― Uitâ-te la asta, spuse el.

Devers făcu ochii mari şi-i apropie de zona centrală a obiectului, care era mai proeminentă, scăpînd o înjurătură:

― Să m-apuce nebunia spaţiului dacă asta nu-i monograma lui Mallow, iar modelul e vechi de cincizeci de ani, cum mă vezi şi cum te văd.

Ridică ochii şi zîmbi:

― Bate palma, doctore. Un scut atomic pentru o persoană îmi ajunge ca dovadă, zise el, şi-i întinse bătrînului mîna.

6

Favoritul

NAVELE MINUSCULE apărură dintr-o dată din străfundurile spaţiului şi se năpustiră în mijlocul Armadei. Fără să tragă vreun foc sau să emită vreun fascicul energetic, ele şerpuiră prin zona înţesată de nave, apoi se îndepărtară în mare viteză, în timp ce navele imperiale se răsuciră spre ele ca nişte animale mătăhăloase şi greoaie. Două explozii de lumină străluciră în spaţiu cînd două dintre navele-ţînţar se dezintegrară, iar restul dispărură.

Navele uriaşe cercetară sectorul de spaţiu, apoi reveniră la misiunea lor, şi o lume după alta continuară să fie strînse în plasa încercuirii.

Brodrig purta o uniformă ceremonioasă, croită îngrijit. Se plimba calm, cu o expresie serioasă pe chip, prin grădinile unei planete neînsemnate, Wanda, pe care se stabilise temporar Cartierul General Imperial.

Bel Riose mergea alături de el, iar vestonul cenuşiu, desfăcut la guler, îi dădea un aer trist.

Riose arătă către o bancă înnegrită şi lustruită de vreme, aflată sub un înmiresmat arbore-ferigă ale cărui frunze spatulate se înălţau timid spre soarele alb.

― O vedeţi, domnule? E o relicvă a Imperiului. Băncile ornamentate făcute pentru îndrăgostiţi mai dăinuie încă, proaspete şi utile, pe cînd palatele şi uzinele se prăbuşesc în ruină şi uitare.

Se aşeză, în timp ce Secretarul particular al Iui Cleon al II-lea rămase în picioare în faţa lui şi începu a reteza frunzele de deasupra capului cu şfichiuiri precise ale bastonului din fildeş.

Riose îşi puse picior peste picior, îi oferi o ţigaretă celuilalt şi, învîrtindu-şi între degete propria-i ţigară, spuse:

― Era de aşteptat din partea Prea-Luminatei şi înţeleptei Maiestăţi Imperiale să trimită un observator atît de competent ca dumneavoastră. Asta îmi alungă orice posibil sentiment de îngrijorare că povara unor alte afaceri de stat, mai importante şi mai arzătoare, ar putea umbri total o campanie în zona Periferiei.

― Ochii împăratului sînt pretutindeni, spuse Brodrig, aproape mecanic. Nu subestimăm importanţa campaniei ; totuşi, s-ar părea că se pune prea mare accent pe dificultăţile ei. E clar că navele lor foarte mici nu constituie o asemenea piedică încît să trebuiască să parcurgem toate manevrele preliminare ale încercuirii.

Riose roşi, dar îşi păstră cumpătul:

― Nu pot risca într-un atac nesăbuit viaţa puţinilor mei oameni sau pierderea navelor care sînt de neînlocuit. Prin realizarea încercuirii, voi înregistra pierderi umane doar în cazul unui atac final, oricît de dificil ar fi acesta. Mi-am permis să vă explic ieri motivaţia militară a hotărîrii.

― De acord, eu nu sînt militar. În cazul de faţă, mă asiguraţi că ceea ce pare normal din toate punctele de vedere este, de fapt, greşit. Trecem peste asta. Dar precauţia dumneavoastră merge mult prea departe. E adevărat că în cel de-al doilea mesaj aţi cerut întăriri împotriva unui duşman neînsemnat, sărac şi barbar, cu care încă nu avuseserăţi vreo confruntare pînă atunci. Cererea de forţe suplimentare în condiţiile de faţă m-ar duce cu gîndul la incapacitate sau la ceva şi mai grav dacă întreaga dumneavoastră carieră de pînă acum nu ar fi dovedit cutezanţă şi imaginaţie.

― Vă mulţumesc, răspunse rece generalul, dar aş dori să vă reamintesc că e o mare diferenţă între cutezanţă şi orbire. Una e cînd îţi cunoşti duşmanul şi poţi calcula, măcar în mare, riscurile, şi alta cînd acţionezi împotriva unui inamic necunoscut ; aceasta din urmă înseamnă cutezanţă. La fel de bine vă puteţi întreba de ce un om sare cu bine toate obstacolele într-o cursă desfăşurată ziua, iar noaptea, acelaşi om se împiedică de mobila din propria-i cameră.

Brodrig ignoră vorbele celuilalt cu o mişcare scurtă din degete şi spuse:

― Dramatic, dar nesatisfăcător. Dumneavoastră în persoană aţi vizitat această lume barbară. În plus, aveţi un prizonier inamic ― acel Neguţător pe care-l cocoloşiţi. Cu ceea ce aţi constatat personal şi cu ce aţi aflat de la acest prizonier, nu sînteţi în totală necunoştinţă de cauză.

― Nu? Vă rog să ţineţi seama că o lume care s-a dezvoltat într-o izolare absolută vreme de două secole nu poate fi înţeleasă într-o vizită de-o lună. Sînt soldat, nu un erou cu pieptul bombat şi cu gropiţă în bărbie dintr-un film serial de aventuri subeterice, fie el şi tridimensional. Un prizonier, şi acela un membru neimportant al unui grup economic care nu are legături strînse cu lumea din care face parte, nu-mi poate revela toate secretele intime ale strategiei duşmanului.

― L-aţi interogat?

― Desigur.

― Şi?

― A fost util, dar nu esenţial. Nava lui minusculă nici nu contează. Vinde mici jucărioare care sînt amuzante, dacă nu chiar caraghioase. Am reţinut cîteva dintre cele mai inteligente şi aş dori să le trimit împăratului drept curiozităţi. Evident că pe navă există multe instalaţii care mă depăşesc, dar, la urma urmei, nu sînt tehnician.

― Ai, în schimb, tehnicieni printre oamenii tăi, remarcii Brodrig.

― Ştiu asta, răspunse generalul pe un ton veninos. Dar nevolnicii mai au multe de învăţat pînă să corespundă necesităţilor actuale. Am cerut deja oameni pregătiţi care să fie în stare să-nţeleagă modul de funcţionare a unor ciudate circuite de cîmp atomic cu care este echipată nava. N-am primit nici un răspuns.

― Nu putem risipi astfel de oameni, generale. Cu siguranţă că aveţi pe cineva printre oamenii dumneavoastră care să se priceapă la asemenea probleme.

― Dacă aş avea un astfel de om, l-aş pune să repare motoarele betege care acţionează două dintre cele zece nave mici ale flotei mele, care nu pot participa la o bătălie decisivă întrucît sînt lipsite de energie. O cincime din forţa mea e condamnată să apere doar poziţiile din spatele frontului.

Secretarul făcu un gest plictisit:

― În această privinţă, situaţia dumneavoastră nu e singulară, generale. Împăratul are necazuri similare.

Generalul azvîrli ţigara morfolită pe care nici nu apucase s-o aprindă, aprinse alta şi ridică din umeri:

― Lipsa tehnicienilor de înaltă clasă nu e problema cea mai presantă. Aş fi putut face progrese însemnate cu prizonierul meu dacă Sonda Psihică ar funcţiona bine.

Secretarul ridică sprîncenele în semn de mirare:

― Aveţi o Sondă?

― Veche. Una demodată, care m-a lăsat exact atunci cînd am avut nevoie de ea. Am instalat-o în timp ce prizonierul dormea şi n-am obţinut nici un rezultat. Asta-i situaţia. Am încercat-o pe oamenii mei şi rezultatele sînt satisfăcătoare, dar nimeni din personalul tehnic nu poate spune de ce nu dă rezultate şi în cazul prizonierului. Ducem Barr, care e un fel de teoretician, afirmă că structura psihică a prizonierului nu poate fi afectată de Sondă, întrucît a fost supus unor stimuli neurali şi de mediu străini încă de pe vremea copilăriei. N-am cum să ştiu. Dar s-ar putea ca prizonierul să-mi fie totuşi util. Îl păstrez cu această speranţă.

Brodrig se rezemă în baston:

― Voi vedea dacă avem vreun specialist în Capitală. Pentru că veni vorba, ce e cu celălalt despre care-mi vorbeai, acel siwennian? Cam mulţi duşmani ţi-au intrat în graţii.

― Cunoaşte adversarul. Şi pe el îl păstrez în speranţa că-mi va fi de folos în viitor.

― Dar e siwennian şi fiu al unui rebel proscris.

― Un bătrîn neputincios, iar familia lui este ostatică.

― Înţeleg. Totuşi, sînt de părere că ar trebui să vorbesc personal cu acest Neguţător.

― Fireşte.

― Singur, adăugă secretarul pe un ton glacial care nu admitea replică.