— Presupun că vreţi s-o identifice cineva, am spus. Am să
vin de îndată ce am să pot.
Îmi auzeam calmul glasului, ca de la depărtare. În realitate, abia puteam să rostesc cuvintele; aveam gura amorţită, toată faţa îmi era rigidă de durere. Mă simţeam de parcă fusesem la dentist. Eram furioasă pe Laura pentru ce făcuse, dar şi pe poliţist pentru că insinua că ea o făcuse. Un vânt fierbinte îmi bătea în jurul capului, ridicându-mi părul şi învârtejindu-l ca cerneala vărsată în apă.
— Mă tem că va fi o anchetă, doamnă Griffen, spuse el.
— Fireşte, am spus. Dar a fost un accident. Sora mea n-a fost niciodată un şofer bun.
28
- MARGARET ATWOOD -
Îmi imaginam ovalul neted al feţei Laurei, părul ei prins ordonat într-un coc, îmbrăcămintea pe care o purta – o bluză
cu guler mic şi rotund, de o culoare sobră – bleumarin sau gri metalic sau verdele coridoarelor de spital. Culori de pocăinţă – mai puţin ca ceva ce alesese să îmbrace decât ca ceva în care era închisă. Zâmbetul ei solemn, pe jumătate schiţat; sprâncenele ei înălţate a uimire, de parcă admira priveliştea.
Mănuşile albe: un gest à la Pontius Pilat. Se spăla pe mâini de mine. De noi toţi.
La ce se gândea când maşina s-a năpustit de pe pod, apoi a atârnat suspendată în soarele după-amiezii, scânteind ca o libelulă în acel singur moment de răsuflare ţinută de dinaintea căderii în abis? La Alex, la Richard, la rea-credinţă, la tatăl nostru şi rămăşiţele lui; la Dumnezeu, poate, şi la învoiala ei triunghiulară, fatală. Sau la teancul de caiete ieftine de teme, pe care probabil le ascunsese chiar în acea dimineaţă în sertarul în care îmi ţin ciorapii, ştiind că eu aveam să fiu cea care le găseşte.
După plecarea poliţistului m-am dus sus să mă schimb.
Ca să mă duc la morgă aveam nevoie de mănuşi şi o pălărie cu voaletă. Ceva cu care să-mi acopăr ochii. Puteau fi reporteri acolo. Trebuia să chem un taxi. Şi mai trebuia să-l înştiinţez pe Richard, la birou: ar fi vrut să aibă pregătită o declaraţie de durere. Am intrat în garderobă: aveam nevoie de negru, şi de o batistă.
Am deschis sertarul; am văzut caietele. Am desfăcut sfoara cu care erau legate. Am observat că îmi clănţăneau dinţii, şi că eram rece toată. Probabil că sunt în stare de şoc, am decis.
Apoi mi-am adus aminte de Reenie, din vremea când eram mici. Reenie era cea care ne oblojea zgârieturile şi tăieturile şi rănile neînsemnate. Mama poate se odihnea, sau făcea fapte bune altundeva, însă Reenie era întotdeauna acolo. Ne lua în braţe şi ne aşeza pe masa de bucătărie, acoperită cu melamină albă, alături de aluatul de plăcintă pe care îl 29
- ASASINUL ORB -
întindea, sau de puiul pe care îl porţiona, sau de peştele pe care îl curăţa de maţe, şi ne dădea o bucată de zahăr nerafinat să ne facă să tăcem. Spune-mi unde te doare, zicea ea. Nu mai urla. Linişteşte-te şi arată-mi unde.
Însă unii nu pot spune unde îi doare. Nu se pot linişti. Nu pot deloc să nu mai urle.
30
- MARGARET ATWOOD -
The Toronto Star, 26 mai 1945
SEMNE DE ÎNTREBARE RIDICATE DE UN
DECES ÎN ORAŞ
REPORTAJ SPECIAL PENTRU THE STAR
O anchetă a procuraturii a pronunţat un verdict de moarte accidentală în nenorocirea de săptămâna trecută de pe şoseaua St Clair. Domnişoara Laura Chase, 25 ani, mergea spre vest în după-amiaza zilei de 18 mai când maşina ei a trecut prin barierele care închideau o porţiune de pod aflată
în reparaţie, şi s-a prăbuşit în râpa de dedesubt, luând foc.
Domnişoara Chase a murit pe loc. Sora ei, doamna Richard E. Griffen, soţia proeminentului industriaş, a depus mărturie cum că domnişoara Chase suferea de dureri de cap severe care îi afectau vederea. Ca răspuns la interogatoriu, a negat orice posibilitate de ebrietate, deoarece domnişoara Chase nu bea.
Punctul de vedere al poliţiei a fost că un cauciuc prins într-o şină de tramvai expusă a fost un factor care a contribuit la producerea accidentului. S-au ridicat semne de întrebare cu privire la caracterul adecvat al măsurilor de siguranţă luate de municipalitate, dar după mărturia depusă
de inginerul Gordon Perkins, specialistul primăriei, acestea au fost respinse.
Accidentul a provocat şi alte proteste legate de starea şinelor de tramvai de pe această porţiune de carosabil.
Domnul Herb T. Jolliffe, reprezentantul contribuabililor locali, le-a declarat reporterilor Star că acesta nu e primul accident cauzat de şinele neglijate. Consiliul municipal trebuie să ia notă.
31
- ASASINUL ORB -
Asasinul orb. De Laura Chase
Reingold, Jaynes & Moreau, New York, 1947
Prolog: Plante perene pentru grădina alpină
Are o singură fotografie de-a lui. A vârât-o într-un plic cafeniu pe care scrisese decupaje din ziare, şi a ascuns plicul între paginile cărţii Plante perene pentru grădina alpină, unde nimeni nu ar fi căutat vreodată.
A păstrat această fotografie cu grijă, pentru că e aproape tot ce i-a rămas de la el. Este alb-negru, făcută cu unul dintre acele aparate de fotografiat cu bliţ, în formă de cutie, greoaie, de dinainte de război, cu burduful lor cu pliuri de acordeon şi carcasa de piele, frumos lucrată, care semăna cu o mască de gaze, cu curele şi catarame complicate. Fotografia este cu ei doi, ea şi acest bărbat, la un picnic. Picnic scrie pe spate, cu creionul – fără numele lui sau al ei, doar picnic. Ştie numele, nu are nevoie să le scrie.
Stau sub un copac; poate un măr; la acea vreme n-a prea luat în seamă copacul. Poartă o bluză albă cu mânecile suflecate până la cot şi o fustă largă strânsă în jurul genunchilor. Probabil că adia vântul, după cum se lipea bluza de ea; sau poate că nu se mula de la vânt, poate că se lipea pentru că era foarte cald. Dacă ţine mâna deasupra fotografiei, încă mai simte dogoarea urcând din ea, ca dogoarea unei pietre încinse de soarele de la amiază.
Bărbatul poartă o pălărie de culoare deschisă, trasă pe-o parte şi ascunzându-i parţial faţa. Faţa lui pare mai bronzată