— Îndrăgostită? De cine?
— De… ştii tu.
N-am putut să spun.
579
- ASASINUL ORB -
— Oh, nu, a zis Laura, deloc. A fost oribil, dar a trebuit s-o fac. Trebuia să fac sacrificiul. Trebuia să-mi asum durerea şi suferinţa. Asta i-am promis lui Dumnezeu. Ştiam că dacă o fac, Alex ar fi salvat.
— Ce naiba vrei să spui?
Proaspăt dobândita mea încredere în sănătatea mintală a Laurei se fărâmiţa: eram iar pe tărâmul metafizicii ei nebune.
De la ce să-l salveze pe Alex?
— Să fie prins. Ar fi fost împuşcat. Callie Fitzsimmons ştia unde e şi a spus. I-a spus lui Richard.
— Nu-mi vine să cred asta.
— Callie era turnătoare, a spus Laura. Asta a zis Richard –
a zis că îl informa în permanenţă. Ţii minte când a fost la puşcărie şi Richard a scos-o? De asta a făcut-o. Îi era dator.
Această explicaţie a evenimentelor mi s-a părut absolut uluitoare. Şi monstruoasă, deşi exista o mică, foarte mică
posibilitate să fie adevărată. Dar dacă era, Callie trebuie să fi minţit. De unde să fi ştiut ea unde era Alex? El se muta foarte des.
Totuşi, poate ţinuse legătura cu Callie. Era posibil. Ea era unul dintre oamenii în care putea să aibă încredere.
— Am respectat partea mea de învoială, şi a mers, a spus Laura. Dumnezeu nu trişează. Dar pe urmă Alex a plecat la război. După ce s-a întors din Spania, vreau să spun. Asta a zis Callie – mi-a zis mie.
N-am priceput nimic. Mă simţeam foarte ameţită.
— De ce ai venit aici, Laura? am întrebat.
— Pentru că războiul s-a terminat şi Alex se va întoarce curând, a spus Laura, răbdătoare. Dacă n-aş fi aici, n-ar şti unde să mă găsească. N-ar şti de BellaVista, şi n-ar şti că m-am dus la Halifax. Singura adresă pe care o va avea pentru mine e a ta. O să-mi transmită cumva un mesaj.
Avea enervanta încredere de fier a adevăratului credincios.
Îmi venea s-o scutur. Am închis ochii o clipă. Am văzut eleşteul de la Avilion, nimfa de piatră care îşi cufunda în apă
degetele de la picioare: am văzut soarele prea fierbinte 580
- MARGARET ATWOOD -
scânteind pe frunzele verzi, cauciucate, în ziua aceea de după înmormântarea mamei. Îmi era rău de la stomac, de la prea mult tort şi zahăr. Laura şedea pe bordură, lângă mine, fredonând încetişor mulţumită, convinsă pe deplin că totul chiar era în regulă şi că îngerii erau de partea ei, pentru că
încheiase un pact secret, absurd, cu Dumnezeu.
Mă mâncau degetele de ciudă. Ştiam ce se întâmplase apoi. O împinsesem în apă.
Acum ajung la partea care încă mă obsedează. Acum ar fi trebuit să-mi muşc limba, acum ar fi trebuit să-mi ţin gura.
Din iubire, ar fi trebuit să mint, sau să spun altceva: orice în afară de adevăr. Să nu deranjezi niciodată un somnambul, spunea Reenie. Şocul poate să-l omoare.
— Îmi pare rău că trebuie să-ţi spun asta, Laura, dar ce ai făcut tu nu l-a salvat pe Alex. Alex a murit. A fost ucis în război, acum şase luni. În Olanda.
Lumina din jurul ei s-a stins. S-a făcut albă ca varul. Era ca şi cum te-ai uita cum se răceşte ceara.
— De unde ştii?
— Am primit telegrama, am spus. Mi-au trimis-o mie. El m-a indicat pe mine ca ruda cea mai apropiată.
Chiar şi atunci mai puteam să schimb cursul; puteam să
spun: trebuie să fi fost o greşeală, trebuie că telegrama era pentru tine. Dar n-am spus asta. În schimb, am spus:
— A fost un lucru foarte indiscret din partea lui. Nu trebuia să facă asta, ţinând cont de Richard. Dar nu avea rude şi, vezi tu, am fost amanţi – în secret, mult timp – şi pe cine altcineva avea?
Laura nu a spus nimic. Doar s-a uitat la mine. S-a uitat prin mine. Dumnezeu ştie ce vedea. Un vapor care se scufundă, un oraş în flăcări, un cuţit în spate. Totuşi, am recunoscut privirea: era privirea pe care o avea în acea zi în care a fost cât pe ce să se înece în râul Louveteau, chiar când se ducea la fund – îngrozită, rece, frenetică. Strălucind ca oţelul.
581
- ASASINUL ORB -
După o clipă s-a ridicat, s-a întins peste masă şi mi-a luat poşeta, repede dar aproape cu delicateţe, de parcă ar fi conţinut ceva fragil. Pe urmă s-a întors şi a ieşit din cofetărie. N-am făcut nicio mişcare să o opresc. Mă luase prin surprindere, iar când m-am ridicat şi eu de pe scaun, Laura dispăruse.