― Chiar aşa? întrebă Devers, clătinînd gînditor din cap. Şi cine ţi-a spus asta?
― Are vreo importanţă? întrebă Riose calm, dar ameninţător. Nu eşti aici să mă interoghezi. Vreau să-mi spui tot ce ştii despre „istoria" asta a lui Seldon.
― Păi, dacă e o „istorie"...
― Nu te juca cu vorbele, Devers.
― Nu mă joc. De fapt, o să ţi-o spun de-a dreptul. Ştii ceea ce ştiu şi eu. Poveşti neghioabe, pe jumătate năluciri. Fiecare lume îşi are plăsmuirile ei ; nu le poţi alunga. Da, am auzit vorbindu-se despre Seldon, despre al Doilea Imperiu şi altele. Astea sînt poveştile care se spun copiilor înainte de culcare. Ţîncii se cuibăresc cu proiectoarele lor de buzunar în cîte-o cameră mai ferită şi se îndoapă cu aventuri despre Seldon. Treaba asta nu-i pentru adulţi. Sau, oricum, e pentru adulţii lipsiţi de inteligenţă. Neguţătorul clătină din cap.
Ochii generalului se întunecară.
― Asta-i realitatea? Faci risipă de imaginaţie, omule. Am fost pe Terminus. Cunosc Fundaţia. Am văzut-o de aproape.
― Atunci de ce mă-ntrebi pe mine? În ultimii zece ani, nu cred să fi stat pe Terminus mai mult de două luni. Îţi pierzi timpul. Dar dă-i înainte cu războiul, dacă te iei după istorii.
― Eşti atît de încredinţat că Fundaţia va cîştiga? interveni Barr calm şi măsurat.
Neguţătorul întoarse capul spre el. Roşi uşor şi cicatricea veche de pe tîmplă îi păli:
― Hmm, partenerul cel tăcut. Asta ai înţeles din ce-am spus eu, doctore?
Riose făcu o mişcare uşoară din cap către Barr, şi siwennianul continuă cu o voce moale şi egală:
― Te-ar deranja pînă şi ideea că lumea ta nu ar putea pierde acest război şi că ar trebui să înduri tristeţea înfrîngerii, sînt sigur. Lumea mea a trecut prin aşa ceva şi încă suferă.
Lathan Devers îşi răvăşi barba, se uită pe rînd la cei doi adversari, apoi izbucni în rîs:
― Întotdeauna vorbeşte aşa, şefule? Ascultă, spuse el, redevenind serios, ce înseamnă înfrîngerea? Am văzut şi războaie şi înfrîngeri. Ce dacă învingătorul ia puterea? Pe cine deranjează? Pe mine? Pe tipi ca mine? (Clătină din cap în bătaie de joc.) Nu înţelegeţi că de obicei cinci sau şase barosani conduc o planetă de mărime medie? spuse cu voce hotărîtâ şi convingătoare. Ei iau partea cea mai mare, dar unul ca mine n-o să-şi piardă liniştea pentru atîta lucru. Poporul? Oamenii cei mulţi şi simpli? A, bineînţeles, unii sînt ucişi, iar restul plătesc taxe mai mari o vreme, Dar şi asta se rezolvă de la sine, e un lucru obişnuit. Şi după aia situaţia e la fel, cu singura diferenţă că sus sînt alţi cinci sau şase barosani.
Ducem Barr începu să respire precipitat şi mîna dreaptă îi tresări, dar nu spuse nimic.
Lathan Devers era cu ochii pe el. Nu-i scăpase nici un gest.
― Uitaţi-vă, îmi petrec mai toată viaţa în spaţiu, cu jucărioarele mele de două parale şi cu porţia zilnică de bere şi covrigei de la automat. Iar acolo, pe planetă ― făcu un gest cu degetul peste umăr ―, barosanii stau acasă şi primesc în fiecare minut venitul meu pe un an ― şi asta doar luînd caimacul de la mine şi de la alţii. Să presupunem că aţi conduce voi Fundaţia. Tot veţi avea nevoie de noi. Veţi avea mai mare nevoie de noi decît Sindicatul,― pentru că n-aţi şti cum merg treburile şi doar noi am putea aduce marile venituri. Şi am face afaceri mai bune cu Imperiul. Zău, chiar aşa ; doar sînt om de afaceri şi ştiu ce spun. Dacă asta îmi va aduce venituri suplimentare, sînt întru totul de acord ― încheie el şi-i scrută pe cei doi, gata pentru o nouă ripostă.
Rămaseră în tăcere secunde în şir, apoi în recipient zăngăni un nou cilindru. Generalul îl deschise febril, aruncă o privire la scrisul mărunt şi conectă toate monitoarele.
― Pregătiţi un plan cu indicarea poziţiilor fiecărei nave aflate în misiune. Aşteptaţi ordine în condiţii de defensivă armată!
Întinse mîna după mantie. În timp ce şi-o punea pe umeri, şopti monoton către Barr, aproape fără să-şi mişte buzele:
― Îl las pe acest om în grija ta. Voi aştepta rezultatele. Sîntem în război şi aş putea fi necruţător în caz de eşec. Plecă fără să salute.
Privind în urma lui, Lathan Devers constată:
― L-am lovit unde-l doare cel mai tare. Ce se întîmplă?
― O bătălie, evident, răspunse răguşit Barr. Forţele Fundaţiei se apropie pentru a da o primă luptă. Vino cu mine.
În încăpere erau soldaţi înarmaţi. Aveau o ţinută respectuoasă şi feţele le erau împietrite. Devers îl urmă pe bătrînul siwennian afară din cameră.
Fură conduşi într-una mai mică şi mai simplu mobilată: două paturi, un vizi-ecran şi un duş cu dotări sanitare. Soldaţii ieşiră şi uşa grea bubui înfundat.
― Hmm, făcu Devers şi privi dezaprobator în jur. Am senzaţia că e ceva de durată.
― Asta e situaţia, spuse Barr tăios. Bătrînul siwennian îi întoarse spatele.
― Ce joc faci, doctore? întrebă Neguţătorul iritat.
― Nici unul. Eşti în grija mea, asta-i tot.
Neguţătorul se ridică şi se apropie. Îl domina prin statură pe bătrînul patrician.
― Da? Dar stai în aceeaşi celulă cu mine şi, cînd ai fost adus aici, armele erau îndreptate şi spre tine. Ascultă, mi se pare că v-a cam dat peste cap părerea mea despre război şi pace. Aşteptă şi, cum nu primi răspuns, continuă: Bine, să lăsăm asta. Vreau să te întreb ceva. Spuneai că lumea ta a fost zdrobită odată. De către cine? De oamenii cometelor din nebuloasele exterioare?
― De către Imperiu, spuse Barr, privindu-l în ochi.
― Aşa, deci! Şi atunci ce cauţi aici?
Barr păstră o tăcere semnificativă.
Neguţătorul îşi ţuguie buzele şi clătină încet din cap. Îşi scoase brăţara plată care-i înlănţuia încheietura mîinii drepte şi i-o întinse bătrînului:
― Ce părere ai de asta? Mai avea o brăţară la mîna dreaptă.
Siwennianul o primi, răspunse încet la gestul Neguţătorului şi şi-o puse la mînă. Senzaţia ciudată de la încheietură îi dispăru curînd.
Vocea lui Devers se schimbă pe dată:
