sus în lumea perfectă toţi îl neagă, dar jos, la nivelul solului, îl miroşi venind. Cum Spania a ajuns ţintă pentru antrenament de tragere, destul de curând se vor apuca de o treabă serioasă. E ca tunetul în aer, şi asta îi excită. De asta se tot sparg sticle. Vor să aibă un avans.
Oh, sigur că nu, spune ea. Nu poate fi încă unul. S-au încheiat pacturi şi aşa mai departe.
Pace în vremea noastră, spune el cu dispreţ. Aiureli de doi bani. Ce speră ei este ca Unchiul Joe12 şi Adolf să se sfâşie între ei şi, pe deasupra, să-i scape de evrei, în timp ce ei stau indiferenţi şi fac bani.
12 Referire la Iosif V. Stalin.
552
- MARGARET ATWOOD -
Eşti cinic ca întotdeauna.
Tu eşti la fel de naivă.
Nu prea, spune ea. Să nu ne certăm. N-o să rezolvăm noi treaba asta. Dar cinismul acesta îl face să semene mai mult cu el, să semene mai mult cu el cel de altădată, şi asta o face să se simtă puţin mai bine.
Nu, spune el. Ai dreptate. N-o s-o rezolvăm noi. Noi suntem nişte rataţi.
Dar oricum te vei duce, spune ea. Dacă începe din nou. Fie că eşti sau nu un ratat.
El se uită la ea. Ce altceva pot să fac?
El nu ştie de ce plânge ea. Ea se străduieşte să nu plângă.
Aş vrea să fi fost rănit, spune ea. Atunci ar fi trebuit să rămâi aici.
Şi n-ai fi câştigat nimic din asta, spune el. Vino încoace.
Când pleacă, ea nu prea vede. Merge puţin pe jos, să se liniştească, dar e întuneric şi pe trotuar sunt prea mulţi bărbaţi, aşa că ia un taxi. Pe bancheta din spate, îşi dă din nou cu ruj pe buze, îşi pudrează faţa. Când maşina opreşte, scotoceşte în poşetă, plăteşte, urcă treptele de piatră, trece prin intrarea arcuită şi închide uşa solidă de stejar. Repetă în gând: Îmi pare rău că am întârziat, dar n-o să vă vină să
credeţi ce am păţit. Am avut o mică aventură.
553
- ASASINUL ORB -
Asasinul orb: Perdelele galbene
Cum s-a furişat războiul? Cum s-a încropit? Din ce a fost făcut? Din ce secrete, minciuni, trădări? Din ce iubiri şi uri?
Din ce sume de bani, din ce metale?
Speranţa aruncă o perdea de fum. Fumul îţi intră în ochi, şi astfel nimeni nu e pregătit pentru el, dar dintr-odată
apare, ca un foc în aer liber scăpat de sub control – ca asasinatul, doar că multiplicat. Este în plină revărsare.
Războiul are loc în alb şi negru. Pentru cei de pe tuşă, adică. Pentru cei care chiar iau parte la el sunt multe culori, culori exagerate, prea vii, prea roşii şi portocalii, prea fluide şi incandescente, dar pentru ceilalţi războiul e ca un jurnal de actualităţi – zgrunţuros, pătat, cu răbufniri de zgomot sacadat şi mulţimi de oameni cu piele cenuşie care se năpustesc sau se târăsc sau cad, totul altundeva.
Ea se duce la jurnalele de actualităţi, la cinematografe.
Citeşte ziarele. Ştie că ea una e la mila evenimentelor, şi ştie de acum că evenimentele n-au milă.
S-a decis. Acum e hotărâtă, va sacrifica tot şi pe toţi. Nimic şi nimeni nu-i vor sta în cale.
Asta o să facă. A plănuit totul în amănunţime. Va părăsi casa într-o zi, ca şi cum ar fi orice altă zi. Va avea bani, bani de vreun fel. Asta e partea neclară, dar sigur ceva se va putea. Ce fac alţi oameni? Se duc la casa de amanet, şi asta o să facă şi ea. O să ia bani amanetând nişte lucruri: un ceas de aur, o lingură de argint, o haină de blană. Fleacuri. Le va amaneta puţin câte puţin, şi nu li se va simţi lipsa.
N-or să fie destui bani, dar va trebui să ajungă. Va închiria o cameră, o cameră ieftină dar nu prea prăpădită – în niciun caz una pe care un strat de vopsea să nu o învioreze. Va scrie o scrisoare că nu se mai întoarce. Ei vor trimite emisari, ambasadori, apoi avocaţi, vor ameninţa, vor penaliza, ei îi va fi frică tot timpul dar se va ţine tare. Va arde toate punţile în urma ei, în afară de puntea care duce la el, chiar dacă
554
- MARGARET ATWOOD -
puntea aceea este atât de firavă. Am să mă întorc, a spus el, dar cum putea fi sigur? Nu poţi să garantezi aşa ceva.
Va trăi cu mere şi uscăţele cu bicarbonat, cu ceşti de ceai şi pahare de lapte. Cu conserve de fasole şi carne sărată de vită. Şi cu ouă prăjite când o să aibă, şi felii de pâine prăjită, pe care o să le mănânce la cafeneaua din colţ, unde mănâncă